Tort olandez cu visine

Nu puteam sa las vara sa treaca fara sa pregatesc acest tort olandez cu visine la care visez de mult. Nu l-am mai incercat pana acum, dar m-am gandit ca nu are cum sa nu iasa bun. Pana la urma, combinatia visine proaspete-frisca e mereu una castigatoare, iar foietajul este categoric deosebit. Deci n-aveam cum sa dau gres!

In ultima vreme, cand am nevoie de aluat foietaj, nu mai recurg la varianta celui din comert, deoarece am descoperit varianta perfecta pentru mine: prepar rapid aluatul de empanadas (care a avut foarte mare succes atat in familia noastra, cat si in mediul online) si sunt foarte linistita ca stiu bine ce am folosit acolo. Uneori, il pregatesc de seara si-l las la rece, iar a doua zi il am gata de utilizat (ba chiar il si congelez cateodata, si asa am aluat foietaj la indemana)

Tortul acesta este foarte usor de preparat si versatil: il puteti pregati si voi oricand, in orice anotimp si nu aveti neaparat nevoie de visine proaspete: sunt bune si cele din compot, ori cele congelate. Pe langa asta, daca nu vreti sa faceti voi acasa aluatul tip foietaj (desi eu zic ca merita: se face in 3 minute si cu doar 3 ingrediente principale), atunci puteti folosi 300 grame aluat foietaj din comert. Hai ca nu e greu deloc!

Tort olandez cu visine

tort olandez cu visine1

Ingrediente pentru 1 Tort olandez cu visine mic:

Pentru foi

  • 220 grame unt rece (82 % grasime)
  • 300 grame faina alba grau
  • 1 praf lingurita sare
  • 1 lingura zahar pudra (optional)
  • 200 grame smantana (20% grasime)

Pentru crema:

  • 200 ml frisca naturala
  • zahar pudra vanilat dupa gust
  • 5 grame gelatina
  • 30 ml apa plata
  • visine curatate de samburi si scurse foarte bine

Glazura:

  • 4 linguri zahar pudra vanilat
  • sos de visine (preparat foarte simplu prin fierberea a 50 grame visine cu 50 ml apa si zahar dupa gust– ca la compot– si ingrosarea cu 1/2 lingura amidon/1 lingura faina alba); sosul de visine astfel obtinut se lasa la racit, dupa care se imparte in 3 parti egale.
  • visine pentru decor

Mod de preparare Tort olandez cu visine:

  1. Se incepe cu prepararea aluatului: untul rece, de la frigider, se taie bucati mici si se aseaza in vasul robotului de bucatarie (cu lama in S montata).
  2. Se adauga toata faina si se porneste robotul si se lasa la viteza mare cca 1 min., pana cand se obtin niste firimituri nelegate.
  3. Se adauga sarea si smantana si se reporneste robotul, tot la viteza mare, inca 1-1,5 min., pana se obtineun aluat legat, ce tinde sa se adune sub forma de bila.
  4. Se scoate aluatul pe masa, se aduna repede cu mainile reci sub binescuta forma de bila, dupa care se infoliaza si se da la rece 2 ore.
  5. Se scoate aluatul de la rece, se intinde cu sucitorul pe masa infainata si se decupeaza 3 cercuri cu diametrul de 19 cm (eu am ales sa intind aluatul de 3 ori, de fiecare data decupand in cerc cu grosime diferita: cel mai gros va fi baza tortului, apoi cel din mijloc, iar cel mai subtire–foaia de deasupra tortului)
  6. Se aseaza cercurile obtinute intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se inteapa cu furculita, sa nu se umfle prea tare la copt (eu am ales sa liniez foaia cea mai subtire, pentru a delimita viitoarele felii de tort).
  7. Se introduce tava in cuptorul preincalzit si se coc 15 min. (200 grade), pana se coc frumos (eventual se intorc o data, sa fie coapte bine pe ambele parti)
  8. Se scot foile pe un gratar, sa se raceasca.
  9. Se hidrateaza gelatina, dupa care se topeste pe baie de aburi (nu trebuie sa fiarba, altfel isi pierde elasticitatea)
  10. Se bate frisca, se adauga zaharul pudra si se omogenizeaza.
  11. See scoate frisca de la rece si se incepe montarea tortului, astfel: pe platou se aseaza prima foaie (cea de baza), se repartizeaza o parte sos de visine. Frisca se aseaza intr-un sac a poche si se traseaza un cerc la baza foii de tort, peste sosul de visine. Urmatorul pas este sa se umple foaia de tort prin alternarea cercurilor de frisca si visine.
  12. Peste crema si visine se aseaza a doua foaie de foietaj si se procedeaza exact ca mai sus.
  13. Urmeaza ultima foaie de foietaj, peste care se repartizeaza sosul de visine ramas. Zaharul pudra vanilat prevazut in reteta se amesteca usor cu cateva picaturi de apa. Va rezulta o glazura groasa, care se toarna peste sosul de visine. Se lasa tortul 1 ora la rece, pana se intareste usor grazura de zahar (eu am „scapat” ceva mai multa apa in glazura de zahar si s-a intarit foarte greu).
  14. Se decoreaza tortul cu frisca ramasa si visine.
  15. Tortul olandez cu visine astfel obtinut se lasa la rece 4 ore pana sa poata fi taiat (eu am lasat peste noapte).

Pofta buna!

tort olandez cu visine2

 

Aici puteti vedea pasii de realizare a aluatului tip foietaj (tutorial foto video) 

Empanadas

Empanadas (placintele) cu branza si marar2

Iar in aceasta reteta vedeti in modul video (si explicat in scris pas cu pas) cum se face aluatul tip foietaj cu doua tipuri de faina: alba si de ovaz:

Tarta cu capsuni si iaurt

tarta cu capsuni, iaurt si soc

Daca va place acest tort olandez cu visine, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

3 comentarii la „Tort olandez cu visine

  • 07/07/2015 la 08:58
    Permalink

    Vaiiii, cat de bine arata! Initial am crezut ca sunt placinte cum ne facea bunica atunci cand eram mici, la tara… cand colo el era tort olandez :))) trebuie sa salvez undeva reteta asta! Desi tare ma indoiesc sa imi iasa la fel de bine :))

    Răspunde
    • 07/07/2015 la 12:17
      Permalink

      De ce să nu-ti iasă? Eu sunt convinsă ca al tău va fi mai spectaculos decât al meu! Ai să vezi ca nu e nimic greu,nordicii nu se complică defel cu deserturile

      Răspunde
  • Pingback: Prajitura marmorata cu visine • Retetele mele dragi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide