Tarta sarata cu spanac si rosii

share on:
tarta sarata cu spanac si rosii 1

Despre tarta sarata cu spanac si rosii de azi nu ar fi prea multe de spus. In prepararea ei m-am inspirat dintr-o fotografie vazuta intr-o revista cu preparate vegetariene si mi-a placut atat de mult, incat mi s-a lipit de suflet.

Insa nu am ales reteta de acolo, ci am creat una ad-hoc, in care sa folosesc spanacul meu cel proaspat cu care tocmai venisem de la piata. Am pastrat, totusi, ideea de a folosi rosii umplute in tarta mea. In rest, reteta este diferita: alta crusta, alta umplutura, alta forma (mult mai mica, in cazul meu). Incercati-o si voi, e perfecta atat ca fel principal, cat si ca aperitiv, gustare, cina, etc. Si smulge si privirile admirative ale musafirilor la ocaziile festive!

P.S. In poze vedeti cantitatea dublata de ingrediente pentru crusta, deoarece eu am pastrat 1 portie la rec pentru inca o tarta!

Reteta Tarta sarata cu spanac si rosii

tarta sarata cu spanac si rosii 2

Ingrediente pentru Tarta sarata cu spanac si rosii:

Tarta sarata cu spanac si rosii

  • Pentru crusta (aluat:)
  • 50 grame unt (82% grasime)
  • 1 ou
  • 100 grame smantana (20 % grasime)
  • sare dupa gust
  • 175 grame faina alba de grau
  • Pentru umplututa de spanac:
  • 250 grame spanac si leurda fierte (racite si scurse bine)
  • 1 ou
  • 100 grame telemea rasa
  • 50 grame cascaval ras
  • In plus:
  • 7-8 rosii mici (eu am folosit 7)
  • 1 forma de tarta mica (19 cm diametru (eu am folosit o forma de tort cu inel detasabil))
  • 1 cubulet unt pentru uns forma
  • faina pentru tapetat forma si infainat masa de lucru
  • boabe de fasole uscata pentru coacerea in orb

 

Mod de preparare Tarta sarata cu spanac si rosii:

  1. Se incepe cu prepararea aluatului, astfel: intr-un bol incapator se sparge oul, se adauga smantana si sarea. Se omogenizeaza, dupa care se adauga untul moale. Se omogenizeaza. Se incorporeaza toata faina, putin cate putin, amestecand usor (pe cat posibil cu ajutorul unei spatule/mixer, nu cu mainile). Aluatul se strange intr-o bila si se da la rece 2 ore.
  2. Intre timp, se prepara umplutura, astfel: spanacul si leurda fierte si scurse se toaca marunt, dupa care se asaza intr-un bol. Se adauga oul, telemeaua si cascavalul ras. Se omogenizeaza si se lasa deoparte.
  3. Rosiile se spala, dupa care li se taie un capacel (aprox 1/3 din intreaga rosie). Se scobesc rosiile cu lingurita, se scot samburii, iar rosiile se lasa la scurs, pe un gratar, cu gura in jos.
  4. Dupa ce s-au scurs cele 2 ore, aluatul se scoate de la rece, se foaie pe masa infainata. Se taie un cerc de aluat cu diametrul de 28 cm.
  5. Se unge tava cu unt si se tapeteaza cu faina.
  6. Aluatul se asaza in tava, se aranjeaza frumos marginile in sus (peretii formei trebuie sa fie imbracati in proportie de 3/4.
  7. Aluatul se inteapa cu scobitoarea, iar peste el se asaza un cerc din hartie de copt. Peste aceasta se vor adauga boabele de fasole uscata, care vor impiedica aluatul sa se ridice de jos in sus, sau ca marginile sale sa „cada”
  8. Tava astfel pregatita se introduce in cuptorul preincalzit si se lasa la copt 30 min. la 185 grade.
  9. Dupa coacere , se scot boabele de fasole, iar aluatul se lasa la racit.
  10. 1/3 din umplutura de spanac se asaza peste aluatul de tarta.
  11. Se asaza rosiile peste umplutura de spanac, cu cavitatea in sus.
  12. Rosiile se umplu si ele cu umplutura de spanac si branza.
  13. Restul de umplutura se repartizeaza intre rosii, pentru ca acestea sa se „lege” bine la copt.
  14. Se asaza capacelele peste rosii si se reintroduce tarta  in cuptorul preincalzit.
  15. Tarta sarata cu spanac si rosii se coace tot la foc moderat, ca mai sus, pana cand rosiile sunt coapte, iar umplutura inchegata bine, capatand o crusta frumoasa (aprox 30 min. in cazul meu)
  16. Tarta sarata cu spanac si rosii se lasa la racit complet in tava, dupa care se scoate inelul detasabil, iar tarta se trasfera pe un platou.
  17. Tarta sarata cu spanac si rosii s edecoreaza cu verdeturi, dupa plac, se feliaza si se serveste. este delicioasa atat calda, cat si rece.

Pofta buna!

tarta sarata cu spanac si rosii

Daca va place aceasta tarta sarata cu spanac si rosii, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

6 Comments

  1. O reteta excelenta!Arata imbietor,se prepara usor, cu ingrediente la-ndemana oricui si e foarte gustoasa.Imi place combinatia de spanac si branza.Un antreu de primavara si nu numai…Multumesc pentru idee!O zi frumoasa!

    1. multumesc mult pentru apreciere si comentariuul lasat! si noua ne place mult tarta asta…mai avem jumatate din ea in frigider si ne gandim ce deliciu va fi pranzul de azi!

  2. arata foarte bine tarta! cred ca o voi pregati de sarbatori pentru musafirii mei vegetarieni 😉

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: