Poate v-am mai spus candva ca-mi doresc mult o masina de taitei, ca sa-mi iasa si mie unii mai „profesionali”. Ei bine, acum ceva timp mi-am cumparat-o si am pus-o in functiune de cateva ori, ba chiar i-am gasit multiple utilizari. Sunt extrem de incantata de ea, asa ca acum va arat si unul din lucrurile pe care „stie” sa le faca!:)
Taiteii de casa dau mereu un gust special supelor si ciorbelor traditionale, si nu numai. Evident ca, in copilarie, nici nu stiam noi de aparatele astea minune, care ne dau imediat cei mai frumosi taitei! Nuuuu, pe atunci se intindea cu sucitorul o foaie maaaare de aluat. Trebuia sa iasa cat mai fin, aproape straveziu. Apoi se rula strans si se taia cat mai fin cu un cutit foarte bine ascutit. Apoi taiteii erau rasfirati bine pe fata de masa si lasati la uscat, la aer. Sau se plonjau imediat direct in oala cu supa fierbinte.
Recunosc, asta era partea care-mi placea cel mai mult. Iar taiteii proaspeti erau febletea mea! Chiar puteam spune cu cea mai mare exactitate, cu ochii inchisi, ce taitei au fost gatiti de proaspeti si care uscati. Ba chiar si acum pot sa jur ca gusturile difera mult.
Singurul lucru care nu m-a atras niciodata la ei era partea de munca intensa si pe care nu am inteles-o pe deplin niciodata. Adica, nu intelegeam ce placere si bucurie mare putea sa fie aia de a intinde aluatul tare cu sucitorul pana transpiri, apoi sa-l tai cu cea mai mare atentie, sa iasa fini si subtiri. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca niciodata nu am fost in stare nici sa desenez o linie dreapta, daramite sa mai si tai drept! Nici acum prajiturile mele nu au taieturi drepte!
Taitei de casa cu ou
Asadar, nu e de mirare faptul ca mi-am cumparat masina de taitei cu prima ocazie! A mea este manuala, ma joc cu manivela. Dar tot mai des se intalnesc si aparatele electrice, sau chiar accesoriile care se ataseaza robotilor de bucatarie. Ei bine, cu acele bijuterii e o adevarata incantare sa te joci!
Pana atunci, insa, va arat cum stie batranica mea sa se descurce pentru a ne oferi cei mai profi taitei de casa!
Ingrediente
-1 ou
-sare
-faina cat cuprinde (cca 100 grame)
Mod de preparare
Aici gasiti reteta video, cu cantitatile dublate.
Vă aștept cu un like, un share și abonare la canalul meu, dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!
Din toate ingredientele se formeaza un aluat tare, apoi se lasa sa se odihneasca 30 min (ca sa se aseze glutenul).
Aluatul se taie cu cutitul in 4 bucati, care se aplatizeaza usor si se trec pe rand prin rolele de intins (de la cea mai groasa setare catre cea mai subtire, pana cand ajungem la grosimea dorita). Astfel obtinem 4 fasii plate, pe care apoi le trecem prin rolele de taiat taietei….si gata!
Acestia se pot pune imediat la fiert (cum fac eu), fie se pot lasa la uscat, pt. o utilizare ulterioara. Alte idei de retete pentru masinuta asta gasiti aici, aici, aici si aici.
Dia, daca-ti mai aduci aminte, am comentat candva la teieteii tai si ti-am spus ca imi doresc o masina ca sa-mi iasa mai „profi”…ei bine, asta-i masina! sunt foarte bucuroasa ca in final m-am decis s-o iau, dupa ce m-am gandit muuuult de tot daca intr-adevar am nevoie de ea sau nu, iar acum nu ma mai despart de ea!
Eu am aceasta masina de vre-o 2 ani, dar tot de mana fac taiteii! :)) Nu am folosit-o decat de vre-o doua-trei ori… mi se pare mai simplu si rapid de mana. Doar daca vrei sa faci cantitate mai mare este mai comod cu masina. Oricum felicitari ptr achizitie! Pup
[…] se lasa la odihnit 30 min (sa se aseze glutenul), apoi se proceseaza prin masina de taietei (vezi aici sau aici ). Se lasa la uscat si se pastreaza in pungi de hartie pana in momentul utilizarii, sau […]
Acest site foloseste cookies pentru ca tu sa ai parte de cea mai buna experienta de navigare posibila. Informatiile de tip cookies se inregistreaza in browserul tau pentru a-ti recunoaste preferintele si a le salva. Poti schimba aceste setari cookies, utilizand butoanele din stanga ecranului
Strict necesar
Iti recomand sa activezi mereu acest buton pentru a-ti inregistra si salva preferintele.
Daca acest buton este dezactivat, preferintele tale nu se vor salva. Asta inseamna ca, ori de cate ori revii pe acest site, vei fi nevoit sa reiei activarea/dezactivarea de cookies pe site-ul meu.
Arata foarte bine taiteii tai!!!(nimic nu se compara cu gustul taiteilor facuti in casa)Te pup!
asa e, nimic nu se compara cu taieteii facuti in casa! eu una nu prea mai cumpar paste fainoase din comert. te pup!
Ar fi buni la o supa!pupici!
asa am facut si eu, i-am pus la supa, dar urmeaza si postarea asta!
Sunt asa de nehotarata in ceea ce priveste masina aceasta,desi eu doar in casa fac taieteii.Pup!
Dia, daca-ti mai aduci aminte, am comentat candva la teieteii tai si ti-am spus ca imi doresc o masina ca sa-mi iasa mai „profi”…ei bine, asta-i masina! sunt foarte bucuroasa ca in final m-am decis s-o iau, dupa ce m-am gandit muuuult de tot daca intr-adevar am nevoie de ea sau nu, iar acum nu ma mai despart de ea!
si eu imi doresc una cam de mult!
e foarte utila, cel putin pt. mine
Eu am aceasta masina de vre-o 2 ani, dar tot de mana fac taiteii! :)) Nu am folosit-o decat de vre-o doua-trei ori… mi se pare mai simplu si rapid de mana. Doar daca vrei sa faci cantitate mai mare este mai comod cu masina. Oricum felicitari ptr achizitie! Pup
[…] se lasa la odihnit 30 min (sa se aseze glutenul), apoi se proceseaza prin masina de taietei (vezi aici sau aici ). Se lasa la uscat si se pastreaza in pungi de hartie pana in momentul utilizarii, sau […]
[…] retete de taietei si imagini cu masina de taietei “la lucru” gasiti aici . […]
🙂
[…] taietei de casa proaspeti (de data asta, eu am preferat sa fac taietei cu spirulina) […]
Este foarte utila aceasta masina de taiat paste/taiteii. Este super.
Camelia, tare draga imi e si mie masinuta asta..si o folosesc des!