Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros

Poate vi se pare ciudat numele international al acestei retete. De fapt, e ceva foarte simplu si deosebit de gustos, care a fost repede preluat de multe popoare. Dupa ce am mancat si eu prima data aceste oua in purgatoiu shakshuka huevos rancheros am si inteles de ce. Pana la urma, indiferent cu se numesc, gustul e special.

Prima data le-am vazut intr-o revista (acum multi ani), sub numele de „oua in purgatoriu”, asta datorita patului de rosii si ardei pe care sunt asezate. Apoi le-am gasit prin blogosfera sub numele de shakshuka. Am inteles ca originea sa este in Africa de Nord, dar gatita intens in mod traditional in Liban, Tunisia, Alger, Maroc, Turcia, Egipt, Spania, Mexic. Nu-i de mirare, asadar, ca am regasit-o si la mexicani si spanioli, sub numele de „huevos rancheros” (oua taranesti cum le-am zice noi).

Nu am calatori pana acum in nicuna din aceste tari,  dar datorita proiectului fetelor de la Savori Urbane, acest lucru este  posibil prin intermediul…bucatariei! Gazda noastra de luna aceasta este nimeni alta decat Laura, pe care sunt mai mult decat sigura ca o cunoasteti cu totii, si care nu mai are nevoie de introduceri. Pana la urma, fiecare dintre noi a gatit cel putin una din retetele sale si i-a iesit perfect. Am dreptate?

Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros

oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros1

Ingrediente pentru 4 buc. Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros:

  • 4 oua
  • 1 ceapa medie
  • 1 ardei kapia
  • 1 lingura ulei masline
  • 1 catel usturoi zdrobit
  • 400 grame rosii
  • 1 ardei iute rosu (eu am folosit chili)
  • 1/2 lingurita zahar brut
  • 1/4 lingurita chimion pudra
  • 1 praf boia ardei
  • sare, piper dupa gust
  • 1/4 lingurita turmeric
  • patrunjel verde

Mod de preparare Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros

  1. Se caleste ceapa in uleiul incins (1 min).
  2. Se adauga 1/2 ardei si rosiile taiate cubulete (2-3 min.)
  3. Se adauga condimentele si se lasa sosul la fiert 15 min., la foc mic.
  4. Se adauga restul de ardei kapia taiat cubulete si se omogenizeaza.
  5. Se stinge focul si se lasa compozitia deoparte.
  6. Se ia o forma de oua din ceramica si se unge cu putin ulei.
  7. Se aseaza sos de rosii in fiecare forma speciala pentru oua.
  8. Se face cate o mica adancitura in sosul de rosii (sa ia forma unui cuib).
  9. In fiecare cuib se aseaza cate un ou.
  10. Se introduce in cuptor vasul cu ouale astfel pregatite si se porneste focul (cuptorul trebuie sa fie rece in momentul intr-ducerii vasului de ceramica, pentru a nu crea soc termic, iar vasul sa se sparga).
  11. Se coc ouale in cuptor pana cand capata consistenta dorita (10 min. cu totul in cazul meu).
  12. Ouale in purgatoriu se servesc cu patrunjel tocat si paine neagra, ca mic dejun consistent, sau ca fel principal, alaturi de fasole neagra (recomandarea lui Jamie Oliver)

Pofta buna!

oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros2

Daca va plac aceste Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros, nu ezitati sa le acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

4 comentarii la „Oua in purgatoriu shakshuka huevos rancheros

  • 17/07/2015 la 15:35
    Permalink

    Simplu,rapid,gustos!Cred ca am si gatit asa ceva mai demult,dar cred ca am batut oale,si nici n-am avut asa un vas special.Dacmi amintesc bine,le-am facut in tigaie si le-am pus capac.
    Ce-i drept,asa cum le-ai facut tu si in vasul ala arata foarte bine!

    Răspunde
    • 17/07/2015 la 20:38
      Permalink

      multumesc frumos, Catalina! ideea asta mi-a venit cand cautam altceva prin dulap si am dat peste vasul asta…tare potrivit e pentru asa ceva!

      Răspunde
  • 04/09/2015 la 09:14
    Permalink

    Tare mult imi place acest preparat , iar in acest anotimp cand poate fi facut cu gogosar sau cu capia rosu , este excelent

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide