Salata de orez cu legume (de post)–Reteta Video

share on:
salata de orez cu legume 1

Ati putea privi salata de orez cu legume (de post) pe care v-o propun astfel ca pe o varianta vegana a celebrei salate marocane. Arata la fel de frumos, cu jocul sau vesel de culori, este foarte gustoasa si reprezinta mereu o bucurie pentru ochi! Dar de fapt, cand nu bucura jocul de culori din farfurie?

Salatele reprezinta o alegere excelenta mai ales vara, in primul rand datorita temperaturilor ridicate, cand nu putem manca mare lucru. Sau cel putin eu nu pot. Cred ca nu exista zi din saptamana in care sa nu am macar o micuta salata pe masa. Azi am pregatit una mai mare, dupa cum se vede!

Nu e gata chiar cat ai bate din palme (asta pentru ca trebuie sa pregatim din timp toate ingredientele), insa e foarte usor, cu siguranta. Mie mi-a luat si mai mult timp pentru ca am folosit naut uscat, pe care l-am lasat la hidratat 36 ore, i-am schimbat apa de cateva ori, apoi l-am fiert. Orezul a fiert si el mai greu putin, pentru ca am folosit un amestec de orez integral cu orez alb, cu bobul lung.  Legumele au mers mai repede, le-am fiert pe toate in aparatul de fiert cu aburi, fiecare in coltisorul lui, asa ca acolo chiar nu a fost problema.

Atentie: dupa fierberea legumelor (fie la steamer, fie in apa cu sare–ele trebuie sa ramana tot la consistenta al dente), acestea se plonjeaza imediat in apa foarte rece (ideal ar fi sa existe si putina gheata in apa) pentru a le opri fierberea si a le pastra minunatele culori vibrante. Apoi trebuie scurse bine intr-o sita.

De aici, lucrurile capata un ritm mai alert: nu mai aveti nevoie decat de doar cateva minute pentru a pregati si asambla salata de orez cu legume (de post). Aranjarea pe platou tine de imaginatia fiecaruia, va jucati dupa bunul plac si gust cu formele si culorile ingredientelor.

O ultima precizare: pentru „legarea” salatei de orez cu legume eu am inlocuit clasica maioneza cu o pasta de naut cu dovlecel, pe care o folosesc deseori in salate si pe post de maioneza vegana (caz in care o mai diluez cu putina apa si o mixez intr-un blender de mare viteza, sa iasa foarte fina, exact ca maioneza obisnuita). In ceea ce priveste mustarul, stiti deja: il folosesc doar pe cel facut de mine, foarte gustos, foarte concentrat si foarte iute. categoric, nu se poate compara cu cel din comert!

Salata de orez cu legume (de post) se poate consuma in orice sezon, atat ca pe un aperitiv festiv, cat si ca fel principal obisnuit, ori ca cina, la finalul unei zile obisnuite.

Reteta Salata de orez cu legume (de post)

Salata de orez cu legume (de post)–Reteta Video

  • 250 grame orez fiert al dente
  • 3 morcovi fierti si taiati cubulete
  • 1/2 buchetel broccoli fiert la aburi
  • 1 conserva mica porumb dulce
  • 2-3 linguri mazare fiarta
  • 1 rosie mare taiata cubulete
  • cateva masline
  • 150 grame naut fiert si scurs bine
  • sare (piper dupa gust)
  • Pentru dressinguri:
  • 1/2 dovlecel fiert la aburi si taiat cuburi
  • 1 lingurita mustar
  • sare (piper dupa gust)
  • 2 lingurite zeama de lamaie
  • 75 ml ulei masline extravirgin
  • putin ulei masline aromatizat cu plante aromatice pentru finisare

Mod de preparare salata de orez cu legume (de post)

  1. Se prepara dressingul pentru broccoli: se amesteca 1 lingurita zeama de lamaie cu putin ulei si sare, apoi se toarna peste broccoli; se omogenizeaza si se lasa deoparte
  2. Se prepara dressingul pentru salata de orez: in robotul de bucatarie se mizeaza dovlecelul cu 50 grame naut fiert, 30 ml ulei masline, 1 lingurita zeama de lamaie, mustar si sare
  3. Se prepara salata de orez: intr-un bol se amesteca orezul, mazarea fiarta, 2-3 linguri porumb, 1 morcov fiert taiat cubulete si pasta de naut de mai sus; se adauga sare, piper si se omogenizeaza
  4. Se aranjeaza pe platou salata de orez cu legume, iar in jurul sau se repartizeaza  resttul de naut fiert, porumb fiert, rosii cubulete, morcov cubulete si salata de broccoli
  5. Se decoreaza cu masline si s epresara ulei de masline aromatizat cu plante aromatice.

 

 

Felul in care am pregatit aceasta  reteta, Salata de orez cu legume (de post) , este  in format video. Vizionandu-l, veti gasi enumerate, din nou, ingredientele folosite si modul de preparare. Va invit sa vizionati reteta propusa de mine si nu uitati ca va astept sa va abonati la  canalul culinar, pentru a fi la curent cu toate retetele mele video!


Daca va place aceasta reteta, Salata de orez cu legume (de post), nu ezitati sa lasati un comentariu pe blog. Va voi raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

 

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: