Compot de prune aromat pentru iarna -Reteta Video

share on:
compot de prune aromat pentru iarna

Ce-as putea spune prea mult despre acest Compot de prune aromat pentru iarna ? Ca este o reteta extrem de simpla, rapida si fara batai de cap, pe care o folosesc intotdeauna! Ca fructele au o tinuta frumoasa si astfel se pot folosi in salate de fructe, tarte ca decor in diferite deserturi, etc. Ca este ceva pregatit cu tot dragul, natural, fara aditivi si chimicale, din fructe organice pe care le-am cules din curte si care n-au fost stropite niciodata in viata lor cu absolut nimic!

Daaaar cam toata lumea isi pregateste conservele cu tot dragul, cat mai natural posibil! De fapt, eu vad acest lucru ca un fel de protectie, un aparator de amenintarile lumii externe, in care colcaie chimicalele la tot pasul. Mancarea pregatita acasa nu doar ca e incarcata cu afectiune, dar e lipsita, in cea mai mare parte, de adjuvantii industriali.

In aceste conditii, cum as putea eu veni cu ceva diferit de ce face toata lumea? N-as putea! N-am inventat eu roata, nu va dau o reteta fantastica, nemaivazuta si nemaiauzita pana acum si nu e o reteta cu traditii de zeci ori sute de ani in familia mea, cu care sa ma pot lauda tantosa!

Cum am ajuns eu sa prepar compot de prune aromat pentru iarna in acest mod? N-as putea sa spun! Si nici n-as putea sa indic clar, cu degetul, spre un loc ori o persoana anume unde am vazut asta: pur si simplu, asa mi-a dat prin cap si asa am facut. Si bineinteles, nu e ceva „wow”. Insa e ok pentru mine si ai mei, iar asta imi e de ajuns.

Ce-mi place la acest Compot de prune aromat pentru iarna este faptul ca nu am nevoie de cantitati exacte pentru nimic: am nevoie doar de fructe, apa, putin zahar (daca aleg sa-l adaug bine, daca nu, nu!) si condimentele mele preferate. Nu cantaresc nimic in avans, nici n-as avea cum, cred. Pun totul la ochi si la final ma bucur de frumoasele mele borcane colorate cu compot bun pentru vremuri reci.

A propos: nu numar niciodata borcanele, ca mai apoi sa ma umflu in pene :”am facut X borcane de compot!”. De ce? Pur si simplu, pentru ca nu suport acest tip de afirmatii, pentru ca e irelevant, pentru ca borcanele difera intotdeauna ca marime si numarul lor nu inseamna neaparat o cantitate mai mare ori mai mica de continut. Si nu in ultimul rand, eu consider ca nu in numarul borcanelor cu dulceturi, gemuri, zacusca, etc. ne masuram dragostea pentru familie, ori calitatile de gospodini si gospodine.

Reteta Compot de prune aromat pentru iarna

compot de prune aromat pentru iarna 1

Compot de prune aromat pentru iarna -Reteta Video

  • prune
  • apa
  • putin zahar (optional)
  • cuisoare
  • cardamom
  • scortisoara
  • anason stelat

Mod de preparare Compot de prune aromat pentru iarna:

  1. Se sterilizeaza borcanele si capacele lor (sau se pot folosi capace noi); eu sterilizez borcanele in cuptorul incins , timp de 20 minute, apoi le las la racit lent, in cuptor
  2. Se spala fructele si se taie in jumatati, apoi se scoate samburele (fructele pot fi si lasate intregi, dar mie imi pare mai util sa le pregatesc asa)
  3. Se asaza fructele in borcanele sterilizate in prealabil
  4. Se adauga cate putin zahar, daca e cazul, cuisoare, cardamom, scortisoara si anason stelat (eu ma folosit ca masura o lingurita foarte mica, pentru bebelusi)
  5. Se toarna apa in borcane, pana se acopera fructele
  6. Se infileteaza capacele
  7. Se fierb borcanele intr-un vas incapator, pe fundul caruia s-a asternut in prealabil un servet de bucatarie, si in care s-a turnat apa pana cand borcanele au fost acoperite pe jumatate (20 minute); eu am ales alta varianta de fierbere, mai comoda pentru mine: le-am fiert in slowcooker 2 ore (vedeti video)
  8. Borcanele se scot din apa, se invelesc cu o patura si se lasa la racit lent, dupa care pot fi transferate in camara.

Felul in care am pregatit aceasta reteta de Compot de prune aromat pentru iarna este mai jos, in format video. Vizionandu-l, veti gasi enumerate, din nou, ingredientele folosite si modul de preparare. Va invit sa vizionati reteta propusa de mine si nu uitati ca va astept sa va abonati la canalul meu culinar, pentru a fi la curent cu toate retetele mele video in timp real!

2 Comments

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: