Bomboane vegane fara zahar

M-am bucurat tare mult sa vad ca primul meu tort vegan fara gluten si fara zahar  a fost atat de indragit si cautat, am prins curaj si am mai creat o reteta fara zahar, de data asta cu ajutorul juniorului meu. A fost incantat sa-mi ofere „o manuta de ajutor”, cum spune el. Mai mult decat atat, le-a mancat cu o placere sporita, ca doar si el muncise din greu pentru ele, nu? Am folosit doar un indulcitor special de la Green Sugar. Daca nu-l cunoasteti, va las mai jos cateva detalii, sunt convinsa ca va va fi pe plac, asa cum imi este si mie (este muuult mai dulce decat zaharul si este nevoie de o cantitate mult mai mica, iar gustul sau dulce ramane in gura ca nota secundara)

Green Sugar este un îndulcitor 100% natural, cu zero calorii și zero indice glicemic, pe baza de extract uscat din frunze de Stevia Rebaudiana și eritritol, obținut din porumb, prin procesul natural de fermentație, în prezenta drojdiei Moniella pollinis. Spre deosebire de alți îndulcitori pe bază de stevie, Green Sugar este singurul de pe piață al cărui gust a fost stabilizat, ceea ce face ca el să nu modifice (cu amareala specifica șteviei) gustul alimentelor în care este folosit, nici macar in urma procesului de gatire la temperaturi inalte. Astfel puteti continua sa preparati prăjiturile si sucurile preferate, fara teama de a compromite gustul original.

Bomboane vegane fara zahar

Bomboane vegane fara zahar

Ingrediente pentru 24 bucati Bomboane vegane fara zahar:

  • 1 cana lapte de migdale
  • 1 banana bine coapta
  • 2 linguri cu varf faina de in
  • 2 linguri cacao
  • 1 lingura pudra de roscove
  • ¾ cana ulei de floarea soarelui
  • 1 praf sare
  • 1 lingurita scortisoara macinata
  • 2 cani faina alba de grau
  • 1 ceasca ulei de cocos topit
  • Indulcitor : Green Sugar, dupa gust (eu n-am avut nevoie de mai mult de 1 lingura Green Sugar granule)
  • Cacao pudra, pentru decor

Mod de preparare Bomboane vegane fara zahar:

  1. Intr-un bol incapator se toarna laptele de migdale, banana pasata bine, faina de in, sarea, pudrele de cacao si roscove.
  2. Se omogenizeaza bine cu telul, dupa care se adauga uleiul de floarea soarelui.
  3. Se adauga Green Sugar si se omogenizeaza.
  4. Se incorporeaza faina si se obtine un aluat curgator.
  5. Se tapeteaza o tava de sticla termorezistenta cu putin ulei si faina, dupa care se toarna aluatul de mai sus.
  6. Se introduce tava in cuptorul preincalzit (180 grade) si se coace pana trece testul scobitorii.
  7. Se lasa la racit, dupa care se scoate blatul si se faramiteaza cu mainile.
  8. Se aseaza faramiturile in robotul de bucatarie, se adauga uleiul de cocos topit si indulcitorul si se mixeaza 1 minut, pana se obtine o pasta
  9. Cu mainile umede se formeaza bilute, se trec prin pudra de cacao (optional), se aseaza in hartiute speciale si se dau la rece pana in momentul servirii

Bomboane vegane fara zahar preparare

Extrasfat: – daca doriti, uleiurile se pot inlocui cu unt obisnuit

– faina de in este bogata in Omega 3 si este un bun inlocuitor al oualor (2 linguri pudra de in inlocuiesc 1 ou)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide