Ardei copt cu branza si busuioc

share on:
Ardei copt cu branza si busuioc

Ardei copt cu branza si busuioc

Nu doar in zilele festive sau la diverse evenimente cautam cu ardoare aperitivele, ci si in zilele obisnuite. Indiferent daca e duminica, Paste, Craciun, sf. Maria sau ziua de nastere a cuiva drag, parca nu putem concepe o masa fara un „antreu” colorat si atractiv, iar daca se mai intampla sa fie si in portii micute, pe care sa le poti savura dintr-o singura inghititura, atunci e perfect!

Pe mine ma stiti, sunt in continua criza de timp, adepta a mancarurilor simple si pregatite rapid, nesofisticat…asadar, nu puteam sa vin astazi cu ceva ce sa nu ma reprezinte, nu? Daca va uitati la reteta acestor rulouri de ardei copt cu branza si busuioc, veti constata ca nu e nimic surprinzator, iar ingredientele sunt putine de tot (vreo 3-4 la numar) si arhicunoscute. Si ideea pregatirii acestor rulouri dragute mi-a venit intr-o dimineata, la masa, cand ii pregateam iaurtul baiatului. Nu ma intrebati cum am ajuns sa ma gandesc la ardeiul copt…dar pur si simplu m-am gandit ca ar fi o combinatie buna si am incercat-o. Drept pentru care acum o recomand cu caldura..veti vedea voi de ce!

Ardei copt cu branza si busuioc

Ardei copt cu branza si busuioc

 

Ingrediente pentru 12 rulouri

  • 6 ardei kapia copti
  • 200 grame branza de vaci
  • 100 grame iaurt natural
  • 1 lingurita busuioc verde maruntit
  • sare, piper, chilli dupa gust
  • busuioc proaspet pentru decor

Mod de preparare

  1. Ardeii copti se taie pe lungime in doua fasii egale.
  2. Se scurg de zeama intr-o sita, dupa care se tapoteaza fiecare fasie cu un servetel.
  3. Separat se prepara crema de branza: in vasul mixerului se asaza toate celelalte ingrediente mentionate in reteta si se mixeaza totul 30 secunde, pana se obtine o crema fina si densa.
  4. Pe un tocator se aseaza cate o fasie de ardei copt, peste care se aseaza un strat subtirel de crema de branza.
  5. Se ruleaza ardeiul kapia cu grija, iar la final se fixeaza cu o scobitoare, daca e nevoie (eu n-am considerat ca e cazul).
  6. Se ridica fiecare rulou cu grija pe o paleta (am folosit-o pe cea de tort) si se aseaza pe un platou.
  7. Se da platoul la rece pana in momentul servirii, dar minim 2 ore, sa se aseze crema.
  8. Se decoreaza cu busuioc proaspat si se serveste ca atare.

Pofta buna!

Ardei copt cu branza si busuioc

3 Comments

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: