Chiftelute de pui cu dovlecel–Reteta Video

share on:
chiftelute de pui cu dovlecel

Din seria retetelor pentru copii (si nu numai), va prezint astazi aceste delicate chiftelute de pui cu dovlecel, pe care le-am pregatit repejor pentru juniorul meu. El e foarte pretentios la mancare, asa ca mesele lui sunt mereu o provocare pentru mine.

Si de data aceasta am mers pe principiul combinarii unor alimente ce-i plac cu altele care nu-i suna bine la ureche, desi cu gustul lor nu are vreo problema speciala. Asadar, chiftelutele de pui cu dovlecel au fost o idee foarte buna in cazul nostru.

Incantat ca are la masa chiftelute de pui cu patrunjel, nici nu a simtit dovlecelul din compozitie si le-a mancat asa, simple, cu putin mustar pe care l-am pregatit impreuna mai din timp. Eu as zice ca merg foarte bine si cu un sos de rosii, sau, pur si simplu intr-un burger pregatit tot in casa. Voi ce parere aveti?

Chiftelute de pui cu dovlecel

Ingrediente pentru 8-10 buc

  • 1 pulpa pui dezosata
  • 1 dovlecel zucchini mic
  • 1 ou
  • 50 grame pesmet
  • 1/2 legatura patrunjel
  • sare dupa gust
  • 25 ml ulei de masline

Mod de preparare

  1. Se spala dovlecelul si se sterge cu servetelul.
  2. Pupla de pui se spala si se sterge si ea cu servetelul.
  3. Patrunjelul se taie in bucati si se aseaza intr-un bol, sau direct in bolul mixerului.
  4. Se curata dovlecelul, se taie bucati si se aseaza in bolul mixerului,
  5. Pulpa de pui se taie bucati si se adauga in bol.
  6. Urmeaza oul si patrunjelul (daca nu a fost deja pus in bolul mixerului)
  7. Se mixeaza cca 1 min. pana se obtine o pasta.
  8. se adauga sarea si pesmetul, putin cate putin, pentru a putea controla densitatea pastei finale.
  9. Se continua mixarea inca 1 min.
  10. Se formeaza bile din compozitia de mai sus si se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt (eu am folosit un cleste de inghetata umezit in apa, dar, nefiind perfect rotund, am intampinat mici dificultati)
  11. se ung chiftelutele obtinute cu ulei de masline.
  12. Tava se introduce in cuptorul preincalzit, iar chiftelutele de pui si dovlecel se coc la foc mediu (180 grade) cca 20 min.,  pana cand se rumenesc frumos.
  13. Se lasa la racit in tava, dupa care se pot servi ca atare (sub forma de aperitiv festiv), ori cu un sos la alegere.

Modul de preparare a acestor chiftelute de pui cu dovlecel este sub forma video. Va astept sa va abonati la canalul meu culinar, pentru a fi la curent cu noutatile mele!

Pofta buna!

Daca va place aceasta reteta de chiftelute de pui cu dovlecel, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos (apasati pe a cincea steluta) si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

4 Comments

    1. da, poti foarte bine cu ambele, insa nu stiu sa-ti spun cantitatile exacte. Va trebui sa vezi tu asta, in functie de cum simti compozitia inainte de a modela chiftelutele.

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: