3 Sosuri pentru salate

share on:

 

De fapt, nici nu stiu sigur daca le-am numit corect, pentru ca sunt foarte versatile, zic eu. Se pot folosi ca atare, sau ca baza pentru alte sosuri ce intra in compozitia salatelor de iarna din legume, sau chiar preparate cu carne.

Acestea sunt sosurile pe care le prepar cel mai des acasa, sunt cele mai iubite mica noastra familie si sunt consumate sub diverse forme: sosuri groase sau mai lichide (dip), in functie de cat de multa apa aleg sa adaug..si la ce anume le vom folosi. Probabil ca va sunt si voua cunoscute, sunt retete simple si foarte la indemana, care se prepara extrem de rapid, dar foarte gustoas si sanatoase.

sosuri pentru salate

Sa vi le prezint, pe rand! Avem asa: sos de iaurt cu usturoi, mustar de casa, guacamole.

 

 

 

Sosul de iaurt cu usturoi este preferatul baiatului meu, pe acelasi loc clasandu-se si ketchup-ul de casa…dar de data aceasta nu l-a avut pe masa, asa ca s-a indreptat spre usturoi. Este un sos fin, dar picant, care se poate servi cu legume coapte in cuptor sau preparate la gratar (inclusiv carne). La baza aceasta se pot adauga diferite plante aromatice sau condimente, obtinand nenumarate variante.

Sos de iaurt cu usturoi

Ingrediente:

1 pahar iaurt mic degresat

2-3 catei de usturoi romanesti

1 lingurita ulei de masline extravirgin

1 picatura ulei volatil de busuioc (optional)

sare neiodata, dupa gust

1 praf piper alb

1 lingurita lecitina pudra (pentru legarea sosului)

1 praf ghimbir deshidratat

Mod de preparare:

Se adauga toate ingredientele (cu exceptia lecitinei) in vasul blenderului si se mixeaza cca 30 secunde, pana se obtine un sos fin si fluid. Se adauga lecitina, se mai mixeaza 10 secunde, dupa care este gata. Se varsa in sosiera si se lasa la odihnit 15 minute, timp in care el se va mai lega (nu va ingrijorati daca nu se ingoara imediat, lecitina lucreaza in timp)

Mustarul de casa deja il cunoasteti, am povestit mai pe larg despre el aici. Eu deja am multe cereri de mustar, asa ca voi avea de lucru serios in zilele urmatoare. Mustarul poate fi folosit ca atare langa preparate de carne , sau ca baza in sosuri si maioneze pentru salatele de legume.

mustar de casa

Guacamole este, cred, cel mai cunoscut mod de a prepara avocado. Si nu degeaba, deoarece este extraordinar de savuros, daca este ” ajutat” putin de arome si condimente. Singurul „neajuns”, sa zic asa, este faptul ca trebuie consumat tot imediat, nu se poate pastra in frigider, nici macar in recipiente de sticla inchise etans, deoarece isi schimba imediat culoare si gustul, indiferent de cata lamaie are in compozitie. Dar asta nu-l face mai putin savuros. Eu il folosesc ca atare, complimentand salatele de radacinoase, sau legumele preparate la cuptor/ grill.

Guacamole

Ingrediente:

1/2 avocado bine copt

zeama de 1/2 lamaie medie

1 ceapa esalota

1 catel usturoi

2 lingurite ulei de masline extravirgin

sare neiodata si piper alb, dupa gust

putin apa plata (cam 1 /2 ceasca)

1 praf verdeturi uscate (optionl)

Mod de preparare:

Se taie avocado in jumatate, se stropeste cu zeama de lamaie, se scoate pulpa cu lingurita si se adauga in blender, impreuna cu toate celelalte ingrediente. se mixeaza cca 30 secunde, pana se obtine un sos foarte fin si cremos. daca vi se pare prea gros, mai adaugati putina apa plata si mixati din nou 5 secunde. Se serveste imediat.

sosuri pentru salate

Pofta buna!

 

14 Comments

  1. Pingback: Nachos

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: