Tarta cu vanilie si fructe

Se apropie sarbatorile pascale, dar si vacanta, asa ca am pregatit un dulce parfumat ca s-o sarbatorim! Poate parea ciudat sa sarbatoresti venirea unei vacante, dar pentru mine si ai mei chiar e un prilej de bucurie. Deci, tarta asta a fost binevenita, simpla si aromata, cu vanilia preferata a baiatului. Ce m-a surprins foarte placut a fost faptul ca blatul (fara pic de praf de copt) s-a comportat ca o crema densa…umed, usor si cu un gust foarte fin. Veti vedea si in sectiune ca nu este aerat, ca orice blat simplu, ci bine tasat. Crema de vanilie nu este un secret pentru nimeni, dar e atat de utilizata si cautata, incat e imposibil sa nu o fi preparat macar o data! In final, tarta mea este simpla, obisnuita, menita sa infrumuseteze o zi mohorata, sau chiar sa salute soarele intr-o dimineata senina!

Tarta cu vanilie si fructe

Tarta cu vanilie si fructe
Tarta cu vanilie si fructe

Ingrediente Tarta cu vanilie si fructe:

Pentru blat:

  • 5 oua
  • 12 linguri cu varf de faina alba
  • zahar, dupa gust ( eu am pus putin, 2 linguri, pentru ca nu mai pot manca atat de dulce cum o faceam altadata)
  • 100 ml ulei
  • 1 iaurt mic
  • 1 lingura extract de vanilie

Pentru budinca de vanilie:

  • 250 ml lapte de cocos
  • 50 grame de unt
  • 5 galbenusuri
  • zahar, dupa gust (din nou, eu am pus putin, ca sa se simta mai bine vanilia, dar voi adaugati cat va place, reteta originala prevede cam 1 cana)
  • 50 grame pudra arrowroot (acesta e un amidon fara gluten luat de aici , dar il puteti inlocui cu amidon normal)
  • 1 praf de sare
  • 1 pastaie de vanilie

Pentru decor:

  • 1 capsuna proaspata
  • afine si merisoare congelate

Mod de preparare Tarta cu vanilie si fructe:

  1. Toate ingredientele pentru blat se amesteca in robot pana se obtine un aluat fin, gros si usor curgator.
  2. Se unge o tava de tarta cu putin ulei, dupa care se toarna aluatul.
  3. Se introduce tava in cuptorul preincalzit si se coace la foc mediu (180 grade Celsius) pana cand trece testul scobitorii, iar blatul este ferm si putin elastic la atingere.
  4. Se lasa blatul la racit in tava, nu e nevoie sa se scoata din forma.
  5. Intre timp, se prepara crema de vanilie: laptele (din care s-a pastrat  o parte mica intr-un bol), impreuna cu vanilia despicata, zaharul si galbenusurile batute se pune la fiert pe baie de aburi, amestecandu-se continuu
  6. Laptele se tine astfel pe aburi cca 5 minute, pana se formeaza spuma.
  7. Se scoate vanilia.
  8. Laptele pastrat in bol se amesteca bine cu pudra de arrowroot (sau amidon) si se toarna peste cel fierbinte aflat pe baia de aburi.
  9. Crema se mai fierbe cateva minute, pana se ingroasa (se amesteca in continuare cu telul, ca sa nu se lipeasca).
  10. Se rastoarna crema intr-un bol si se lasa la racit, pana ajunge la temperatura camerei. Din cand in cand se mai amesteca putin, ca sa nu prinda crusta.
  11. Dupa racire se incorporeaza untul ajuns la temperatura camerei (eu am facut asta cu ajutorul mixerului vertical).
  12. Crema de vanilie astfel obtinuta se toarna peste blatul din tava de tarta si se da la rece cateva ore (eu am lasat peste noapte).
  13. A doua zi se decoreaza, se portioneaza si se serveste.

Pofta buna! Tava de tarta pe care am utilizat-o la prepararea acestui minunat pandispan cu portocale este oferita de yena.ro si este cea din imaginea de mai jos: vas-yena-rotund-pizza-vas-termorezistent-59044n-500x500-500x500

Tarta cu vanilie si fructe
Tarta cu vanilie si fructe

 

2 comentarii la „Tarta cu vanilie si fructe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide