Sirop din flori de salcam la rece 0

Sirop din flori de salcâm la rece

Mulți ani la rând am pregătit acasă sirop de salcâm. E atât de parfumat si aromat că n-aș fi putut rezista să nu fac așa ceva. Mai ales că am un superb salcâm la poartă, care ne bucură în fiecare primăvară ochii și nările! Însă de câțiva ani am schimbat macazul și am început să prepar sirop din flori de salcâm la rece. Nu cu zahăr, cum făceam altădată, ci cu miere de albine.

Se pregătește mult mai ușor așa și, pe lângă asta, e mai sănătos. Este știut faptul că mierea este un antibiotic natural, iar florile de salcâm sunt responsabile cu linștirea sistemului nervos, a aparatului digestiv, alungă astenia de primăvară, tratează tusea ușoară . Tranzitul intestinal, de asemenea, poate fi reglat prin consumul de sirop din flori de salcâm. Florile de salcâm au un efect calmant, antispastic și de diminuare a secreției gastrice acide

Însă e bine de știut și faptul că există și cazuri în care florile de salcâm sunt contraindicate: pot interfera cu absorbția fierului în organism. Așadar, se consumă cu măsură, preferabil ca medicament și nu ca suc ori în cantități mari de limonadă.

Pentru reducerea simptomelor refluxului gastro-esofagian, care se manifestă ca o usturime pe interiorul gâtului  se poate administra sirop din flori de salcâm, pe o perioadă mai lungă de timp. Pentru aceste afecțiuni, dar și pentru cele de mai sus, doza recomandată este de  câte trei lingurițe de sirop pe zi.

Sirop din flori de salcâm la rece

  • 300 grame flori de salcâm
  • 1 kg miere
  • zeama de la 2 lămâi mari
  • 1 păstaie de vanilie (opțional)

Preparare :

  1. Florile de salcâm se desprind de pe ciorchini
  2. Se curăță florile de impurități , după care se spală cu grijă în multă apă rece
  3. Se scurg ușor și se lasă la uscat pe prosoape de hârtie (până la uscarea completă)
  4. Mierea se amestecă încet cu zeama de lămâie și semințele din păstaia de vanilie
  5. Se iau borcane sterilizate corect în prealabil și se așază în ele un strat de flori 1 strat de miere
  6. La final e bine să se toarne un strat generos de miere, iar florile să fie acoperite în întregime de miere
  7. Se pune capacul și se închid borcanele ermetic
  8. Se lasă la macerat 1-2 săptămâni într-un loc răcăros și întunecat, scuturându-se borcanele din când în când.
  9. Pe măsură ce trece timpul, mierea se va mai dilua și va deveni mai fluidă–se formează siropul
  10. Se strecoară siropul bine de tot și se toarnă în recipiente de sticlă (tot sterilizate corect în prealabil)
  11. Se închid ermetic și se pot depozita în cămară până la utilizare.

Sirop din flori de salcam la rece 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.