Vita cu dovleac la cuptor

De cand am descoperit dovleacul (asta s-a intamplat acum vreo trei ani, nu mai devreme), a fost practic dragoste la prima degustare. N-as fi crezut ca ma pot atasa atat de mult de gustul si parfumul minunat al vreunei legume. Insa ma bucur foarte mult ca s-a intamplat asa. De fapt, de cand am deschis acest blog am descoperit atat de multe combinatii, arome si texturi fenomenale, incat ma si mir cum am putut trai pana acum fara sa le cunosc. Revenind la dovleacul de azi, aproape ca nu exista moment sa nu am in casa cate-un dovleac micut care sa astepte cuminte in cosul cu legume. De data asta m-am hotarat sa nu mai fac ceva dulce (sunt dependenta de deserturi) si sa folosesc cumva si gulasul de vita ce tocmai aterizase in frigider (venise sotul de la cumparaturi cu sacosele pline). Mi-am dorit o reteta deosebita, dar cu ingrediente simple si la indemana, iar inspiratia am gasit-o la Nicolai Tand, cel pe care-l stiam de pe la televizor, cu graiul sau dulce. Eu am adaptat reteta lui Nicolai, asa cum fac eu de obicei, si iata ce mi-a iesit. Pacat ca lumina zilei nu mai e atat de generoasa, timpul e tot mai scurt si gatesc mai mereu pe intuneric!

Vita cu dovleac la cuptor

Vita cu dovleac la cuptor

Ingrediente pentru 4 portii Vita cu dovleac la cuptor:

  • 500 grame carne de vita fara grasime (eu am avut gulas de vita)
  • 250 ml ketchup
  • 150 ml vin alb sec
  • 1 lingura mustar (al meu fiind foarte iute si concentrat, am pus doar atat; voi puteti adauga mai mult)
  • 6 batoane cassia (o scortisoara mai putin aromata)
  • 2 catei usturoi
  • 1 praf ghimbir deshidratat
  • sare, piper dupa gust
  • 6 linguri ulei de masline

Mod de preparare Vita cu dovleac la cuptor:

  1. Se pregateste carnea: intr-un bol se aseaza carnea, se adauga 3 linguri ulei de masline, sare, piper si ghimbir pudra. Se maseaza bine carnea, sa patrunda aromele, dupa care se acopera si se da la rece.
  2. Se incepe prepararea sosului: intr-un vas incapator se toarna vinul, jetchup-ul, mustarul, cassia si cateii de usturoi curatati.
  3. Se pune vasul pe foc si se lasa sosul sa dea in cateva clocote. Se lasa la racorit.
  4. Se strecoara sosul de cassia si usturoi.
  5. Se scoate carnea de la rece si peste ea se toarna sosul.
  6. Se introduce vasul in cuptorul preincalzit si se gateste la foc mediu (175 grade), pana cand carnea se fragezeste, iar sosul scade cam la jumatate.
  7. Dovleacul se curata de coaja si se taie cuburi.
  8. Se aseaza intr-o tava, se stropeste cu 3 linguri ulei de masline, se presara sare si piper dupa gust si se amesteca bine, astfel incat condimentele si mirodeniile sa imbrace frumos toate cuburile de dovleac. se adauga 3 batoane cassia si 3 linguri apa plata si se introduce vasul in cuptor, alaturi de vasul cu carne.
  9. Se verifica din cand si se intorc usor cuburile de dovleac, sa se inmoaie si sa se rumeneasca pe toate partile.
  10. Dupa ce s-au fragezit si carnea si dovleacul, se trece la montarea in farfurii: se aseaza un strat de cuburi de dovleac, cateva bucatele de carne si putin sos (eu am pus si putin patrunjel, pentru contrast)
  11. Restul de sos se strecoara si se aseaza in sosiera.
  12. Vita cu dovleac la cuptor se serveste calda, alaturi de bolul cu sos si o salata verde simpla.

Pofta buna!

Vita cu dovleac la cuptor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide