De multe ori am auzit de laptele de canepa, insa eu nu-l incercasem pana acum. De fapt, acum ceva vreme nu auzisem nici de laptele vegetal din migdale, ori cel vegetal obtinut din cocos. Ne-au cucerit rapid, mai ales pe fiul meu…si asa am prins curaj sa-i mai prepar si lapte de nuci (il prepar exact ca si pe cel de migdale). Acum, categoric, a venit si timpul laptelui de canepa sa ajunga pe masa noastra. E foarte placut, iar scortisoara si vanilia din compozitie (preferatele mele) sunt mai mult decat binevenite. Dupa prepararea laptelui de canepa, nu arunc niciodata pulpa ramasa: eu o usuc la deshidrator (se poate si in cuptorul preincalzit, apoi se stinge focul si se lasa la uscat lent) si o refolosesc la prepararea diferitelor bombonele de casa, paine, prajituri, etc. Bineinteles, mai exista si varianta nestrecurarii laptelui si a consumului acestei pulpe de canepa , odata cu bautura, ca un fel de smoothie.
Lapte de canepa cu scortisoara si vanilie
Ingrediente pentru 2 portii Lapte de canepa cu scortisoara si vanilie:
- 2 linguri seminte canepa decorticata
- 250 ml apa plata
- 1 pastaie vanilie
- 1 lingurita rasa praf scortisoara
- indulcitor natural, dupa gust
Mod de preparare Lapte de canepa cu scortisoara si vanilie:
- In vasul blenderului se toarna apa, se adauga semintele de canepa, scortisoara, indulcitorul si semintele scoase din pastaia de vanilie (se despica pastaia in doua, pe lungime, iar cu lama cutitului se curata usor semintele aromate, care se adauga in blender)
- Se mixeaza totul la viteza mare cca 30 secunde, pana se obtine o bautura albicioasa si foarte parfumata.
- Se potriveste cantitatea de indulcitor (daca mai e nevoie, se mai adauga putin si se mixeaza din nou cateva secunde).
- Se strecoara laptele de canepa cu scortisoara si vanilie (se foloseste o sita deasa, eventual tapetata cu tifon) si se serveste imediat.
- Se poate pastra si la rece pana in momentul servirii, dar nu mai mult de 2-3 ore (se pastreaza in recipiente de sticla inchise etans).
Pofta buna!
E bun !
si mie imi plac tare mult!
Yammy yummy yam yam yummy yammy 🙂 😀 )) 😛 )))
🙂