Smoothie de caju cu coarne si caline

Acum câteva zile m-am oprit la vânzătorii ambulanţi cu gândul şi directia clară de a cumpăra merişoare şi coarne (pe care nu le mai întâlnisem din copilărie). Zis şi făcut! M-am dus hotărâtă la tarabă , scrutând cu privirea mult doritele coarne şi merişoare. Cănd să cumpar..surpriză! Merişoarele nu erau merişoare!!!! Nuuu, erau (aşa cum aflat pe loc) fructe de căline, bune „la multe, la fel ca si merişoarele”. Le-am cumpărat, cu gândul ca voi afla eu acasă ce este cu ele. Ei bine, de cum am intrat pe uţă, m-am repezit la calculator să caut informaţii despre aceste căline.

Aşadar, iată ce am aflat atât pentru mine, cât şi pentru voi: călinele chiar sunt o minune a naturii, care m-au convins să le caut în fiecare an de acum, am multe reţete în plan.

CĂLINUL (Viburnum opulus) este un arbust cu frunze căzătoare și fructe mici portocalii/roşii, a cărei răspândire se întinde pe tot continentul european, pe țărmurile nordice ale Africii și, departe spre est, în inima continentului asiatic. Crește în aceleași zone ca socul, de aceea în unele părți din Europa îi se mai spune și red elder sau rose elder – soc roșu.

Două specii înrudite, aproape identice morfologic, tratate de mulți botaniști că varietăți ale lui Viburnum opulus, sunt V.edule sau V.trilobum, plante originare de pe continentul nord american și cunoscute aici sub numele de Highbush Cranberry (sau merișor-cu-tufă-înaltă, deși numele este impropriu aceste plante nefiind înrudite cu merișorul, chiar dacă fructele lor se aseamănă oarecum). În paralel, călinele europene au fost redenumite European Cranberrybush, ce se traduce prin merișor-european. Călinele europene (Viburnum opulus) sunt comestibile și digerabile în cantități moderate. Au un gust puternic acrișor și răcoritor, pe care unii îl găsesc, totuși, amărui. Sunt bogate în vitamina C. Însă, sub formă crudă în cantități mari, pot provoca greață, vomitături sau diaree – de aceea trebuie consumate cu zgârcenie. Zeama fiartă de căline a fost întrebuințată ca leac pentru vindecarea tusei. Scoarța de călin, fiartă și ea, a fost folosită de-a lungul mileniilor ca remediu în ameliorarea crampelor musculare, în special pentru calmarea durerilor mestruale sau a contracțiilor la naștere. Conține substanțe active (virbunină, tanini, rășini și acid valerianic) care acționează ca sedativ natural și de aceea a fost utilizată și ca antismasmotic. Ea are un miros caractaristic astringent și gust amar.

Călinele americane (Viburnum edule și Viburnum tribulum) sunt la rândul lor comestibile, fără restricții de adata aceasta, și au fost o sursă de hrană pentru triburile native americane din cele mai vechi timpuri. În Canada, încă se mai fac gemuri, compoturi și jeleuri din fructele de highbush cranberry. (gasiti  informatii complete aici si aici )

Ce am făcut eu cu aceste mici comori? Le-am pus la congelator, urmând să le folosesc la diferite reţete, cu precădere în sucuri şi smoothie. Dacă vreţi să ştiţi ce gust au, călinele mele sunt  amare, de aceea si pun doar cîteva bobiţe în sucuri, pentru a avea un gust plăcut (ştiam deja de mult că substanţele amare sunt de ajutor ficatului, asta m-a şi făcut să le cumpăr). Şi încă un aspect de luat în seamă, dacă vă hotarîţi să le preparaţi termic: călinele încălzite emană un miros neplăcut destul de puternic (ca şi cătina, de altfel), un miros de şosete neschimbate de muuulte zile :)) Dar asta nu reprezintă un impediment de netrecut, nu-i aşa?

Şi acum vă las cu reţeta mea simplă şi neaşteptat de bună: Smoothie de caju cu coarne si caline (calinele sunt acele fructe mici si rotunde cu care am decorat paharul, si pe care le mai vedeti pe marginea farfuriei, impreuna cu zmeura si coarne)

 

Smoothie de caju cu coarne si caline

Smoothie de caju cu coarne si caline

Ingrediente pentru Smoothie de caju cu coarne si caline:

  • 50 grame caju hidratat 4 ore si scurs bine
  • 15 grame fructe proaspete de călin
  • 25 grame coarne proaspete fara samburi
  • 35 grame zmeura
  • indulcitor natural, dupa gust
  • 1 ceasca apa plata

Mod de preparare Smoothie de caju cu coarne si caline:

  1. Se spala fructele sub jet de apa rece si se lasa la scurs in sita.
  2. In vasul blenderului se aseaza caju si se acopera cu apa.
  3. Se mixeaza 1 minut, pana se obtine o crema fina si densa.
  4. Se adauga fructele, indulcitorul si cateva linguri de apa plata, daca mai este nevoie.
  5. Se mixeaza bine inca 30 secunde.
  6. Se potriveste densitatea bauturii cu ajutorul apei plate (eu n-am mai avut nevoie sa diluez) si cantitatea de indulcitor (eu nu beau sucurile foarte dulci, asadar am daugat doar putin)
  7. Se toarna in pahar, se decoreaza si se serveste imediat.

Pofta buna!

Smoothie de caju cu coarne si caline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide