Piure de cartofi cu broccoli si spanac

share on:
Piure de cartofi cu broccoli si spanac

Acest piure de cartofi cu broccoli si spanac pe care vi-l propun astazi se numara si printre mancarurile mele preferate: simplu, verde (iubesc verdele in farfurie!), gustos si sanatos! Chiar daca acest concept de „sanatos” a devenit deja un cliseu, a cazut in desuetudine, sau pur si simplu sa privim in alta parte pufnind a „da, lasa ca stiu!”, reteta de azi chiar este una sanatoasa.

Pe langa cantitatea ridicata de antioxidanti, broccoli contine folati si o intreaga pleiada de vitamine: K, A, B6, E, C, etc. Iar vitamina C este prezenta chiar in cantitati mai mari decat intr-o portocala, de exemplu!

Despre spanac se stie clar cat de mult fier contine, asadar nu voi mai zabovi asupra acestui aspect. Prin gatire, insa, spanacul isi pierde mare parte din proprietati. De aceea este indicat sa-l consumam cat mai mult crud, sub forma de salate, sucuri proaspat stoarse ori smoothie. Daca insa dorim sa-l si pregatim termic, ar fi indicat ca acesta sa fie doar putin oparit, sau sotat in tigaie–cateva secunde, nu mai mult. Ce mai trebuie sa stim cu privire la spanac, este ca acesta oxideaza destul de repede, si de aceea nu este indicat sa fie pastrat in recipiente de metal (deci conservele de tabla sunt categoric de evitat) si este ideal sa fie pregatita exact cantitatea care se poate consuma pe moment, nu mai mult.

Extrasfat: Daca doriti sa oferiti acest piure de cartofi cu broccoli si spanac (incepand cu 6-7 luni0, nu uitati sa omiteti sarea!

Piure de cartofi cu broccoli si spanac

Piure de cartofi cu broccoli si spanac

Piure de cartofi cu broccoli si spanac

  • 2 cartofi medii
  • 1/4 buchet de broccoli (doar inflorescentele)
  • 100 grame spanac proaspat
  • sare dupa gust
  • 2 lingurite ulei de masline

 Mod de preparare Piure de cartofi cu broccoli si spanac:

  1. Cartofii si broccoli se fierb separat, in apa cu sare (sau la steamer–varianta preferata de mine)
  2. Legumele se scurg de apa, dar apa lor nu se arunca: aceasta fiind fierbinte, va fi folosita pentru oparirea spanacului spalat si scurs bine in prealabil (daca ati optat pentru varianta steamerului, atunci veti avea nevoie de alta apa fierbinte pentru a opari spanacul).
  3. Cartofii se paseaza cu furculita intr-un bol (nu cu mixerul, deoarece se vor transforma intr-o pasta lipicioasa si neapetisanta)
  4. Separat, in bolul mixerului se asaza broccoli si spanacul oparit si scurs, se adauga uleiul de masline, sare (daca e cazul) si eventual cateva lingurite din apa in care au fiert legumele.
  5. Se mixeaza pana se obtine o pasta fina si usor fluida, care se adauga peste cartofii pasati din bol.
  6. Se omogenizeaza cu grija.
  7. In acest moment, piureul de cartofi cu broccoli si spanac este gata si se poate servi imediat, ca atare, sau pe post de garnitura.

Daca va place aceasta reteta,Piure de cartofi cu broccoli si spanac, nu ezitati sa-mi lasati un comentariu pe blog. Va voi raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

2 Comments

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: