Orez cu sos de ardei copt

Orez cu sos de ardei copt

Cand sunt in criza de timp si de inspiratie, mancarea de Orez cu sos de ardei copt ma salveaza! Nu e greu de facut, iar daca aveti deja ardeii copti scosi din congelator (si, evident, decongelati si scursi bine), totul e floare la ureche si super rapid.

Sincera sa fiu, cand plec la scoala sunt mereu pe fuga (asta o stiti deja) si nu am multe idei cu privire la masa de dupa-amiaza, cand revin acasa. Da, am cochetat mult timp cu ideea planurilor alimentare, cu organizatoare si mese gandite bine si schilibrat…dar la noi pur si simplu nu functioneaza sistemul.

In primul rand, nu suntem acasa prea mult timp: stim cand plecam dimineata, dar nu stim exact si cand ne intoarcem. Mereu intervine cate ceva de facut, cate un alt drum de parcurs, si tot asa. Tragand linie, timpul petrecut acasa in timpul saptamanii este mult redus. Iar eu oricum gatesc cantitati foarte mici de mancare si mereu altele si variate.

Ca sa nu-mi pierd firul gandului de mai sus, am scos, totusi, din congelator o punguta cu vinete coapte si una cu ardei copti, cu gandul sa fac o salata. Tot ceva super rapid si usor! Insa in drum spre casa, de la scoala, am schimbat planul: vinetele le-am transformat in hummus cu vinete (tot salata, nu? ;), iar ardeiul copt l-am prefacut intr-un sos minunat, pe care l-am imprietenit cu orez. Mi-a iesit o mancare de  orez cu sos de ardei copt de toata frumusetea si bunatate, pe care am servit-o cu salata. Bun, simplu, rapid, usor si..m-am ales cu o noua inventie ce a intrat pe lista scurta a mancarurilor „pe repede inainte”.

Bineinteles, daca nu va place asa simpla, o puteti folosi pe post de garnitura la felul vostru principal. Sau, mai puteti s-o integrati intr-un asa-numit buddha bowl, adica un bol mare/platou care contine o selectie de mancaruri, legume, salata, etc.

Reteta Orez cu sos de ardei copt

Orez cu sos de ardei copt

  • 200 grame ardei copti (decongelati si scursi bine au fost ai mei)
  • 100 ml suc de rosii
  • condimentele preferate (eu am pus chilli, 1/2 lingurita pudra de curry)
  • sare (piper dupa gust)
  • 150 grame orez
  • 1 lingurita ulei masline

Mod de preparare Orez cu sos de ardei copt:

  1. Orezul se spala in multe ape, pana cand apa ramane limpede, apoi se pune la fiert in apa cu sare, pana ajunge la consistenta al dente (cca 400 ml apa); ideal ar fi ca orezul sa poata fi lasat cateva ore la hidratat inainte. eu, insa, n-am mai avut timp pentru asta
  2. Intre timp, sucul de rosii, ardeiul copt si condimentele alese se asaza in vasul robotului de bucatarie si se mixeaza bine; se obtine un sos gros si dens, care se infierbanta bine
  3. Dupa ce orezul a fiert, absorbind tot lichidul, se toarna sosul de ardei copt si uleiul de masline
  4. Se omogenizeaza, se potriveste de sare si piper si se poate servi imediat.

Daca va place reteta mea,Orez cu sos de ardei copt, nu ezitati  sa-mi lasati un comentariu pe blog. Nu uitati ca aveti si posibilitatea sa distribuiti reteta pe retelele de socializare, pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de ea. Multumesc! 

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.