Chipsuri de legume la cuptor

Este evident ca chipsurile de cartofi din comert nu pot trece neobservate. Toata lumea le cunoaste, si nu doar atat, ele se bucura de o foarte mare apreciere in randul populatiei, in special a copiilor si tinerilor. Nu ma bucura deloc sa observ aceste lucruri, pot sa spun ca nu le suport mirosul, iar daca se intampla sa intru intr-o clasa de elevi dupa ce in pauza se consumasera aceste chipsuri, mi se face rau aproape instantaneu. Degeaba le tot povestesc eu cate in luna si cate in stele referitor la nocivitatea lor! Propriul copil viseaza la pungile frumos colorate asezate la vedere pe toate rafturile magazinelor.

Mi-a devenit, deci, clar ca degeaba predic eu tot raul produs de aditivii artificiali adaugati cu sacul in aceste produse, daca nu si ofer o varianta. Ideea mi-a venit intr-o zi pe cand ma plimbam printre rafturile unui lant cunoscut de marketuri de la noi, unde am vazut niste pungute cu chipsuri de legume. Am cumparat o punguta si am testat-o pe junior, acasa. Practic, continutul sau a fost devorat in cateva minute, ceea ce mi-a demonstrat ca pofta de chipsuri e mare.

Am studiat terenul si m-am apucat sa prepar si eu, acasa, chipsuri de legume la cuptor (nu prajite, ca asa se descurca oricine, iar mie nu mi se pare in regula varianta asta, mai ales pentru cei mici). De data aceasta n-am avut la indemana decat niste cartofi si o sfecla rosie, pe care altfel copilul n-o accepta. Bineinteles ca voi puteti sa mai adaugati si alte legume, cum ar fi: morcovi, cartofi dulci, dovleac, gulie, telina, etc.

In ceea ce priveste prepararea acestor chipsuri de legume, exista varianta rapida, la cuptor, asa cum am preparat eu, varianta prajita (pe care n-o agreez), sau varianta la deshidrator. Aceasta din urma este considerata cea mai sanatoasa, deoarece legumele sunt procesate lent, la temperaturi de pana la 45 grade Celsius, ceea ce nu le distruge nutientii. dezavantajul este ca dureaza destul de mult pana cand chipsurile de legume sunt gata si pot fi savurate.

Chipsuri de legume la cuptor

chipsuri de legume la cuptor2

Ingrediente pentru aceste Chipsuri de legume la cuptor:

  • 3 cartofi medii
  • 1 sfecla rosie mare
  • 2 linguri ulei masline
  • sare dupa gust
  • verdeturi uscate (eu am pus pudra de cimbrisor si busuioc)

Mod de preparare Chipsuri de legume la cuptor:

  1. Se curata cartofii si sfecla rosie si se pastreaza in recipiente separate.
  2. Se feliaza cat mai fin legumele, pastrandu-le separat, sa nu se amestece culorile.
  3. Se tapeteaza 2 tavi cu hartie de copt.
  4. Intr-o tava se aseaza cartofii, iar in cealalta sfecla rosie. deocamdata nu e nevoie sa fie prea aranjate.
  5. Se presara legumele cu sare, verdeturi si cate 1 lingura ulei de masline si se repartizeaza bine toate acestea pe fiecare felie (cu ajutorul mainilor).
  6. Dupa ce fiecare felie de leguma este „imbracata” in arome, se aseaza liniar in tava, sa nu se suprapuna (altfel se vor inmuia si nu vor iesi crocante)
  7. Se introduc tavile in cuptorul incins si se lasa la copt, micsorandu-se putin focul (atentie: feliutele de legume fiind foarte subtiri se vor coace si usca repede, deci trebuiesc supravegheate cu mare atentie sa nu se arda). Va fi nevoie ca legumele sa fie intoarse cu clestele o data, sa fie coapte uniform, pe ambele fete (timpul de coacere difera de la cuptor la cuptor, dar chipsurile mele au fost gata in cca 10 min.)
  8. Se scot tavile cu chipsurile de legume din cuptor si se lasa la racorit in tava (timp in care ele se vor rigidiza putin, in special cartofii)
  9. Se scot chipsurile de legume intr-un bol si se pot servi imediat (simple ori cu diferite sosuri) sau se pot pastra in pungi de hartie, dupa racirea completa.

Pofta buna!

chipsuri de legume la cuptor1

Extrasfat: aromele adaugate chipsurilor de legume sunt foarte variate, ca sugestie puteti adauga fulgi de usturoi/ceapa deshidratata, cascaval ras (adaugat peste chipsuri cat ele sunt calde), fulgi de drojdie inactiva, etic.

Daca va plac aceste chipsuri de legume la cuptor, nu ezitati sa le acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Comentariile voastre nu se sterg, sunt puncte de reper si surse de informare pentru noii vizitatori. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

12 comentarii la „Chipsuri de legume la cuptor

  • 23/04/2015 la 15:49
    Permalink

    Ma incanta ideea ,mai ales ca sunt fan „rontaieli”asa ca voi incerca sa vedem daca-mi reusesc chipsurile ca porea arata bine….

    Răspunde
  • 24/04/2015 la 10:02
    Permalink

    Am incercat o data demult, le-am pus cam ingramadite si unele au iesit crocante, altele nu, acum o sa tin cont de sfaturile tale.

    Răspunde
    • 24/04/2015 la 17:21
      Permalink

      sa eu am facut aceeasi greseala si nu mi-au iesit cand le-am pregatit prima data. Sa-mi spui cum iti ies data viitoare 🙂

      Răspunde
  • 24/04/2015 la 16:28
    Permalink

    Arata delicios! Spune-mi te rog la cate grade Celsius le-ai copt? Am cuptor electric si vreau sa le incerc cat mai curand. Multumesc 🙂

    Răspunde
    • 24/04/2015 la 17:22
      Permalink

      eu le-am copt la cuptorul cu gaz, la treapta mijlocie, dar cuptorul era incins bine. La cel electric cred ca ar merge undeva in jur de 250 grade, dar verifica-i des, sa nu se arda.

      Răspunde
  • 02/01/2016 la 22:35
    Permalink

    Maine o sa incerc sa eu, sa vedem daca reusesc sa feliez legumele cat mai subtire cu cutitul 🙂

    Răspunde
    • 02/01/2016 la 23:36
      Permalink

      daca ai un taietor, sau feliator la robot, ori chiar o razatoare in V, feliile vor iesi aproape transparente! sa-mi spui neaparat cum iti iese! <3

      Răspunde
  • 03/01/2016 la 02:53
    Permalink

    Cuptorul meu are maxim 250 grade…e ok la maxim? Si merg feliati cu un curatator de coji ? Sau ies prea subtiri?

    Răspunde
    • 03/01/2016 la 09:20
      Permalink

      da, e ok la maxim! nu am incercat cu un curatator de coji…am incercat doar cu un cutit de ceramica, feliator electric, feliator la robot si razatoare in V

      Răspunde
  • 03/01/2016 la 10:34
    Permalink

    Suna foarte bine rețeta, fac și eu destul de des. Pentru taiere folosesc curățătorul de coji din ceramica și la cuptorul meu electrice setez pe 170 de grade cu aer circulant, peste aceasta temperatura se vede diferența între grosimi diferite ale feliilor: unele bucăți se ard, iar altele rămân moi. Dacă am răbdare las chiar la 150 de grade, durează mai mult de 10 minute, dar parcă sunt mai gustoase. Am încercat in ultima vreme și fără ulei, după ce am tăiat feliile, le-am spalat, apoi după ce au fost aranjare în tava am presărat condimentele peste ele.

    Răspunde
    • 03/01/2016 la 10:37
      Permalink

      super! multumim pentru tips! eu n-am incercat pana acum cu acel curatitor, de fapt nici cutitul lui nu prea ma incanta, asa ca l-am aruncat in sertar…dar o sa-i mai dau o sansa 🙂

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide