Tort exotic–reteta fara coacere (video)

share on:
tort exotic3

Cu acest tort exotic–reteta fara coacere pot sa spun ca m-am cam chinuit putin. Dar nu in ceea ce priveste prepararea lui, care a fost floare la ureche, ci cu montajul retetei video. Mai mult mi-a luat filmatul decat pregatirea tortului exotic in sine, iar apoi, dupa ce am stat la calculator mai bine de 2 ore sa montez filmuletul, a cedat programul de editare si n-am mai putut salva nimic din ce lucrasem.

Cum era deja tarziu in noapte, sau dimineata foarte devreme (cum vreti s-o luati), am amanat refacerea retetei video pentru a doua noapte (pentru ca numai noaptea mai am ragaz sa lucrez la cate-o reteta) si mi-am promis ca de data asta voi reusi sa salvez totul. Si asa a si fost: totul a mers bine, asa ca azi pot si eu sa ma tin de promisiune si sa va aduc reteta acestui tort exotic, la care am visat de muuuult, din vara chiar, dar pe care l-am tot amanat din varii motive.

Revenind la tortul de azi, reteta fara coacere il recomanda ca fiind unul foarte rapid si racoros, iar ingredientele alese (foarte la indemana pentru toata lumea) ii confera o savoare deosebita si il fac potrivit atat in sezonul rece, cat si in cel cald.

Reteta Tort exotic–reteta fara coacere

tort exotic2

Ingrediente pentru Tort exotic–reteta fara coacere

Pentru blat:

– 150 grame fulgi de ovaz
-50 grame fulgi de cocos
-50 grame unt topit (eu am folosit unt
82 % grasime)
-100 ml lapte
-zahar pudra vanilat dupa gust (eu am folosit cca 50 grame)

Pentru crema de portocale:

-200 ml frisca naturala
-1 portocala
-5 grame gelatina
-30 ml apa rece
-zahar pudra vanilat dupa gust
-1-2 lingurite coaja de citrice bio rasa (optional; eu am avut coaja rasa si pastrata cu zahar, la rece)

Pentru crema de ananas:

-ananasul scurs dintr-o conserva mare de compot de ananas
-200 ml frisca naturala
-5 grame gelatina
-30 ml apa rece

Finisare:

– partea solida dintr-o conserva lapte de cocos (400 ml)
-fructe, la alegere, pentru decor

tort exotic

Mod de preparare Tort exotic–reteta fara coacere:

  1. Pentru pregatirea blatului, mai intai se macina fulgii de ovaz si cei de cocos in robot, dupa care se adauga zaharul pudra si se omogenizeaza tot in robot
  2. se adauga untul topit si se continua mixarea
  3. se adauga laptele, treptat, si se continua mixarea
  4. aluatul obtinut se transfera intr-o tava cu inel detasabil, unsa in prealabil cu putin ulei (forma mea are 19 cm
    diametru)
  5. aluatul se preseaza bine in tava cu degetele umezite, sau cu o lingura, dupa care se da la rece pana cand e gata
    prima crema
  6. portocala se desface felii si se asaza in mixer; se proceseaza cateva secunde pana se obtine un piure fin
    de portocale
  7. se adauga coaja de citrice bio rasa (a mea este amestecata cu zahar brut) si se omogenizeaza
  8. se bate frisca
  9. se adauga piureul de portocale amestecat in prealabil cu gelatina hidratata in apa rece si topita apoi pe baie
    de aburi
  10. se adauga si zaharul pudra vanilat si se omogenizeaza
  11. se scoate blatul de la rece si se toarna crema de portocale, dupa care se reintroduce in frigider pana cand e gata cea de-a doua crema, de ananas
  12. se mixeaza ananasul (eu am adaugat si putin zahar pudra) cateva secunde, pana se obtine un piure fin
  13. se bate frisca pentru crema de ananas
  14. se adauga piureul de ananas, amestecat in prealabil cu gelatina hidratata in apa rece si apoi topita pe baie de
    aburi
  15. se scoate tortul de la rece si se toarna crema de ananas peste crema de portocale deja intarita; se da tortul din nou la frigider, pana e gata si ultimul strat, de cocos
  16. se separa partea solida din conserva de lapte de cocos si se bate cu mixerul, obtinandu-se frisca de cocos
  17. se adauga zaharul pudra vanilat si se continua omogenizarea
  18. se scoate tortul de la rece si se toarna frisca de cocos, ca ultim strat; tortul se da la rece minim 2 ore (eu am
    lasat peste noapte)
  19. se scoate tortul cu grija din forma cu inel detasabil si se orneaza cu fructe.

Pofta buna!


Daca va place reteta mea  Tort exotic–reteta fara coacere, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!   

10 Comments

  1. Mmm…lovely fresh and feastfully decadent! Daca nu inventez cuvintele…sper ca intelegi tu ce-am vrut sa spun! Asta mi-a spus mie tortul acesta! Yumm and wow!

  2. De exceptie!E usor de facut si arata foarte „exotic”!Sunt convinsa ca si gustul e pe masura.O intrebare(sa nu razi de mine!):unde se gaseste lapte de cocos,ca eu n-am vazut(poate nu m-am uitat prea atent)?

    1. multumesc mult! laptele de cocos il gasesti fie la magazinele naturiste, fie la hipermarketuri: Mega Image, Carrefour, Selgros, Metro, Auchan. In cazul ultimelor 4 lanturi mentionate, cauta rafturile cu produsele internationale, pe tari: la produsele chinezesti le gasesti sigur. Si nu uita sa cauti conserve de lapte de cocos, nu laptele acela foarte fluid, care se vinde si la cutii de carton (acela nu se transforma in frisca). Pe langa acestea surse, ai la dispozitie si magazinele online. In postarea aceasta gasesti observatiile mele cu privire la diferite marci de lapte de cocos, poate te ajuta sa le identifici mai bine: https://www.retetelemeledragi.com/2015/02/cum-se-face-frisca-de-cocos.html/

  3. Maine am sa probez reteta, dar voi folosi un mix de fulgi(grau,ovaz, orz). Sper sa imi iese asa ca cel din videoeclip!
    Voi reveni cu produsul finit!

  4. Imi plac mult retetele, explicarea modului de pregatire si nu in ultimul rand, cel de prezentare !

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: