Briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz-Video
Am o reteta noua delicioasa pentru voi: Briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz! Nu numai ca sunt delicioase, dar se fac si foarte usor si rapid! Ingredientele sunt la foarte cunoscute, la indemana si de gasit la orice magazinas din colt de strada. Asadar, daca va doriti un dulce (aproape) instant, pe care sa-l savurati dimineata, la micul dejun, sa-l luati la pachet la scoala/birou, sa va bucurati de el la o gustare, ori chiar sa-l ambalati frumos si sa-l oferiti cadou, ati gasit solutia!
Aceste briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz nu contin faina in compozitie. Sunt fibroase ( datorita fulgilor de ovaz), au gust intens de ciocolata si aroma delicata de alune. Deci, ce ne-am putea dori mai mult?
Aaaa, sunt si perfecte pentru asezat sub bradul de Craciun, alaturi de un pahar cu lapte, ca sa-l convingem pe Mosul sa lase cadouri frumoase!
Reteta Briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz
- 3 oua
- 150 grame zahar brun
- 100 grame ciocolata neagra maruntita
- 150 grame iaurt
- 50 grame unt de arahide +unt de arahide pt topping
- 1 lingura extract de vanilie
- 50 grame pepite de ciocolata
- 1 pliculet praf de copt
- 25 ml ulei
- 50 grame cacao
- 225 grame fulgi de ovaz
Mod de preparare Briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz:
- Se incinge cuptorul la 180 grade
- Se ung formele de briose cu putin ulei, sau s etapeteaza cu hartiutele speciale pt briose
- Ouale se bat spuma cu zaharul brun
- Se incepe incorporarea, pe rand a ingredientelor lichide
- Se omogenizeaza, apoi se incepe incorporarea ingredientelor solide (cu exceptia pepitelor de ciocolata)
- Se obtine o compozitie densa, necurgatoare
- Se repartizeaza compozitia de briose in formele pregatite dinainte (eu am folosit o cupa de inghetata pentru acest lucru)
- Se decoreaza briosele crude cu unt de arahide si pepite de ciocolata
- Se introduce tava in cuptorul preincalzit
- Se coc briosele la 180 grade, timp de 25 minute, sau pana trec testul scobitorii
- Se scot din forme si se lasa la racit pe un grilaj special de patiserie
In cele ce urmeaza, va invit sa vedeti si reteta video, pentru a observa mai bine cum am procedat eu in prepararea acestor Briose cu unt de arahide, ciocolata si fulgi de ovaz: