Mămăligă fiartă în lapte de cocos

Cred ca nu există casă de român (și nu numai) care să nu fi avut vreodată pe masă și binecunoascuta mămăligă, preparată din timpuri străvechi și dată din generație în generație, ca un lucru de preț. Și nu doar atât: după mine, mămăliga este chiar un document istoric în sine! Gândiți-vă, a trecut atâta amar de ani, a cunoscut tot felul de transformări, de rețete culinare, ba chiar a văzut atâtea și-atâtea fețe cinstite (sau umile) ale tuturor vremurilor, încât, dacă ar avea gură să vorbească…eheheeee, câte ar mai povesti ea!

Dacă ar fi să facem o scurtă incursiune în istoria mămăligii, am afla rapid că ea nu a fost întotdeauna preparată din făina de porumb, cum poate am fi tentați să credem, ci din mei. Dacii nu cunoșteau porumbul, așa că ei își preparau mămăliga din boabele de mei, pe care și noi astăzi, începem să le căutăm prin magazinele naturiste:)

După introducerea porumbului în consumul uzual, meiul a început să cadă în dizgrație, iar faimoasa mămăligă a devenit chiar mâncarea de bază a țăranilor, înlocuind pâinea. Însă asta are și o explicație foarte plauzibilă: în acele vremuri, se punea bir doar pe grâu, nu și pe porumb…așadar, pâinea fiind scumpă și necesitând un timp indelungat de preparare, nu e de mirare că mămăliga noastră nu lipsea niciodată de pe masa românilor.

Odată cu industrializarea, mămăliga și-a mai redus din omniprezență, dar nu s-a dat bătută, iar acum a revenit în forță cu o multitudine de forme și rețete, iar beneficiile sale pentru sănătate merită menționate (beneficii date de porumb): protejează stomacul și ficatul, crește durata de viață, dezvoltă musculatura (cf. Bio Romania.org)

Iată, deci, povestea pe scurt a mămăligii…și ca să fie puțin mai altfel, mămăliga mea a fost fiartă în lapte de cocos și a luat forma unor inimioare drăguțe și atractive!

P1000277

Ingrediente pentru 1 mamaliga fiarta in lapte de cocos:

  • 1 l lapte de cocos
  • 2 lingurițe sare de mare
  • 200 g făină de porumb (mălai)

Mod de prepapare mamaliga fiarta in lapte de cocos:

Laptele și sarea se pun la fiert, într-un ceaun de fontă. După ce începe să fiarbă, se toarnă mălaiul în ploaie, în timp ce se amesteca neîncetat cu un tel în ceaun (eu folosesc lingura de lemn) pentru a nu se forma cocoloașe. Se dă focul la minim și se amestecă mereu, să nu se prindă.

Din acest moment, mămăliga începe să se îngroașe, iar telul poate fi înlocuit cu lingura de lemn, sau cu un făcăleț. (din comoditate, eu folosesc lingura de lemn de la inceput). După câteva mișcări de amestecare a mămăligii de pe foc, lingura ajunge să stea dreaptă în ceaun:)

Se mai lasă pe foc, să fiarbă, până ce începe să se desprindă cu ușurință de pe marginile ceaunului. Se a de pe foc și se răstoarnă pe o farfurie. Se servește caldă, cu diverse preparate. Eu am preferat să-i dau o formă mai drăguță, asa că am turnat-o în forme de silicon.

Poftă bună!

mamaliga1Mămăligă fiartă în lapte de cocos

Dacă doriți, totuși, și alte preparate care se pot servi cu o mămăligă simplă, fără cocos, vă invit să răsfoiți și Cuiburile de oua în mămăligă , Tarta de mămăligă cu friptură de porc , sau, mai recenta Ciulama cu ciuperci și mămăligă.

Și dacă vreți să mai știți cine anume și-a mai îndreptat atenția spre mămăligă, aveți mai jos lista unor bloggeri minunați, pe care sunt convinsă ca-i cunoașteți:

Bucataresele Vesele

Postolache Violeta,

Claudia Rusu,

Geta Cipaianu,

Cerasela Badr El-Din,

Lili Liliana,

Elena Toma,

Brandusa

Gabriela Petre,

Andreea Denisa-Dea’s Cakes,

Dana Burlacu Visternicu,

Iuliana Florentina Avram,

Georgiana si Iolanda Voinea,

Diana Duca,

Lacrimioara Mihaela,

Alexandra Butnari,

Oana Jipa,

Ioana Tone,

Carmen-Ana,

Laura Laurentiu,

Mary Udrea,

Piri Piri e Canela,

In bucataria vesela,

Radu Groza,

Doina Varga,

Dana Aphex,

Gina Bradea,

Alice Ciobanu,

Daiana & Cosmin,

Lucian Gavrilă (Food and Beyond),

Uica Mihai,

Adriana Lucia Mara .

27 de comentarii la „Mămăligă fiartă în lapte de cocos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide