Cozonac cu maia

share on:
cozonac cu maia 2
  • Despre un cozonac cu maia se pot spune multe. Chiar foarte multe! Si asta pentru ca fiecare isi are povestea lui. E unic si special, tot asa cum e fiecare sarbatoare, fiecare eveniment festiv din vietile noastre, fiecare familie! Un cozonac cu maia nu numai ca vorbeste despre trecut, dar are marea putere de a lega anticul de modern, de a aduna familia in jurul mesei.

Caci, nu-i asa, toate etapele vietii noastre sunt marcate de…cozonac? Marile treceri (nasterea, nunta si moartea) precum si sarbatorile mari de peste an se sarbatoresc, invariabil, cu un cozonac mare pe masa. Iar daca este un cozonac cu maia naturala, e si mai bine!

Anul acesta nu m-a mai prins pe picior gresit cu pregatirile de Paste facute pe ultima suta de metri. Sa nu va imaginati, insa, ca am reusit sa descopar vreo metoda infailibila si miraculoasa de a lungul timpul! Nu! Doar m-am organizat ceva mai bine cu ideile. De fapt, autorul moral al acestei frumoase povesti este dr. Oetker cu a sa invitatie de a participa la campania „Familia mare se pregateste de sarbatoare”, la care chiar mi-am dorit sa particip alaturi de familia mea.

Nu pot sa spun ca e mare agitatie cu pregatirile meselor pantagruelice la noi. Mancam putin si doar cateva preparate. Masa prea plina mi-a dat mereu un sentiment de satietate: nu am reusit niciodata sa mananc mai nimic de pe o masa intesata de farfurii, farfuriute, platouri si platouase, paharele, sticlute si mai stiu eu ce.

Asa ca am adoptat o alta tactica: pregatesc doar cateva feluri de mancare, in cantitati micute–atat cat sa mancam de maxim 2 ori din acelasi fel principal. De multe aperitive asortate nu poate fi vorba, asa cum nu se pune problema nici la platourile cu prajituri asortate de zece feluri, pe langa care mai trebuie sa incapa si tort sau ceva asemanator. Stiu clar ca doi adulti si jumatate nu pot manca atat de mult si nu-mi doresc sa ajung in situatia de a arunca mancarea ce se altereaza in frigider pentru ca nu mai poate fi mancata.

Invariabil, de Paste avem si noi oua rosii si colorate de Darius, dupa inspiratia lui de moment. Nu lipseste nici o varianta vegetariana si micuta de drob, o ciorba asupra careia cadem de comun acord, multe legume proaspete, in timp ce felul doi este mai mereu ceva proaspat facut pe loc, in functie de preferintele zilei. Desertul de Paste este neaparat un cozonac cu maia si o pasca mica-mica. Darius nu iubeste pasca, asa ca e doar pentru noi doi–de dragul traditiei si al gustului special.

Dar cozonacul cu maia se numara printre putinele deserturi care ii plac. Si intotdeauna ma straduiesc sa-mi iasa cozonacul „ca la carte” in primul si-n primul rand pentru el. De data aceasta m-a si ajutat sa-l pregatesc. Nu mi-a venit sa cred cum a renuntat la jocurile lui preferate pe calculator, a venit in bucatarie si mi-a propus sa ma ajute! Ce zile!

Reteta Cozonac cu maia

cozonac cu maia 1

Cozonac cu maia

  • Preferment:
  • 60 grame maia naturala recoltata in momentul de maxima expansiune (dupa o hranire in urma careia si-a triplat volumul)
  • 125 ml apa
  • 125 grame faina alba de grau
  • Aluatul final:
  • prefermentul de mai sus
  • 6 galbenusuri
  • 600 ml lapte caldut
  • semintele de la 1 pastaie vanilie
  • 1 lingura extract de vanilie
  • 150 grame unt moale
  • 1 varf cutit sare
  • 150 grame zahar
  • 1 lingura coaja de portocala netratata rasa (optional)
  • 1 kg faina alba de grau de buna calitate
  • Umplutura:
  • 250 grame coaja de lamaie confiata (optional)
  • 75 grame zahar
  • 6 albusuri
  • 1 lingura extract vanilie
  • 50 grame cacao dr. Oetker
  • 100 grame stafide inmuiate in apa cu 1 esenta de rom dr. Oetker
  • 200 grame nuca macinata sau dupa gust
  • Finisare:
  • 1 ou batut + putin zahar tos pentru uns cozonacul
  • ulei pentru uns masa de lucru

Mod de preparare Cozonac cu maia :

cozonac cu maia

Prefermentul se pregateste de seara, deoarece are nevoie de intreaga noapte pentru dospire:

  1. Maiaua pentru preferment se dizolva in apa, dupa care se incorporeaza faina, putin cate putin.
  2. Se acopera vasul cu folie alimentara si se lasa la dospit peste noapte (8-10 ore), timp in care isi va dubla volumul

Pregatirea aluatului pentru acest cozonac cu maia:

  1. Maiaua finala (obtinuta din prefermentul de mai sus) se dizolva in 200 ml lapte caldut, impreuna cu 50 grame zahar (ambele luate din cantitatile de mai sus) si se lasa la odihna 20 min.
  2. Restul de lapte se infierbanta, impreuna cu semintele de la pastaia de vanilie si se lasa la racit, pana ajunge la temperatura camerei
  3. Faina se cerne sau se mixeaza in robotul de bucatarie cateva minute, pentru a se aera.
  4. In bolul cu faina se face o gaura mare, unde se toarna maiaua pregatita ca mai sus
  5. Se amesteca usor cu faina (nu se framanta), astfel incat faina sa fie doar umezita; se lasa la odihna cca 40 min, acoperita cu un prosop (faza numita autoliza)
  6. Bolul cu faina si maia se ataseaza la robotul de framantat (daca aveti brate puternice, veti framanta cu mainile)
  7. Se toarna galbenusurile, zaharul si laptele cu vanilie
  8. Se porneste robotul si se incepe framantarea aluatului, adaugandu-se si untul moale, lingura cu lingura (se framanta cca 5 min cu robotul, iar cu mainile–pana cand aluatul „face basici”, sau se desprinde singur de pe marginile vasului si este foarte elastic)
  9. Se transfera aluatul intr-un bol uns cu putin ulei, se acopera si se lasa la dospit intr-un loc ferit de curent pana isi dubleaza volumul–procedeu laborios, la mine a durat cca 7 ore

Pregatirea umpluturii pentru acest cozonac cu maia:

  1. Cat timp aluatul sta la dospit, se pun stafidele la hidratat in apa cu esenta de rom, dupa care se scurg bine si se pun deoparte
  2. Se mixeaza albusurile cu zaharul, pana se obtine o bezea
  3. Se adauga extractul de vanilie, pudra de cacao si nuca macinata si se obtine o pasta ca de ciocolata

Pregatirea cozonacilor cu maia:

  1. aluatul dospit se aduna pe masa unsa cu ulei sub forma de sul, care se imparte in patru parti egale
  2. Fiecare bucata de aluat se intinde cu mainile  sub forma dreptunghiulara
  3. Pe fiecare bucata intinsa se repartizeaza crema de cacao cu nuca, stafidele inmuiate in rom si coaja de lamaie confiata
  4. Se ruleaza pe lung fiecare bucata de aluat astfel pregatit
  5. Se realizeaza cate 1 cozonac prim impletirea usoara a cate 2 suluri pregatite ca mai sus
  6. Cozonacii astfel impletiti se asaza in tavile tapetate cu hartie de copt, se acopera cu folie alimentara si se lasa la dospit pana isi dubleaza volumul in tava (2 ore in cazul meu)
  7. Se preincalzeste cuptorul la 180 grade
  8. Se ung cozonacii cu ou batut si s eintroduc in cuptorul preincalzit, unde se vor coace la foc moderat (175-180 grade) pana se rumenesc frumos si trec testul scobitorii.
  9. inainte de a-i scoate din cuptor cu 5 min, se mai ung cu ou inca o data si se presara zahar tos
  10. Se scot cozonacii cu maia din cuptor, se scot cu grija din tava si se lasa la racit pe un grilaj, intorsi pe o parte, ca sa nu se turteasca.
  11. Cozonacul cu maia se feliaza numai dupa racirea completa.

cozonac cu maia preparare

Daca va place aceasta reteta de cozonac cu maia, nu ezitati  sa-mi lasati un comentariu pe blog. Va voi raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

 

 

 

31 Comments

  1. Felicitari! Cum fac rost de maia si ma mut la casa mea, chiar voi pregati paine si cozonac cu maia: sa fie facute cu mana mea 🙂 Am salvat reteta si iti urez mult succes la provocarea Dr. Oetker, multa sanatate si, mai ales, „Paste cum ti-l doresti tu!”

      1. Buna seara! Mulțumesc mult pentru aceasta rețeta minunata! Am făcut de multe ori cozonac după aceasta rețeta, pe care am adaptat-o: am pus 350 g de zahăr la 1 kg de faina și am dospit aluatul după indicații, jonglând cu timpul pe care îl aveam la dispoziție, câte 12/20 de ore la frigider, respectiv 7/9 ore la temperatura camerei. A ieșit minunat de gustos!

  2. Cozonacul arata foarte bine. Nu inteleg de ce lasati maiaua atatea ore atat timp cat ea creste in jumatate de ora. Mai nou, de la o vreme folosesc drojdie uscata amestecata direct in faina si cozonacii ies la fel de buni. Ca sa intaresc reclama pt Dr Oetker, folosesc si eu aceste produse ☺

    1. Buna ziua! Maiaua salbatica (fara drojdie) nu creste in jumatate de ora. Vorbim despre lucruri diferite.Exista diferente foarte mari intre tipurile de drojdii din comert si acest produs, maia naturala-sau salbatica- ce se folosea si pe vremuri inainte de descopetirea drojdiilor de bere crescute pe pat de azot. Daca aveti curiozitatea, pe blogul meu veti gasi cel mai amplu tutorial despre cresterea, istoria si folosirea acestui produs.

    2. Denisa, fiind un proces lent de fermentare in urma caruia rezulta acid lactic iar acest proces activeaza enzima care neutralizeaza acidul fitic astfel calitatile nutritionale sunt cu mult superioare fata de folosirea drojdiei.
      Produsele cu maia ofera o calitate superioara, asigura un gust deosebit si mai multe specii de lactobacili benefici sistemului digestiv. Drojdia omoara aceste bacterii, acesta este motivul pentru care merita timpul dedicat.

      Am facut reteta cu o mica modificare, am lasat la dospit 12 ore la frigider apoi la temperatura camerei inca 4 ore.
      Iar maiaua a fost conceputa din faina din grau diploid.

  3. Buna.Nu stiu cand am sa prind curaj sa fac un cozonac cu maia dar sigur macar odata voi incerca. Gustul nu cred ca poate gasi comparatie. Felicitari !!!! Paste Fericit alaturi de cei dragi !!!

  4. acum pap din el. a iesit super. dar pt mn nu e suficient de dulce. am redpectat reteta dar data viit parca ar mai merge 100gr zahar

      1. Cu siguranta trebuie cel putin 400gr de zahar. Din pacate prima tentativa e esuata din cauza ca este de fapt o paine. Imi pare rau ca nu am inteles de la inceput ca 150gr zahar la 1kg faina e apa de ploaie. Risipa de timp si ingrediente.

        1. Imi pare rau, dar cozonacii au zahar putin in aluat, in general.Apoi au umplutura dulce, deci e suficient. Aceasta este reteta care mi se potriveste mie si multor alte gospodine care l-au incercat. Daca dvs va doriti sa puneti zahar aproape la jumatate cat faina , deja este alta poveste. Mult succes!

  5. Buna, multumim pentru reteta!
    As avea nevoie de o clarificare, intrucat intentionez sa fac cozo cu copiii in ajun de Craciun 🙂
    Cele 60 de grame de maia, le dizolv in 125 ml apa, sau lapte? la tabelul cu cantitati scrie apa, apoi la descrierea procesului zice lapte?

    1. Buna! In apa se dizolva maiaua initiala, se adauga faina prevazuta in prima parte a ingredientelor;se face prefrmentul (il poti lasa si pe el sa creasca, sau il poti folosi direct, doar ca aluatul va creste mai lent) iar abia acesta se dizolva in cantitatea finala de lapte prevazut in reteta

  6. Multumesc!
    Nu vreau sa sar pasi, tot asa voi face, cu 60 maia+125 apa+125 faina de cu seara, pana dimineata, cand voi framanta grosul. Abia astept sa facem, cred ca mai degraba va fi de Mos Nicolae, ca m-au prins micii cu ochii pe reteta si au inceput sa danseze ca in sfarsit face si mami cozo, nu numai buni :))

    scrisesesi lapte si pt seara, sau in continuare nu pricep ceva:
    Prefermentul se pregateste de seara, deoarece are nevoie de intreaga noapte pentru dospire:
    Maiaua finala se dizolva in lapte, dupa care se incorporeaza faina, putin cate putin.
    Se acopera vasul cu folie alimentara si se lasa la dospit peste noapte (8-10 ore), timp in care isi va dubla volumul.

    1. Da,maiaua finala e prefermentul dospit (cred ca nu m-am exprimat preâ clar). Acesta se dizolva in toata cantitatea de lapte, se urmeaza pasii de formare a aluatului de cozonac si apoi se pune din nou la dospit. Dupa ce cozonacul creste, se baga la copt.

      1. Scuze, am tot editat reteta, sperand ca o fac mai clara…si am incurcat lucrurile. Eu sunt pe drum acum si butonez telwfonul. Pana la urma, prima vatianta era ok: intai se face prefermentul (maia cu apa si faina), se dospeste, apoi acesta se dizolva in lapte sise face aluatul de cozonac, care mai dospeste inca o data.

  7. Buna

    Am facut si eu reteta si cozonacul a crescut super frumos, insa, este acrisor.
    Este normal sa se intample asta?
    Merci

    1. Cozonacul cu maia are un gust mai acrisor, ce-i drept, datorita maialei, care nu e dulce. Insa depinde mult si de maturitatea ei, cat de des a fost hranita si cu ce faina, pentru a se mai „indulci” si ea. sau se mai poate creste cantitatea de zahar adaugata, la mine nu e cazul.

  8. Am făcut și eu azi cozonaci după această rețetă. Au ieșit super. Mulțumesc pentru rețetă. O rețin pentru viitor.
    Un singur lucru e puțin derutant în explicarea rețetei: maiaua plus 200 ml de lapte nu ajung ca să umezească un kg de făină. Văzând asta, am pus tot laptele (600 ml), nu doar cei 200 ml, la pasul 1 de la „Pregătirea aluatului”. În rest, am urmat întocmai toți pașii.
    E o rețetă excelentă! Și fotografiile sunt faine. Încă o dată mulțumiri! <3

  9. Mulțumesc pentru rețeta, metoda este foarte simpla iar cozonacul a ieșit delicios, peste toate așteptările mele! Am pus cu 50 g de zahăr in plus.

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: