Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem

Cu aceste fursecuri fragede cu unt umplute cu gem cred ca pot sa declar inchis sezonul de iarna al biscuitilor! Nu de alta, dar anul acesta se pare ca a fost anul lor: am copt cei mai multi biscuiti si fursecuri din toti anii de cand am deschis aceasta casuta virtuala. Si cred ca asta se vede bine si pe blog: biscuiti si fursecuri de tot felul stau cuminti in categoria lor si va asteapta sa-i incercati!

Revenind la reteta de azi, Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem, eu am folosit delicatul meu jeleu de coarne, acrisor si minunat. Insa la fel de deosebite vor fi si fursecurile umplute cu jeleu de menta, gem de zmeura, sau poate vreti sa utilizati un gem de fructe fara zahar. Orice functioneaza aici, cu conditia sa nu folosim gemuri sau dulceturi mai curgatoare. ele au nevoie, totusi, de o anumita densitate si tinuta pentru a lipi bine fursecurile.

Reteta Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem

fursecuri fragede cu unt umplute cu gem

5.0 from 1 reviews
Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem
 
Preparare
Gatire
Durata
 
Autor:
Ingrediente
  • 200 grame unt (82 % grasime)
  • semintele de la 1 pastaie vanilie
  • 1 lingurita extract de vanilie (optional)
  • 4 oua medii
  • 250 grame zahar (eu am folosit zahar din flori de cocos, de aceea au si iesit usor brune)
  • 12 grame praf de copt
  • 650 grame faina alba de grau +faina pentru masa de lucru
  • gem la alegere pentru umplut fursecurile (eu am ales jeleu de coarne)

Mod de preparare Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem

  1. Intr-un bol se alifiaza untul cu zaharul prevazute in reteta (untul trebuie sa fie moale)
  2. Se adauga semintele din pastaia de vanilie, extractul de vanilie si ouale, pe rand si se omogenizeaza bine dupa fiecare ou (mixerul este un ajutor excelent in acest scop)
  3. Separat, faina se cerne pentru a se aera, sau se asaza in blender si se pulseaza de cateva ori (mie mi-a fost mai la indemana varianta aceasta)
  4. In compozitia de mai sus se adauga praful de copt si se omogenizeaza bine, cu spatula (mai exista si varianta de a amesteca bine faina cu praful de copt, dar eu m-am obisnuit asa si iese perfect preparatul de fiecare data)
  5. Se incepe incorporarea fainii, putin cate putin, astfel incat la final se va obtine un aluat modelabil.
  6. Aluatul se inveleste in folie alimentara si se da la rece 2 ore.
  7. Dupa scurgerea timpului, aluatul se intinde in foaie subtire pe masa de lucru infainata bine si se decupeaza diferite forme, cu ajutorul unor cuttere pentru fursecuri (eu am ales forme de braduti; pe unii i-am lasat intregi, iar pe altii i-am mai decupat in interior cu 1 cutter steluta foarte mic)
  8. Fursecurile fragede cu unt se asaza in tava tapetata cu hartie de copt si se dau la rece cca 15 min, sa se intareasca si sa nu sufere transformari la copt.
  9. Intre timp se preincalzeste cuptorul, iar tava cu biscuiti se introduce in cuptorul cald.
  10. Fursecurile se coc la foc moderat (180 grade) pana se rumenesc usor (aprox 13 min in cazul meu)
  11. Se lasa fursecurile sa se raceasca putin in tava (sunt foarte fragili in acest moment), dupa care se transfera pe un gratar sa se raceasca definitiv.
  12. Dupa racire, fursecurile se lipesc cate doua, cu putin jeleu de coarne/gem.

Daca va place aceasta reteta, Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem, nu ezitati sa-mi lasati un comentariu pe blog. Va voi raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

2 comentarii la „Fursecuri fragede cu unt umplute cu gem

  • 20/01/2017 la 19:50
    Permalink

    Si ce daca a trecut sezonul de iarna al biscuitilor,nu trebuie sa-i fac neaparat braduti. Se pot taia cu alte forme.Abia astept sa-i incerc!Multumesc pentru reteta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evalueaza reteta:  

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Citeste mai mult | Inchide