Naut crocant

share on:
naut crocant

Probabil voi cunoasteti deja cat e de buna o portie de naut crocant. Eu abia acum, de curand, l-am descoperit si pot spune ca a fost dragoste la prima degustare! Este o gustare excelenta, sau snack-ul perfect la un film, ori cand copilul cere ceva „de rontait”, dar care sa fie, in acelasi timp, „ceva mai altfel”.

Ei, si cum va spuneam eu zilele trecute, facem curatenie serioasa in camara, golim toate rezervele ca sa lasam totul luna la plecarea in vacanta. De data asta, ochii mi-au picat pe cele doua conserve de naut care imi statea parca in drum. Tot gandindu-ma ce sa fac cu ele, astfel incat sa nu am nici cantitate mare de mancare in frigider (ca nu mai apucam s-o terminam si e pacat sa se strice), dar nici sa nu fie ceva ce-am mai incercat pana acum. Hummusul, desi delicios, n-ar fi fost o solutie tocmai pentru ca nu reusim sa-l consumam asa repede.

In cele din urma, m-am decis asupra acestui naut crocant, care s-a dovedit a fi o idee excelenta. Am pus apoi castronelul cu bobitele gustoase pe masa si ne serveam ori de cate ori mai treceam prin zona. Buna idee!

Reteta Naut crocant

naut crocant 1

Naut crocant

  • 2 conserve de naut mici
  • 1 lingura ulei masline
  • sare
  • piper
  • boia de ardei

Mod de preparare naut crocant:

  1. Se preincalzeste cuptorul la 180 grade
  2. Se desfac conservele de naut
  3. Se scurge nautul si se clateste cu multa apa rece; se scurge din nou foarte bine
  4. Se rastoarna nautul intr-un bol
  5. Se adauga uleiul si condimentele (puteti alege condimentele preferate, nu doar pe cele mentionate de mine acum)
  6. Se amesteca bine, astfel incat boabele de naut sa fie imbracate cu ulei si condimente
  7. Se rastoarna boabele de naut in tava de copt tapetata cu hartie de copt
  8. Se introduce tava in cuptor si se coace nautul la temperatura medie (180 grade)
  9. Din cand in cand se mai scutura tava, astfel incat nautul sa se rumeneasca frumos pe toate partile
  10. Se lasa nautul la racit in tava
  11. Se transfera in boluri si se serveste; daca mai ramane, se lasa neacoperit, la aer, pentru a nu se inmuia.

Daca va place acest naut crocant , nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

 

Tags:

4 Comments

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: