Negrese cu făină de cocos-Rețeta Video

share on:
Negrese cu faina de cocos 3

A trecut ceva vreme de când n-am mai pregătit niciun desert fără făină de grâu. Mi-am propus să repar acest aspect cât mai repede. Mai ales că , de câte ori deschideam dulapul cu mirodenii, punga cu făină de cocos mă cam certa. Așa se face că astăzi am ales să vă arăt o rețetă super simplă și rapidă: Negrese cu făină de cocos. Totul se pregătește într-un singur bol, deci se face și economie la vasele de spălat. Și la apă. Și la timp! În total, veți avea nevoie doar de un bol și o tavă pentru copt.

Când vine vorba de făina de cocos, cel mai repede mă gândesc la niște biscuiți. Super simpli și gustooooși și aceia. Însă trebuie să recunosc: negresele de azi sunt mai competitive din acest punct de vedere! Că la gust, ambele rețete sunt câștigătoare.

De ce am ales făina de cocos și nu pe cea de grâu?

♦  făina de cocos este una fără gluten. Așadar, de prăjitura aceasta minunată se pot bucura și persoanele cu intoleranță la gluten din comunitatea Rețetelor mele dragi și nu numai (chiar vă rog să distribuiți rețeta pe rețelele de socializare, dacă aveți prieteni, ori membri ai familiei care au nevoie de ea; se vor bucura)

♦  eu apreciez foarte mult făina aceasta. În primul rând, pentru cantitatea ridicată de fibre (ajută mult în digestie). Apoi, pentru gustul delicat de cocos, pe care îl ador

♦ făina de cocos se comportă diferit de făina de grâu. Este nevoie de o cantitate foarte mică de făină pentru a obține rezultatul perfect. Ea absoarbe foarte repede lichidul și se umflă în câteva minute. De aceea este recomandat ca, înainte de a mai adăuga făină de cocos în plus în compoziție, să așteptați puțin. În rețeta de față, recomand respectarea gramajului

Se poate înlocui făina de cocos cu cea de grâu pentru rețeta aceasta?

♦ da, se poate. Însă este nevoie de ajustare serioasă a cantității. Fix rețeta aceasta nu am încercat-o în varianta cu grâu, ca să pot spune cu exactitate gramajul, dar vă las mai jos alte rețete de negrese, să vă ajute.

Click pe poze pentru retete!

Negrese cu făină de cocos

Cred că v-am convins că discutăm despre încă o rețetă extrem de simplă și rapidă, pe care o poate face chiar și un copil. N-are cum să nu iasă perfect! În cele ce urmează, veți găsi atât rețeta scrisă, cât și pe cea video.

Nu uitați de like, share and subscribe, dacă rețetele mele vă sunt de folos! De asemenea, recomand activarea notificărilor pe youtube (apăsați pe clopoțel), pentru a nu pierde niciuna din postările mele viitoare! Mulțumesc!

Negrese cu făină de cocos

  • 110 ml ulei de cocos
  • 80 grame ciocolată neagră (eu am folosit ciocolată cu 85% masă de cacao)
  • 4 ouă
  • 25 grame cacao
  • 37 grame făină de cocos
  • 1 lingură zahăr vanilat
  • 125 grame zahăr
  • sare

Preparare:

  1. se încălzește cuptorul la 180 grade
  2. Se unge o tavă cu ulei de cocos în stare solidă (tava mea este pătrată, cu latura de 15 cm, cu fundul detașabil)
  3. ciocolata și uleiul de cocos se topesc pe baie de aburi, apoi se amestecă ușor
  4. Se adaugă zahărul și zahărul vanilat; se mixează bine
  5. Se adaugă ouăle pe rând și se continuă mixarea
  6. Se încorporează pudra de cacao, făina de cocos și sarea
  7. Se lasă câteva minute deoparte, să se umfle făina de cocos
  8. Compoziția obținută s etoarnă în tava pregătită în avans
  9. Se nivelează bine, eventual se bate tava puțin de masă, ca să se elimine bulele de aer
  10. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit
  11. prăjitura se coace cca 20 minute la 180 grade
  12. Se lasă prăjitura la răcorit în tavă, după care se scoate din tavă și se lasă la răcit pe un grilaj de patiserie
  13. Se porționează și se poate servi
  14. Se păstrează în cutii etanșe până la 1 săptămână

 

6 Comments

    1. Da, se poate, inlocuind oul cu faina din seminte de in amestecate cu apa, cat sa ajunga la consistenta albusului de ou.Sau ou vegan (un mix gata facut, din comert, care se amesteca bine cu apa si e echivalentul unui ou) Doar ca eu nu am facut inca si varianta aceasta.

Leave a Response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

share on: