Nautul il cunoaste din ce in ce mai multa lume. Recunosc, eu nu stiam ce este nautul pana acum putina vreme. Dar am recuperat timpul pierdut, zic eu, si acum suntem foarte buni prieteni. Nici cu Garam Masala nu stau lucrurile diferit de povestea mea si a nautului, in sensul ca nu auzism de acest amestec de mirodenii. Multa lume il cunostea deja, iar eu a trebuit sa-mi fac temele mai asiduu.
Asadar, Garam Masala este un amestec de condimente specific indian, la origini fiind picant (garam=iute, masala=amestec). Astazi, Garam Masala a devenit extrem de cunoscut in lume (la fel ca si cele 5 condimente chinezesti) si cunoaste peste 1000 de variante in ceea ce priveste nuantele sale si ingredientele din care este compus. Nu de putine ori am intalnit in retete Garam Masala dulceag, mai roscat, maroniu, cu nuante galbene, etc. Nota inconfundabila a acestui amestec de mirodenii este data de faptul ca ingredientele sale sunt usor prajite inainte de a fi pisate in mojar, ceea ce le permite sa-si elibereze uleiurile volatile. Asfel, ele se combina intr-un mod original si unic. Garam Masala contine proportii variate de coriandru, scortisoara, chimion, cuisoare, dafin, cardamom, piper, nucsoara (uneori se intalneste si turmeric, ghimbir, ardei iute, etc.)
Acum, ca v-am facut curiosi, va invit sa incercati si voi aceasta delicioasa reteta de naut picant cu Garam Masala (deoarece amestecul pe care eu l-am avut la dispozitie nu era iute deloc, si nici nu continea turmeric, le-am adaugat eu, separat)
Naut picant cu Garam Masala
Ingrediente pentru 2 portii Naut picant cu Garam Masala:
- 150 grame naut
- 5 grame Garam Masala
- 3 grame turmeric
- 20 grame pasta de rosii
- 5 grame pasta de ardei
- 1 ceapa mica rosie
- 2 linguri ulei de masline
- 1/2 ardei iute verde
- 1 bucatica ghimbir proaspat (cca 1 cm)
- 5 grame coaja de portocale rasa si uscata
- sare dupa gust
Mod de preparare Naut picant cu Garam Masala:
- Se hidrateaza nautul in apa plata, cat sa-l acopere, impreuna cu 1 lingurita zeama de lamaie (se hidrateaza intre 24-48 ore), dupa care se scurge apa, se clateste nautul si se pune la fiert, pana cand se inmoaie (daca folositi naut din conserva, treceti peste acest pas)
- Se scurge nautul si se lasa deoparte cateva minute.
- Se curata ceapa, se taie marunt si se caleste 1 minut in uleiul incins.
- Se adauga ghimbirul curatat si ras fin, ardeiul iute tocat, precum si restul de mirodenii. Se tin pe foc inca 1 minut, amestecand continuu.
- Se adauga nautul fier si se continua amestecarea ingredientelor in tigaie inca 1-2 minute, sa se intrepatrunda aromele (daca vi se pare ca mancarea este prea groasa, se adauga 1-2 linguri apa plata, sa devina usor mai fluida).
- Nautul picand cu Garam masala este gata si se serveste cald, impreuna cu paine chapatti, sau orice alta lipie (ori pur si simplu, fara paine).
Pofta buna!
Daca doriti sa mai incercati si alte retete cu naut de pe blogul meu, le gasiti aici.
Daca va place reteta mea, nu ezitati sa-mi lasati un comentariu pe blog si s-o distribuiti pe retelele de socializare. Multumesc!
[…] (1/4 lingurita turmeric, 1 praf garam masala–amestec indian de condimente, 1/2 lingurita fulgi drojdie […]