Pentru micul dejun v-am adus niste Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe)! Nu-i asa ca arata bine? Si nu-i asa ca va fac si voua cu ochiul? Din fericire, am reusit sa salvez ultimele fructe de zmeura proaspata din curte (din a doua recolta pe anul acesta), chiar inainte sa cada zapada. Si cum n-am vrut sa am parte de un mic dejun prea incarcat cu faina alba, am folosit fulgii de ovaz, care nu-mi lipsesc din casa niciodata. Sau aproape niciodata.
Da, stiu ca mai toata lumea se da in vant dupa „pufosenii” cat mai…aerate si crescute mult de tot! Acele pufosenii, pe care, daca le strangi in degete, devin elastice, se deformeaza sub stransoare, dar revin repede la forma initiala. Da, stiu ca sunt cele mai apreciate, cele mai cautate, cele mai iubite…iar mamele care toata ziua pregatesc „pufosenii” sunt cele mai bune mame de pe Pamant. Sau nu, din Univers! Cu ideea aceasta am crescut, cu asta m-am maturizat si cu asta am fost inconjurata pana nu de mult.
Asta am si crezut orbeste pana cand am descoperit ca faina alba si fina nu e chiar atat de prietenoasa cum vrem noi sa credem. Si nici nu e asa benefica pentru organismele noastre cum avem impresia. Da, m-am revoltat. Nu, nu mi-a venit sa cred. Si multa vreme am ignorat lucrul acesta. Am ocolit toate sursele de informatie care-mi semnalizau mare si clar „faina alba nu e nepretuita! Sau macar, nu la modul zilnic. Si nu la modul dimineata, la pranz si seara”.
Dar a venit un timp in care n-am mai putut tine ochii inchisi.Mi-a fost greu sa regandesc totul, sa incep sa inlocuiesc, macar partial faina alba de grau, atat de prezenta in casele noastre. Nu am renuntat de tot la ea, inca o mai folosesc in diferite preparate (in special in dospituri). Insa am scos-o aproape cu totul in afara sferei de panificatie pe care o pregatesc in casa. De ani buni painea pe care o plamadesc si o coc in casa este neagra, cat mai fibroasa. Si sa va spun un secret: este si mai gustoasa, si mai satioasa. Ca de sanatate n-are rost sa mai vorbim: se stie!
In timp, am invatat sa fiu mai relaxata: pe unde se poate, inlocuiesc faina alba cu faina integrala, fulgi de ovaz, faina de migdale/cocos (pe care mi le fac singura, in casa), etc. Sunt bucuroasa ca am redus semnificativ cantitatea de zahar si de faina alba in alimentatia noastra, fara sa simtim ca am redus si din calitate.
Cel mai important este sa fii deschis, sa nu fii refractar, sa nu spui din start „Nu!”– si atat, sa intelegi ca bucataria traditionala romaneasca nu este cea mai sanatoasa (desi e gustoasa, recunosc!), sa stii sa tragi o linie a moderatiei in tot ce faci, gandesti si mananci. Sa intelegi ca replicile e genul :”Vaaaai, daca nu-ti ingrasi familia cu X kilograme–si chiar si pe tine personal–, nu esti o gospodina buna”; „sunt asa de bune ca ma ingras” nu e o lauda si nici un motiv de madrie. Sa intelegi ca mame/sotii/bunici/iubite bune sunt acelea care stiu sa pastreze un echilibru, sa aiba grija de sanatatea alimentara a celor dragi si a sa proprie, pentru ca nimic nu e mai important ca ea! In final, sa intelegi ca poti fi cea mai buna mama/sotie/bunica/iubita/sora, etc. de pe Planeta si fara exagerari si fara prea mult zahar, si fara… multa faina alba de grau!
Spun toate acestea de mai sus nu pentru a arata cu degetul in vreo directie anume, sau pentru a pune la zid bucataria traditionala. Le spun pentru a ajuta, cumva, gospodinele care se lovesc zilnic de afectiuni ale celor dragi (unele mai usoare, altele mai severe), sau care trebuie sa urmeze regimuri stricte si foarte stricte in alcatuirea meniurilor familiei. Trebuie sa constientizam cu totii ca lor le este cel mai greu–insa si noi putem sa facem ceva pentru familiile noastre: e mult mai usor si recomandabil sa previi decat sa combati. Trebuie sa ne invingem comoditatea si, pe alocuri, igoranta, si sa evoluam. Sa invatam–si putem incepe cu mancarea din farfurie!
Spun toate acestea la o simpla reteta de Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe), pe care am gandit-o pentru micul dejun. Si asta pentru ca, stim cu totii, micul dejun reprezinta, poate, cea mai importanta masa a zilei. Startul pe care-l luam la inceputul zilei dicteaza mersul sau. Iar obiceiurile bune se invata. Incetul cu incetul, pas cu pas.
Reteta Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe)
Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe)
- 1 ou
- 150 ml lapte (eu am folosit lapte de migdale, dar puteti folosi ce lapte aveti la indemana si tolerati)
- 50 ml ulei
- 2 linguri zahar pudra vanilat (eu am rasnit bine zaharul impreuna cu cateva pastai de vanilie uscate si maruntite–astfel am obtinut zaharul vanilat)
- 150 grame fulgi ovaz
- 5 grame praf de copt
- fructe de padure pentru decor
- ciocolata topita pentru decor–optional (eu am facut putina ciocolata in stilul meu, amestecand unt de cacao topit cu miere si cacao pura)
Mod de preparare Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe):
- Se incinge cuptorul la 180 grade
- Se bate oul cu zahar pudra (si eventual, putina sare–eu am uitat de ea)
- Se adauga laptele si uleiul
- Se incorporeaza praful de copt si zaharul pudra (pe care-l puteti inlocui cu indulcitorul preferat, daca nu doriti sa folositi zahar)
- Se incorporeaza fulgii de ovaz (veti observa ca aluatul devine foarte dens, iar fulgii aproape ca absorb tot lichidul; compozitia nu pare legata–insa nu e nicio problema. Daca va ingrijoreaza ideea, puteti rasni fulgii de ovaz inainte, iar compozitia finala va iesi mai compacta)
- Se toarna compozitia in formele de vafe de silicon ( le vedeti aici) asezate, in prealabil, in tava de aragaz.
- Se introduce tava in cuptor si se lasa la copt pana se rumenesc frumos, iar la atingere sunt ferme si usor elastice.
- Se lasa 5 min la racorit, dupa care se rastoarna pe un gratar pentru prajituri (atentie, sunt foarte fragile)
- Dupa racirerea completa, aceste Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe) se decoreaza, dupa plac, cu fructe de padure si ciocolata topita
Extrasfat:
- Daca observati bine textura, prezentele Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe) sunt foarte aerate, nu arata dense si compacte, ca in cazul celor pregatite cu faina alba foarte fina
- Nu am folosit compozitia aceasta in forme de wafe electrice si nu stiu cum se comporta
- Compozitia acestor Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe) se preteaza foarte bine si la prepararea brioselor
Daca va place aceasta reteta,Waffe cu vanilie si fulgi de ovaz (vafe) , nu ezitati sa-i acordati 5 stelute in chenarul de mai jos si sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc!
Merg perfect si in aparatul de facut waffe .Mega delicioase
Am testat rețeta, dar se sfărâmat foarte tare. Data viitoare adaug mai mulți fulgi. Am făcut 4 vafe și a durat 30 minute la 180 grade Celsius. Trebuia sa le preseze bine?
Am folosit fulgi fini de ovăz.
Eu nu le presez, ca nu am cum