Salata de legume coapte la borcan pentru iarna

Eu n-am chemat-o, n-am vrut sa vina, dar ea totusi e aici! Ea, toamna! Si cum toamna se numara borcanele cu zacusca si alte conservareli, vin si eu cu o idee noua: Salata de legume coapte la borcan pentru iarna. Sunt delicioase si se pot consuma direct din borcan ca atare, pe post de salata rece, ori se pot transforma oricand intr-o baza pentru alte preparate principale.

Eu le consum in toate modurile posibile:

√ doar le scot din borcan si le incalzesc putin, transformandu-le intr-o salata calda,

√ le blenduiesc si devin un delicios sos de legume coapte,

√ le incorporez in supe creme dense si cremoase, numai bune de incalzit zilele friguroase de toamna tarzie ori iarna

√ le combin cu paste, etc.

Ce-mi place la aceasta Salata de legume coapte la borcan pentru iarna este faptul ca o pot pregati din legumele pe care le am in casa si care-mi raman in cantitati mici dupa prepararea altor mancaruri ori muraturi asortate. Ce sa faci cu doar 1 vanata, 1 dovlecel, cateva buchetele de conopida, etc? Ghiveci nu prea voiau baietii, iar eu eram in misiune sa gasesc solutii bune, gustoase si acceptate in unanimitate (mai greu cu mofturosul din dotare, dar nu imposibil).

Reteta Salata de legume coapte la borcan pentru iarna

Salata de legume coapte la borcan pentru iarna
 
Autor:
Tipul retetei: Conserve
Bucatarie: Proprie
Ingrediente
  • 1 dovlecel
  • 3 vinete mici
  • ½ conopida
  • 250 grame rosii cherry
  • 2-3 ardei grasi galbeni
  • 2-3 ardei capia
  • 1 capatana usturoi
  • sare dupa gust
  • ulei (de floarea soarelui am pus eu) pentru conservare in borcane
  • ierburi aromatice (optional)

Mod de preparare Salata de legume coapte la borcan pentru iarna:

  1. Se coc vinetele, dupa care se lasa la racit, se curata bine de coaja si se lasa la scurs intr-o sita
  2. Se coc ardeii grasi (odata cu ei se coace si usturoiul–l-am asezat in tigaia grill, pe goc, intr-un coltisor), dupa care se lasa la inabusit intr-un recipient cu capac (procedeul asigura curatarea mai usoara)
  3. Se curata ardeii de coaja, cotoare si seminte (eventual, se pot clati si cu putina apa rece–nu, nu li se duce niciun gust de ardei copt! Odata copt ardeiul, nu are cum sa-si piarda savoarea si aroma, oricat l-ati clati(sau nu) sub jet de apa rece. Procedeul acesta termic a patruns leguma si este ireversibil. La fel se intampla si cu vinetele!)
  4. Se lasa si ardeii la scurs intr-o sita
  5. Dovlecelul se taie cubulete, se asaza intr-o tigaie , preferabil de fonta si se coc asa; se lasa la racit
  6. Tot in tigaie se coc si rosiile cherry (putin, doar pana cand incepe sa crape coaja lor); se lasa la racit
  7. Conopida se desface buchetele si se coace in tigaia de fonta, ori in cuptor, pana se rumeneste frumos si se inmoaie; se lasa la racit
  8. Fasiile de vinete coapte se taie bucati mai mari si se asaza intr-un bol incapator
  9. Ardeii copti se taie fasiute si se adauga in bol
  10. Se adauga dovlecelul cubulete, buchetelele de conopida, rosiile cherry
  11. Se apasa usor capatana de usturoi copt si racit. Va curge o pasta groasa si dulceaga de usturoi copt
  12. Se adauga sare (de obicei eu pun putina sare, cca 1 lingurita rasa)
  13. Se adauga 2-3 linguri ulei si se omogenizeaza salata de legume coapte
  14. Se asaza cu lingura in borcane sterlizate corect in prealabil (eu sterlizez borcanele, impreuna cu capacele lor, tinandu-le in cuptorul incins timp de 20 min., dupa care le las la racit lent, tot in cuptor)
  15. Daca doriti, puteti insera si ierburi aromatice printre straturile de legume coapte, in borcane, cum am facut eu (am folosit busuioc, cimbru si oregano din gradina)
  16. Dupa ce salata de legume a fost asezata in borcane, se toarna ulei de floarea soarelui, astfel incat lichidul sa acopere legumele. daca s-u format goluri de aer, acestea se scot prin introducerea cozii de lingurita in borcan, presand usor legumele. La final nu mai trebuie sa existe goluri de aeer.
  17. Se infileteaza capacele, iar de acum Salata de legume coapte la borcan pentru iarna poate fi dusa in camara/frigider, pana in momentul consumului.

Salata de legume coapte la borcan pentru iarna 1

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evalueaza reteta:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.