Supă cremă de sparanghel cu porumb

Știu că sezonul sparanghelului este foarte scurt. Și, deși îmi propun mereu să cumpăr mai des sparanghel în sezon și să-l transform în rețete mai deosebite, nu prea reușesc. Mai mult de 1-2 rețete noi nu-mi iese să fac. Așa că astăzi vă aduc o rețetă simplă, dar foarte gustoasă: Supă cremă de sparanghel cu porumb. De fapt, asta este cel de-al doilea preparat nou din sezonul acesta. Primul a fost o tartă cu brânză și sparanghel. Simplă, fără complicații, dar superbă ca prezentare.

Supă cremă facem des acasă, dintr-un motiv foarte simplu: așa reușesc să ascund și legume pe care Darius nu le acceptă altfel. Nu pentru că nu-i plac, ci pentru că nu-i sună tentant la ureche. Și mai e ceva: adoră crutoanele și crackerșii! Și mai mereu supele cremă de la noi din casă sunt vegane, așa să știți!

Înainte de a vă lăsa rețeta (simplă, ca toate rețetele mele), o să vă spun că am folosit aici și câteva bețe de sparanghel. Mugurii îi folosisem la o omletă, iar bețele le-am congelat fix pentru supa aceasta! Eficient mod de a nu irosi mâncarea, nu-i așa?

IMPORTANT: Vă aștept și pe Instagram, acolo unde, de cele mai multe ori, apar rețetele mele în timp real, chiar mai înainte de a fi postate pe blog! Ca să fiu sinceră, chiar în stories am prezentat poza cu supa aceasta și am promis că revin cu rețeta pe blog. Click pe poza mea de mai jos pentru abonare!

retetele mele dragi pe Instagram

Supă cremă de sparanghel cu porumb

Supa crema de sparanghel cu porumb blog 01

  • 1 legătură sparanghel
  • bețe de la 1/2 legătură sparanghel (eu atâtea am avut)
  • 2 linguri ulei (eu am folosit ulei de susan)
  • 1 ceapă mare
  • 150 grame boabe de porumb din conservă
  • 200 grame broccoli
  • 1 dovlecel
  • 1,5 l supă concentrată de legume
  • 2 căței usturoi
  • sare, piper după gust
  • mix de semințe crude pentru servit

Preparare:

  1. Eu recunosc că mă folosesc foarte mult de multicooker pentru prepararea mâncărurilor , în special la supe și ciorbe. Asta pentru că îmi e mai simplu să setez aparatul și să-mi văd de alte treburi…iar el țipă când îs termină operațiunile. Dar se poate pregăti și clasic, pe aragaz sau plită (tot așa făceam și eu până acum un an, când am primit cadou primul meu multicooker)
  2. Așadar, se spală și se curăță toate legumele, se taie bucăși și se așază în oală.
  3. Se adaugă supa de legume și se fierb legumele până când se inmoaie. (Multicookerul are nevoie de 1 oră fix pentru fierberea aceasta)
  4. Se lasă la răcorit puțin, apoi legumele și lichidul lor se transferă într-un blender și se mixează bine, până la consistența cremoasă (sau se poate pasa totul direct în oală, cu ajutorul unui blender de mână, cu picior)
  5. Pentru a evita ca în supă să se strecoare și fibre ațoase de la bețele sparanghelului, supa se trece printr-o sită, apoi se reașază în oală.
  6. Se condimentează după gust cu sare și piper și se adaugă uleiul ales (de obicei, eu nu-l fierb și pe acesta, prefer fie să-l adaug în oală la sfârșit, fie direct în farfurii)
  7. Se toarnă supa în boluri și se servește cu mix de semințe crude presărate în bol (eu am mai pus și patrunjel verde și flori de chives, din grădină)

Tips:

√ Pentru o variantă mai bogată a acestei rețete, puțeti presăra, la final puțină brânză (vegetală sau nu)

La orice comandă plasată pe site-ul www.sanovita.ro aveți 15% reducere, de fiecare dată, dacă introduceți codul „retetelemeledragi”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.