retete vegane

Vinete umplute cu bame si sos de rosii

vinete umplute cu bame si sos de rosii 1

Azi mi-a venit o idee noua si am si pus-o in aplicare. Le-am gasit intrebuintare eleganta stralucitoarelor mele vinete albe si le-am imprietenit cu bamele dintr-un borcam cumparat intr-o doara, ca sa vad eu ce gust au. M-am gandit ca cele doua iubiri ale mele se vor impaca perfect si asa a aparut o tava intreaga cu Vinete umplute cu bame si sos de rosii.

Bamele proaspete inca n-au aparut, dar le astept cu infrigurare. Pana atunci, am mai incercat bamele congelate–foarte bune. Si pentru prima data am cumparat un borcan mare cu bame fierte. De fapt, pe eticheta scria ca sunt bame cu rosii. Am intors eu borcanul pe toate partile, si, in final, am descoperit rosiile. Sau rosie, mai exact: pe fundul borcanului, printre bame, statea ascunsa o jumatate de rosie micuta, fiarta si ea. Eh, cam asta a fost povestea rosiilor mele din bame.

Nu-i nimic, insa: le-am adaugat eu, dupa plac.

P.S. daca folositi bame proaspete, inainte de a le folosi ca umplutura, se pregatesc asa ca aici.  Iar daca folositi bame congelate, acestea sunt de obicei curatate si prefierte, asa ca le puteti folosi direct congelate atunci cand va apucati de pregatirea lor cu sosul de rosii.

Reteta Vinete umplute cu bame si sos de rosii:

vinete umplute cu bame si sos de rosii 2

Vinete umplute cu bame si sos de rosii

  • 2 vinete medii (eu am folosit vinete albe, sunt mai dulci decat cele mov si au mai putine seminte)
  • 2 fire ceapa verde (sau 1 ceapa alba mica)
  • bamele dintr-o conserva mare (cca 300 grame)
  • 50 grame pasta de rosi
  • piper dupa gust 1 crenguta cimbru proaspat
  • 1/2 lingurita Garam Masala (amestec indian de condimente–optional)
  • 1 fir busuioc
  • 50 ml ulei de masline
  • 25-30 ml supa de legume/apa plata

Mod de preparare Vinete umplute cu bame si sos de rosii

  1. Se preincalzeste cuptorul la 180 grade
  2. Se spala vinetele si se sterg cu servetelul de hartie.
  3. Se taie vinetele in jumatati, pe lung, iar miezul se scobeste cu grija, cu ajutorul unei linguri.
  4. Se pune miezul deoparte. „Barcutele” de vinete astfel obtinute se presara cu sare  si se lasa la scurs, cu gura in jos (eu le-am lasat pe un gratar, asezat deasupra tavii de aragaz.
  5. Miezul de la vinete se sareaza si se lasa la scurs intr-o sita (15 min.) Se sterge interiorul vinetelor cu servetele de hartie.
  6. Pentru inmuierea vinetelor am asezat vinetele intr-o tava tapetata cu hartie, cu gura in jos si le-am introdus in cuptorul preincalzit. Am asteptat sa se coaca usor vinetele, pana au ajuns la consistenta al dente (cca 15 min. in cazul meu)
  7. Intre timp, se pregateste umplutura: bamele se clatesc bine cu apa rece, dupa care se lasa la scurs
  8. Ceapa se taie marunt; la fel se procedeaza si cu miezul de vinete
  9. Se incinge uleiul, se adauga ceapa si vinetele maruntite, se omogenizeaza si se lasa la foc inca 2-3 min, pana se inmoaie legumele
  10. Se adauga pasta de rosii, condimentele si  apa/supa de legume; se omogenizeaza
  11. Se adauga bamele, se omogenizeaza usor (cu grija sa nu se sparga bacele de bame), se stinge focul si se lasa umplutura la racorit
  12. Se asaza vinetele scobite in tava , se adauga umplutura de mai sus, iar tava se introduce la cuptor, la 180 grade pentru 15-20 min.
  13. Se lasa la racorit 5 min in tava, dupa care se transfera pe platou si se servesc.

Extrasfat : Ca sa se inmoaie mai repede , puteti curata vinetele de la inceput in stilul „pijama” , adica o fasie da , una nu.

vinete umplute cu bame si sos de rosii 3

Daca va plac aceste vinete umplute cu bame si sos de rosii, nu ezitati sa le acordati 5 stelute (apasati pe ultima steluta) in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

 

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. […] mai spus-o si o repet: desi nu cunosteam bamele in copilarie, de cand le-am descoperit parca nu ne mai putem desparti! Le-am gatit pana acum in fel […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.