Bezea cu mascarpone si fructe de padure

Unii i-ar spune Pavlova, insa eu zic ca n-am respectat intocmai acest desert minunat, in primul rand pentru ca blatul meu nu este destul de inalt, ca la o Pavlova in toata regula.Apoi, pentru ca nu am folosit nici amidon, nici otet in compozitia bezelei.

Eu am facut cercul de bezea ceva mai mare, iar blatul meu a iesit subtirel si crocant, fara acel mijloc usor moale, asemanatoare cu marshmallows. Sincera sa fiu, cand am preparat aceasta bezea cu mascarpone si fructe de padure (cum am numit-o eu), nu mi-am propus sa fac Pavlova, ci pur si simplu sa folosesc cumva albusul pe care-l mai aveam disponibil si care nu mai incapea in borcanelul din congelator. Mascarpone si putina frisca lichida mai aveam prin frigider, iar congelatorul inca e plin cu rezerva strategica de fructe de padure, asa ca m-am apucat de lucru.

Later edit: bezeaua mea este destul de mica (e facuta dintr-un singur albus! daca doriti sa faceti o bezea mai mare, sau chiar mai multe asa micute, mariti cantitatile din reteta)

Bezea cu mascarpone si fructe de padure

Bezea cu mascarpone si fructe de padure

Ingrediente pentru aceasta Bezea cu mascarpone si fructe de padure:

Bezea:

  • 1 albus de ou la temperatura camerei
  • 3 linguri zahar tos/4 linguri zahar pudra (eu am preferat zaharul pudra)
  • cateva picaturi zeama de lamaie

Crema:

  • 100 grame mascarpone
  • zahar pudra vanilat dupa gust (eu l-am preparat in casa)
  • 50 ml frisca lichida

Decor:

Mod de preparare Bezea cu mascarpone si fructe de padure:

  1. Se bate bine albusul intr-un bol inalt degresat si uscat bine, apoi se adauga zahar pudra, putin cate putin, pana se obtine consistenta dorita; la final se adauga zeama de lamaie si se mai mixeaza cateva secunde pentru omogenizarea perfecta (se va forma o spuma foarte tare, care sta bine pe telul mixerului)
  2. Se toarna compozitia intr-un sac a poche si se toarna in cerc intr-o tava tapetata cu hartie de copt (eu am facut cercul cam mare, iar blatul a iesit subtire)
  3. Bezeaua se coace la foc minim (100 grade Celsius la cuptor electric), iar daca aveti cuptor cu gaz (cum am folosit eu), lasati usa intredeschisa, sa se ventileze (dureaza cca 1 ora)
  4. Bezeaua e gata cand devine sfaramicioasa, dar ramane totusi alba (nu se coloreaza in nuante de galbui, sau, mai rau, maroniu–semn ca s-a ars). Secretul este sa nu o scoateti imediat din cuptor, deoarece se va desumfla si va crapa (am patit-o eu, cu alta ocazie); cel mai bine este sa lasati bezeaua sa se raceasca lent, in cuptorul inchis.
  5. Se prepara crema, astfel: se bate frisca bine de tot si se lasa deoparte. Se mixeaza mascarpone cu zaharul pudra, dupa care se incorporeaza usor si frisca, cu ajutorul unei spatule (cu miscari de sus in jos).
  6. Bezeaua se aseaza pe platou, se repartizeaza crema si se decoreaza cu fructe de padure congelate si frunzulite de menta.
  7. Se serveste imediat, sau se pastreaza la rece pana in momentul servirii, insa nu mai mult de 1 ora, deoarece se va inmuia bezeaua prea mult si nu va mai fi crocanta.

Pofta buna!


Bezea cu mascarpone si fructe de padure

Daca va place reteta va rog sa-mi lasati aici un comentariu si/sau sa distribuiti postarea mea pe retelele de socializare. Multumesc!

4 comentarii la „Bezea cu mascarpone si fructe de padure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide