Salată caldă de cartofi cu feta

Mare lucru n-am ce să vă povestesc despre această Salată caldă de cartofi cu feta. E mai curând o invenție a mea într-un moment de pană inspirațională.

Și, cum încerc să creez surprize noi cu aceleași ingrediente comune din frigider, m-am jucat încă o dată. Ne-a plăcut tare mult ce-a ieșit, așa că mi-am pregătit camera și am repetat rețeta.

Veți vedea în cele ce urmează că nu e deloc greu de făcut. Iar ingredientele sunt puține și la îndemâna oricui. Știm cu toții că mâncarea simplă e cea mai bună…și pe ideea asta am mers și eu. Niciodată nu greșesc când gândesc lucrurile în cheia asta.

De ce Salată caldă de cartofi cu feta?

Timp nu am la dispoziție aproape deloc, am multe zile în care mă prăbușesc de oboseală, așa că totul trebuie să fie rapid, simplu și bun. Pentru că, oricât de grea ar fi ziua, de mâncat tot trebuie să mâncăm. Și să avem grijă de noi.

Nouă ne plac mult cartofii, așa că nu-mi lipsesc din casă niciodată. De fapt, asta este leguma numărul 1 în România, după toate statisticile.  Și mereu se întâmplă să ajung la preparate pe bază de cartofi, ori cu ceva cartofi în ele. Sunt convinsă că o simplă căutare pe google va scoate la iveală rapid câteva mii de rețete cu cartofi, una mai minunată decât alta!

Vă las și eu mai jos o colecție de retete de salata cu cartofi, click pe poze pentru a ajunge la rețetele complete!

Mi-am dorit ca această Salată caldă de cartofi cu feta să aibă un aer mediteranean, cu tentă de vacanță la mare. Da, încă nu mă pot desprinde de reveria mării, așa că încerc să mă întorc la ea cât de mult pot! Și cum primul gând mă duce la apele turcoaz ale Greciei, nu puteam să nu aduc în povestea mea și ceva feta.

Sincer, a fost exact acel twist de care era nevoie. Și asa salata mea banală s-a transformat rapid din Cenușăreasa neobservată de nimeni în prințesa balului.

Aici aveți și câteva clipuri din frumoasa Grecie, poate vă insuflu și vouă vibe-ul acela bun și frumos!

Salată caldă de cartofi cu feta

Salata calda de cartofi cu feta 1

Ingrediente (2 persoane):

  • 4 cartofi medii
  • 2 roșii medii
  • 25-30 grame unt topit (sau ulei; eu prefer untul, pentru un gust mai bun al salatei)
  • sare
  • 1 cub brânză feta (eu am folosit cca 50 grame)
  • oregano uscat
  • 1 linguriță pudră de usturoi
  • boia (eu am folsoit 1 linguriță boia afumată)

Preparare:

  1. Se pregătește sosul de unt, amestecându-l bine cu condimentele din rețetă. Sosul se păstrează la cald, până când legumele sunt gata
  2. Cartofii și roșiile se taie cubulețe și se așază în tava în care se vor coace
  3. Se adaugă sosul de unt și se amestecă totul bine
  4. Se introduce tava la cuptor, la foc iute, până când cartofii vor căpăta o crustă aurie
  5. Se coace salata cca 30 minute, la 200 grade
  6. Se lasă salata câteva minute în tavă, să se răcorească, apoi se transferă pe platou
  7. Salata caldă de cartofi cu feta se servește imediat, decorată cu oregano proaspăt tocat (sau pătrunjel) și feta (cubulețe, sau ruptă cu mâna)

Aceasta a fost rețeta de astăzi! Sper că v-a plăcut rețeta mea și o veți încerca și voi cât de curând! Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.