Mamaliga in straturi cu ciuperci si branza–reteta de inspiratie traditionala, la cuptor
Nu suntem noi mari fani ai mancarurilor traditionale si rareori ne indreptam atentia catre acest tip de preparate. Nu pot spune cu exactitate de ce se intampla asta, desi am fost crescuti in spiritul mancarurilor traditionale. Sau poate tocmai acesta este motivul principal! Nu pot spune ca respingem retetele traditionale romanesti (dimpotriva), dar, daca avem de ales, parca e mai mare curiozitatea de a incerca ceva nou.
Cu toate acestea, se mai intampla cateodata sa avem la masa si cate-o „traditionala” ca aceasta: simpla, rapida, ieftina, satioasa si, mai ales, GUSTOASA. Asadar, eu sunt de parere ca e si pacat sa nu ne desfatam cu asa ceva, macar din cand in cand. Drept pentru care, va provoc sa pregatiti si voi, cat mai repede, o astfel de bunatate „taraneasca”, cum am auzit ca i se mai spune!
Reteta Mamaliga in straturi cu ciuperci si branza
Ingrediente pentru mamaliga in straturi cu ciuperci si branza:
- 1 l apa
- 2 lingurițe sare de mare
- 200 g făină de porumb (mălai)
- 200 grame ciuperci proaspete (eu am folosit champignon)
- 75 grame unt
- 100 grame branza maturata (eu am folosit branza maturata de oaie; se poate inlocui cu orice tip de branza sarata)
Mod de preparare Mamaliga in straturi cu ciuperci si branza:
Se incepe cu prepaparea mamaligii (asemenator cu procedeul de aici)
- Apa și sarea se pun la fiert, într-un ceaun de fontă. După ce începe să fiarbă, se toarnă mălaiul în ploaie, în timp ce se amesteca neîncetat cu un tel în ceaun (eu folosesc lingura de lemn) pentru a nu se forma cocoloașe. Se dă focul la minim și se amestecă mereu, să nu se prindă.
- Din acest moment, mămăliga începe să se îngroașe, iar telul poate fi înlocuit cu lingura de lemn, sau cu un făcăleț. (din comoditate, eu folosesc lingura de lemn de la inceput). După câteva mișcări de amestecare a mămăligii de pe foc, lingura ajunge să stea dreaptă în ceaun:)
- Se mai lasă pe foc, să fiarbă, până ce începe să se desprindă cu ușurință de pe marginile ceaunului. Se lasa la racorit in ceaun, pana se pregatesc restul ingredientelor.
Se continua prepararea retetei de mamaliga in straturi cu ciuperci si branza, astfel:
- Ciupercile se spala foarte bine sub jet de apa rece, dupa care se lasa la scurs intr-o sita.
- Intre timp se rade branza aleasa.
- Ciupercile scurse se taie felii subtiri.
Se monteaza mamaliga in straturi cu ciuperci si branza, astfel:
- Intr-o tava de sticla termorezistenta (a mea e patrata, cu latura de 21 cm) se toarna jumatate din cantitatea de mamaliga din ceaun.
- Se niveleaza mamaliga, peste care se asaza un strat de ciuperci, jumatate din cantitatea de unt taiata cubulete si jumatate din cantitatea de branza rasa.
- Se adauga restul de mamaliga, se niveleaza frumos, astfel incat sa acopere bine stratul de ciuperci, unt si branza.
- Se adauga un al doilea strat de ciuperci, unt si branza, iar tava cu mamaliga in straturi se introduce in cuptorul preincalzit.
- Se coace totul la foc moderat (185 grade) cca 20 min., pana cand ciupercile de deasupra se inmoaie si devin aurii.
- Mamaliga in straturi cu ciuperci si branza se portioneaza si se serveste imediat.
Pofta buna!
Daca sunteti curiosi sa vedeti ce „traditionale” am mai pregatit cu mamaliga, va invit sa vizualizati micuta galerie de mai jos!
Click pe fiecare poza in parte pentru a ajunge la retete!
Daca va place reteta mea Mamaliga in straturi cu ciuperci si branza, nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!
Sa stii ca asa combinatie nu am incercat, dar atata timp cat ador si mamaliga si branza si ciupercile si le asociam uneori, dar in alte retete…nu vad cum ar putea sa nu-mi placa!! Mor de pofta numai cand imi imaginez cum mirosea la tine in bucatarie!
nici eu nu incercasem combinatia asta pana azi, si da, e delicioasa!a fost o aroma deosebita in toata casa 🙂
Acum am o intrebare…ciupercile fiind crude, apuca sa se coaca?
da, pentru ca sunt taiate felii foarte subtiri…off topic: am mancat si ciuperci in stare cruda si sunt foarte bune, n-as fi crezut!
Nu înțeleg ceva, în descriere spui de lapte, dar la ingrediente nu e, cam cât lapte ati folosit? Mulțumesc
scuze, era vorba doar de apa, dar nu stiu la ce mi-era mintea atunci de am scris „lapte”, probabil la cana cu lapte pe care i-am incalzit-o baiatului atunci si vorbeam despre asta…
[…] 9 Comments cartofi, unt (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Simteam nevoia de ceva usor si fara prea mari batai de cap in ceea ce priveste gatitul,asa ca am ales sa pregatesc acesti […]
[…] Se sareaza si se pipereaza galbiorii, se aseaza in farfurii, se decoreaza cu patrunjel si se servesc fierbinti, alaturi de mamaliguta calda. […]