„Prevăd muuult salam de biscuiți în viitorul tău! ” Așa mi-a spus o prietenă acum vreo 2 săptămâni, când a văzut că am biroul plin cu pachete de biscuiți. Și mi-a dat o idee bună, pe care mă și pregăteam s-o pun în aplicare. Atâta doar că am avut nevoie să decongelez ultimul pachet de vișine și trebuia să fac ceva cu ele, să nu le pierd. Așa că am amânat puțin salamul și am făcut aceste Bilute din biscuiti cu visine (Bombe). Tot o rețetă din copilăria noastră!
Voi le mai țineți minte? Erau nelipsite de la toate reuniunile de familie, petrecerile mici și mari, evenimente de tot felul! Noi, copiii, nu prea aveam undă verde la ele, pentru că erau umplute cu vișine din vișinată. Dar tot mai scăpam la ele câteodată!
Știu că, special pentru copii, bombele acestea mai erau făcute și cu vișine din compot. Dar eu nu mi le amintesc prea bine în varianta aceasta. Era un desert special pentru adulți, dar adorat și de copiii mai mari.
Eu n-am vișinată. Și deci, nici vișine din vișinată. Așa că am făcut o variațiune. După ce am decongelat vișinele, le-am ținut o noapte în rom, apoi le-am scurs bine. Au ieșit foarte aromate și s-au mai închis la culoare. Dar mi-am atins scopul!
Pentru că-mi place foarte mult nuca de cocos, mi-am mai permis o aroganță: am adăugat în compoziție și fulgi de nucă de cocos făcuți de mine, in casă. Și am folosit și biscuiți cu nucă de cocos Rostar. Bineînțeles, în rețeta originală nici vorbă de cocos. Pe vremea aceea nici nu știam că există așa bunătate!
Singura variațiune o făcea bunica mea, folosind cozonacul care nu se mai mânca la sărbători. Îl tăia în felii subțiri, le usca în cuptor, apoi făcea un pesmet dulce din el. Ei bine, pesmetul acesta era o adevărată comoară în vremuri de criză și ne făcea cu el vestitele bombe cu vișine.
Biluțe din biscuiți cu vișine (Bombe)
Ingrediente:
Biluțe din biscuiți cu vișine (Bombe)
- 150 grame unt (82 % grăsime)
- 50 grame cacao
- 50 grame nuca
- 25 grame fulgi din nuca de cocos
- 50 grame zahăr pudra (sau după gust)
- 30 ml rom (sau 1 fiolă esență de rom)
- 30 ml extract de vanilie
- 200 grame biscuiți populari sau Petit Beurre (ai mei au fost cu aromă de cocos)
- visine decongelate si scurse foarte bine
Preparare:
- In robotul de bucatarie se asaza biscuitii, nuca, pudra de cacao, zaharul și fulgii de cocos, apoi se mixează bine, până când se obține un nisip fin
- Se răstoarnă totul într-un bol
- Se adaugă untul topit, romul și vanilia
- Se amestecă foarte bine compoziția, până la obținerea unei paste modelabile (dacă este prea uscată compoziția, aceasta mai poate fi ajutată cu 2-3 linguri de lapte
- Se modelează biluțe, în care se ascunde câte 1 vișină
- Biluțele astfel obținute se tăvălesc prin nucă de cocos, zahăr tos, cacao, fulgi de ciocolată, sau se lasă simple
- Se așază bomboanele în hârtiuțe speciale, pe platou
- Se dau la rece 1 oră, sau până în momentul consumului.
Mai jos aveți un video, în care vedeți cum pregătește această rețetă. Dacă v-a plăcut și vă este util acest video, apăsați butonul de like și subscribe. Nu uitați să vă activați notificările, apăsând pe clopoțel! Mulțumesc!