Biscuiti cu flori comestibile

Inca de cand aveam curtea plina de toporasi visam la acesti biscuiti cu flori comestibile, frumosi si delicati. Dar cum vremea ne-a fost potrivnica, n-am reusit decat sa salvez cativa dintre ei de sub zapada si sa-i usuc. Ii pastrez pentru ceaiuri speciale si dulciuri romantice si m-am consolat la gandul ca voi mai avea si alte flori colorate la dispozitie. Si asa a inceput povestea… De cum am zarit florile de Trei-frati-patati in poienite si pe dealurile de langa casa stiam exact ce voi face cu ei! Si cum la mine, la munte, florile acestea sunt de un mov intens, mult mai puternic decat toporasii mei firavi (am mai gasit cativa chiar si acum, ascunsi in locurile mai racoroase, la altitudine destul de mare), m-am bucurat imens. Stiam ca voi avea parte de niste biscuiti fenomenali, delicati si sensibili, exact ca petalele florilor ce le-au dat viata.

Si asa cum imi e obiceiul, inainte de a va lasa reteta (care e foarte simpla), va voi spune cateva cuvinte si despre cei trei frati patati: datotita semanarii fantastice panselutele, nu e de mirare ca se mai numesc si „panselute de camp”, nu-i asa? Insa la fel de cunoscute sunt si denumirile de „Barba imparatului” sau „Catifeluta” (ghiciti de ce, nu?), „Caltunasi de camp”, „Tamaioara” sau „Buruiana de noua daruri”. Creste spontan prin fanetele de munte, dar si pe campuri, pe pajisti, in locuri virane si la margini de drum. Cu siguranta ati intalnit-o si voi pana acum.

Infloreste de la sfarsitul lunii mai si pana in septembrie, iar in scop terapeutic se foloseste partea aeriana care este bogata in mucilagii, saponozide, saruri minerale, ulei volatil, vitamina C etc. Datorita acestor componente, planta uscata actioneaza asupra rinichilor, avand efect diuretic. Mai jos aveti si alte proprietati terapeutice ale Fratilor Patati:

1. Favorizeaza expectoratiile si secretia bilei.
2. Favorizeaza eliminarea toxinelor din organism.
3. Recomandat in tratamentul tusei, bronsitelor, constipatiilor, afectiunilor renale, urticariei, furunculelor, eczemelor, cosurilor sau dermatozelor.
4. Actioneaza la nivelul eliminarii hipersensibilitatii.
5. Datorita rutinei si saponinelor, infuzia obtinuta din aceasta planta are proprietati diuretice si depurative (curata sangele), intrebuintandu-se mai ales in eczeme, urticarii, cosuri, furunculoze etc.

Se utilizeaza atat intern (sub forma de infuzie combinata, tinctura sau pulbere), cat si extern (sub forma de spalaturi cu infuzii, cataplasme). Eu imi aduc aminte ca de multe ori bunica isi cumpara ceai de Trei-frati-patati si inca de atunci am inceput sa le iubesc. Si acum inca mai beau cate un ceai din acesta din cand in cand, insa le-am consumat si crude, in salate sporadice: au un gust dulceag, placut si proaspat.

Si acum, ne intoarcem la acesti biscuiti cu flori comestibile care fac obiectul postarii din seara aceasta si pe care stiu ca-i asteptati cu nerabdare. Iata-i, deci:

Biscuiti cu flori comestibile

Biscuiti cu flori comestibile

Ingrediente Biscuiti cu flori comestibile:

  • 3 oua
  • 1 iaurt mic (200 grame)
  • 1 pastaie de vanilie
  • 125 grame zahar brun demerara (daca doriti sa fie mai dulci, atunci mai adaugati putin zahar)
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 400 grame faina alba de grau

Pentru finisare:

  • 1 albus de ou
  • zahar tos

Mod de preparare Biscuiti cu flori comestibile:

  1. Se bat ouale cu zahar, pana cand zaharul se topeste bine.
  2. Se despica pastaia de vanilie, iar semintele se adauga in bol, peste crema de oua.
  3. Se adauga iaurtul si se omogenizeaza.
  4. Se adauga uleiul si se omogenizeaza.
  5. Se incorporeaza faina alba, dupa care se framanta putin.
  6. Se lasa aluatul la rece cca 30 minute, sa se aseze glutenul
  7. Se intinde o foaie subtire (cca 0.5 cm) cu sucitorul, dupa care se decupeaza biscuitii cu ajutorul unui decupator de fursecuri rotund.
  8. Se aseaza biscuitii intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se introduce tava in cuptorul preincalzit.
  9. Se coc biscuitii la foc mediu (180 grade Celsius) pana cand trec testul scobitorii, dar nu se lasa la rumenit.
  10. Se scot biscuitii din cuptor si se lasa la racit in tava.
  11. Se ung biscuitii cu albus de ou batut putin cu furculita.
  12. Florile se scugunda si ele in albus batut, dupa care se fixeaza cu grija pe biscuiti (eu am folosit o pensula pentru asezarea florilor si indreptarea petalelor pe bsicuiti).
  13. Dupa aceasta operatiune delicata, se mai ung o data florile cu ptuin albus batut, dupa care se pudreaza cu zahar tos.
  14. Se introduce din nou tava cu biscuiti la cuptor pentru inca 5 minute, sa se usuce.
  15. Se lasa la racit in tava, dupa care se pot servi, sau se pastreaza in cutii inchise etans.

Pofta buna!

biscuiti cu flori comestibile0

biscuiti cu flori comestibile 2

surse: http://sanatate.bzi.ro/trei-frati-patati-o-planta-care-elimina-toxinele-din-organism-3697

http://www.terapiinaturiste.ro/plante-medicinale.php?planta=Trei_frati_patati

http://sanatate.bzi.ro/trei-frati-patati-o-planta-care-elimina-toxinele-din-organism-3697

Daca va plac acesti biscuiti cu flori comestibile salata de flori comestibile si fructe, nu ezitati sa le acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

15 comentarii la „Biscuiti cu flori comestibile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide