Tarta sarata cu branza de vaci si legume

share on:
tarta sarata cu branza de vaci si legume 1

Cu aceasta vesela tarta sarata cu branza de vaci si legume va astept azi pe blog! Este o reteta foarte simpla si usor de facut, cu doar cateva ingrediente! Este vorba, de fapt, despre un burek cu branza si verdeturi, inveselit cu cativa trandafirasi viu colorati din morcovi si un cerculet de un verde sclipitor realizat din conopida Romanesco.

Veti vedea in reteta si in colajul de fotografii cu pasii de urmat in prepararea retetei ca nu e nimic sofisticat. Singurul aspect mai migalos (va va pune putin rabdarea la incercare–dar e un bun exercitiu) consta in rularea fasiutelor de morcov pentru a modela si aseza frumos trandafirasii pe tarta (de doua ori am scris „tort”, apoi am sters si inlocuit cu „tarta”, dar pe mine chiar ma duce gandul la un tort frumos de primavara)

Voi puteti sa folositi mai multe legume colorate, daca doriti, pentru a da viata unei astfel de tarte sarate, o idee foarte buna gasiti si aici, in reteta acestot mini tarte cu legume curcubeu.

Reteta Tarta sarata cu branza de vaci si legume

tarta sarata cu branza de vaci si legume

Tarta sarata cu branza de vaci si legume

Tarta sarata cu branza de vaci si legume–un altfel de burek cu branza, imbogatit cu verdeturi si inveselit cu trandafirasi din morcovi si buchetele de conopida Romanesco

  • 1/2 pachet foi d placinta din comert
  • 2 oua
  • 375 grame branza de vaci cremoasa
  • 1 legatura marar proaspat
  • 2 lingurite seminte de negrilica (optional)
  • sare (piper, chilli dupa gust)
  • ulei pentru uns foile de placinta
  • 2-3 morcovi mov
  • 2-3 morcovi obisnuiti
  • buchetele de conopida Romanesco

Mod de preparare Tarta sarata cu branza de vaci si legume:

  1. Tava de tarta aleasa (eu am optat pentru capacul unui vas din sticla termorezistanta, cu diametrul de 24 cm) se unge cu ulei
  2. Se asaza foile de placinta una cate una, astfel incat sa acopere bine tava de tarta si se ung cu ulei inainte de a aseza o noua foaie de placinta.
  3. Dupa ce s-au asezat toate foile, se ajusteaza marginile si se pregateste umplutura astfel: branza de vaci cremoasa se amesteca bine cu ouale batute, mararul tocat, condimentele si semintele de negrilica.
  4. Umplutura se toarna peste foile de placinta pregatite ca mai sus
  5. Se spala morcovii, se curata de coaja; cu ajutorul aceluiasi dispozitiv de curatat se scot fasii lungi si late de morcov (atentie la cei mov: pateaza puternic!)
  6. Fasiile de morcovi se ruleaza (nu foarte strans), formandu-se niste trandafirasi, care se asaza dupa plac pe umplutura de branza.
  7. Buchetelele de conopida Romanesco se asaza printre trabdafirasii din morcov
  8. Tarta sarata cu branza de vaci si legume astfel pregatita se unge cu putin ulei de masline (eu am folosit ulei de masline aromatizat cu busuioc si rozmarin) pentru luciu si pentru a preveni uscarea in exces a trandafirilor
  9. Tarta sarata cu branza de vaci si legume se introduce in cuptorul preincalzit si se coace la 170 grade pana cand branza se incheaga, iar foile de placinta devin usor aurii (40 min in cazul meu)
  10. Tarta sarata cu branza de vaci si legume se lasa la racorit in tava, se portioneaza si se serveste. este minunata atat calda, cat si rece.

tarta sarata cu branza de vaci si legume preparare

Daca va place aceasta reteta,Tarta sarata cu branza de vaci si legume, nu ezitati sa-mi lasati un comentariu pe blog. Va voi raspunde tuturor cu drag. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!

 

3 Comments

  1. Buna ziua. Vreau sa te intreb ceva. Am rulat si eu de curiozitate 3 trandafirasi din morcov sa vad daca pot. Si f.bine au iesit, dar tinuti in mana. Cum ii las se deruleaza. I-ai prins cu o scobitoare, ceva? Cum de ai tai stau? Multumesc. Pupici.

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: