Tarte cu banane si capsuni–Reteta Video

share on:
tarte cu banane si capsuni

Am incercat aceste tarte cu banane si capsuni alaturi, la scoala,  de elevii mei din  proiectul „Esti Ceea Ce Mananci!”. Ne-am dorit sa va prezentam si o reteta simpla, usoara si delicioasa de primavara, in care vedetele sa fie capsunile. Primele fructe parfumate ale primaverii, pe care le iubim cu totii si le asteptam in fiecare an cu sufletul la gura!

Bananele au fost mereu slabiciunea mea si le-am mai folosit in diferite deserturi si cu alte ocazii. Ba chiar, de multe ori, le-am folosit pe post de indulcitor in deserturi. Si n-am mai adaugat nimic altceva. Insa papilele noastre gustative s-au adaptat in timp la aceste schimbari. La scoala insa lucrurile au stat putin diferit. Copiii inca nu sunt pregatiti sa renunte cu totul la indulcitori, asa ca doar am redus (destul de mult as zice eu) cantitatea de zahar adaugata, urmand ca in timp aceasta reducere sa fie si mai mare si sa le aduca si lor numai beneficii. Schimbarile se fac treptat, fara ca ei sa simta lucrurile brusc si ne-natural. Pana la urma, pasii marunti fac progresele mari, nu-i asa?

Ne-am straduit ca reteta noastra sa va fie si voua pe plac si va provocam s-o incercati! Sigur nu veti regreta!

Reteta Tarte cu banane si capsuni

tarte cu banane si capsuni 1

Tarte cu banane si capsuni

  • Pentru blat:
  • 6 oua
  • 3 banane bine coapte
  • semintele de la 1 pastaie vanilie
  • 175 grame zahar
  • 1 lingurita extract vanilie
  • 250 grame faina
  • 1 varf cutit sare
  • 1 plic praf de copt
  • Pentru crema de banane si capsuni:
  • 3 banane bine coapte
  • 1 lingurite zeama de lamaie
  • 2 lingurite extract vanilie
  • 750 grame capsuni
  • 2 lingurite tarate de psyllium rasnite bine si facute pudra
  • Pentru decor:
  • capsuni proaspete
  • frunzulite de menta

Mod de preparare Tarte cu banane si capsuni:

  1. Se bat ouale cu zahar si sare pana se obtine o crema albicioasa si dublata in volum
  2. Se adauga restul ingredientelor, pe rand, si s eomogenizeaza
  3. Se peincalzeste cuptorul la 180 grade
  4. Se ung formele cu putin ulei, daca ne aflam la prima utilizare (ca in cazul nostru)
  5. Se toarna aluatul obtinut in forme, dupa care se introduc la cuptor–180 grade, ventilatie
  6. Se prepara crema de capsuni, astfel: bananele se mixeaza impreuna cu capsunile, se adauga vanilia, zeama de lamaie si pudra de psyllium–se lasa deoparte, timp in care crema se va intari
  7. Se scot tartele din cuptor, se lasa la racorit, dupa care s eumplu cu crema de mai sus
  8. Se decoreaza cu capsuni si menta

Felul in care am pregatit aceasta  reteta ,Tarte cu banane si capsuni, este  in format video. Vizionandu-l, veti gasi enumerate, din nou, ingredientele folosite si modul de preparare, de data asta in modul pe echipe. Va invit sa vizionati reteta propusa de noi si nu uitati ca va asteptem sa va abonati la  canalul culinar, pentru a fi la curent cu toate retetele noastre video!


Daca va place aceasta reteta,Tarte cu banane si capsuni, nu ezitati sa ne lasati un comentariu pe blog. Va vom raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

2 Comments

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: