Salata cu dovleac si sfecla rosie

Banuiesc ca va plac salatele, nu-i asa? Iar daca sunt si colorate, cu atat mai bine..mai ales ca asa avem sansa de a-i atrage la masa si pe cei mici! Pentru azi am ales sa prepar si eu o salata vesela cu iz si parfum de toamna insorita, ca ziua de azi.

Veti vedea ca nu e deloc greu de preparat, iar daca aveti deja legumele principale coapte (cum le-am avut eu), atunci salata cu dovleac si sfecla rosie va fi gata in mai putin de 10 minute. O puteti servi ca masa de sine statatoare, garnitura sau cina. Pentru mine a constituit pranzul…sau mai bine zis pranzo-cina, pentru ca mai niciodata nu reusesc sa respect orele potrivite pentru mesele principale ale zilei din cauza programului foarte incarcat. dar asta deja cunoasteti si voi…asa ca va las cu salata!

Salata cu dovleac si sfecla rosie:

Salata cu dovleac si sfecla rosie

Ingrediente pentru 2 portii Salata cu dovleac si sfecla rosie:

  • 1 salata verde mica
  • 1/2 legatura patrunjel proaspat
  • 1 sfecla rosie mare
  • 1/2 dovleac mic
  • 2 linguri ulei de masline extravirgin
  • zeama de la 1/2 lamaie
  • sare, dupa gust
  • seminte crude (dovleac, soarea soarelui, in, susan)

Mod de preparare Salata cu dovleac si sfecla rosie:

  1. Se spala sfecla rosie si se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
  2. Se spala dovleacul si se aseaza si el in aceeasi tava, cu grija sa nu se atinga de sfecla, ca sa nu se coloreze.
  3. Se introduce tava in cuptorul preincalzit si se coc legumele la foc mediu (180 grade) pana cand acestea sunt moi.
  4. Se scoate tava si se lasa legumele la racit.
  5. Intre timp se spala salata verde si patrunjelul si se usuca usor cu un prosop de hartie.
  6. Se rup verdeturile cu mana si se aseaza intr-un bol.
  7. Dupa ce dovleacul si sfecla s-au racit, se decojesc si se taie cubulete (eu am ales sa le decupez cu un simplu decupator de fursecuri) si se adauga si ele in bol.
  8. Se prepara dressingul: se amesteca energic uleiul cu zeama de lamaie si putina sare.
  9. Se toarna dressingul peste salata, se amesteca usor si se se presara semintele.
  10. Se serveste imediat.

Pofta buna!

Salata cu dovleac si sfecla rosie

Un comentariu la „Salata cu dovleac si sfecla rosie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide