Pasta de ardei copti si gogosari

Pasta de ardei copti si gogosari asteapta de cateva zile bune sa vada lumina blogului, dar pur si simplu nu am mai gasit timp si energie si pentru asta! Inceputul de toamna se anunta furtunos, ca in fiecare an, cu multe alergaturi, emotii, provocari…si iar emotii! Si reincep lungile drumuri de naveta, cu putine momente petrecute acasa, mancare pe sarite (nu-i bine!) si putina!

Vestea buna e in maxim 2 saptamani, lucrurile incep sa se aseze si sa reintre pe fagasul normal. Cam pe atunci avem vreme si sa gatim ceva bun (si rapid, cum altfel?), sa ne rasfatam cu cate-un desert delicios, sa mai lenevim putin in razele soarelui de toamna, etc.

Cu toate acestea, am reusit cumva sa mai adun si ceva borcane noi in camara. Astfel, colectia conservelor se mareste cu inca o minunatie: pasta de ardei copti si gogosari! De ce combinatia ardei copt-gogosari? In primul rand, pentru ca primisem cate ceva de-ale gurii din randul roadelor de toamna. Printre ele si gogosari si ardei kapia. Nu-mi ajungeau niciunele sa fac ceva separat din ele, dar erau si cam multicele sa le las doar pentru consumul in stare proaspata.Asa am luat decizia sa le „imprietenesc” si sa fac pasta de ardei copti si gogosari. A iesit o bunatate, pe care o voi folosi cu incredere in tot felul de tocanite, mancaruri de legume, sosuri, etc. Voi la ce folositi pasta de ardei?

Reteta Pasta de ardei copti si gogosari

pasta de ardei copti si gogosari 1

Ingrediente pentru Pasta de ardei copti si gogosari:

  • 1 kg ardei kapia
  • 1 kg gogosari
  • sare, piper dupa gust

Mod de preparare Pasta de ardei copti si gogosari:

  1. Ardeii se spala sub jet de apa rece si se sterg cu servetul, sa se usuce.
  2. Se aseaza ardeii in tavi tapetata cu hartie de copt si se introduc in cuptorul preincalzit si se lasa la copt (daca aveti posibilitatea sa coaceti ardeii pe gratar, e si mai bine.
  3. Imediat ce s-au copt bine, ardeii se asaza intr-un recipient ce se poate acoperi imediat cu un capac, sa se abureasca bine si sa se poata curata usor (daca doriti, puteti sa adaugati putina sare mare intre ardei)
  4. Dupa cca 2 ore de stat sub capac, ardeii se curata de coaja, seminte si cotoare si se clatesc cu apa rece.
  5. Ardeii copti si curatati se transfera in vasul robotului de bucatarie.
  6. Se adauga gogosarii spalati, curatati de seminte si cotoare si rupti in bucati.
  7. Se mixeaza ardeii copti si gogosarii, pana se obtine o compozitie foarte fina (45 sec. in cazul meu)
  8. Se toarna compozitia intr-o oala incapatoare, se adauga sare si piper si se lasa la fiert la foc mic, amestecand constant, pana cand se obtine consistenta dorita(totusi, compozitia trebuie sa scada mult, sun jumatate)
  9. Pasta de ardei copti si gogosari astfel obtinuta se toarna fierbinte in borcane fierbinti, sterilizate bine in prealabil.
  10. Borcanele nu se umplu „ochi”, ci se mai lasa putin spatiu, astfel incat sa mai lase putin loc.
  11. Se toarna un „guler” de ulei peste pasta, rolul acestuia fiind acela de a impiedica aerul sa patrunda (cca 1 deget grosime)
  12. Se sigileaza borcanele si se lasa la racit lent, in paturi (dunst), dupa care se transfera in camara.

Daca va place aceasta reteta, Pasta de ardei copti si gogosari, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

4 comentarii la „Pasta de ardei copti si gogosari

  • 15/09/2016 la 06:23
    Permalink

    Trebuie sa-mi fac si eu curaj sa fac, macar putina. M-am lenevit de la un timp pentru ca am un congelator separat la care nu ma indur sa renunt si in el pastrez legume tocate si congelate pentru mancaruri.

    Răspunde
  • 16/09/2016 la 19:53
    Permalink

    Imi place foarte muit aceasta pasta!Are un gust minunat si o culoare superba! Poate fi folosita la multe sosuri.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide