Negresa cu nuci si alune
prajituri

Negresă de ciocolată cu alune

Chiar dacă azi nu e zi de weekend, eu vin cu rețeta de Negresă de ciocolată cu alune așa cum am promis. Știu că obiceiul împământenit e acela de a pregăti ceva dulce la sfârșit de săptămână. Însă de ce atunci? Sau doar atunci? Eu pregătesc ce îmi doresc în functție de timpul liber, dorințele de moment și ingredientele din casă.

Așa că acum avem la desert o bunătate de negresă îmbogățită cu ciocolată și alune de pădure. Nu foarte dulce, densă și consistentă, e perfectă lângă cafeaua de dimineață. Asta dacă am timp s-o beau pe îndelete. Dacă nu, rămân fără cafea pe toată ziua. Prăjitura, însă, pot s-o mănânc și când revin acasă, după-amiaza.

Negresă de ciocolată cu alune

Prăjitura asta se face foarte repede și ușor, într-un singur bol. Asta îmi place cel mai mult la tipul acesta de deserturi: nu murdărești multe vase, gradul de complexitate e scăzut, iar rezultatul wow! Pur și simplu, nu ai cum să dai greș!

Multe negrese am făcut eu de-a lungul timpului și mereu am fost încântată de rezultat. Ba chiar, de cele mai multe ori, nici nu am avut o rețetă prestabilită. Doar am adunat ingredientele și am tot adăugat în bol, pe măsură ce preparam compoziția. Așa se face că multe astfel de creații nu au mai ajuns pe blog, am pierdut hârtiuța pe care am notat cantitățile. Sau am uitat cu totul să le notez…apoi au zburat din minte.

De data asta am fost atentă și am și filmat întregul proces. Deci vă pot pune la dispoziție o rețetă bine structurată și clară. Veți vedea mai jos că e chiar o joacă de copii. Și pentru că nu curge, nu are cremă, este prăjitura ideală și pentru pachet. Sau picnic în familie. Sau o mică aniversare, voi decideți.

Negresa cu nuci si alune 2

La rețeta aceasta puteți folosi ciocolata pe care o doriți, însă trebuie să țineți cont de un lucru: cu cât masa de cacao e mai mare, cu atât prăjitura va fi mai densă. Dar și ceva mai sfărâmicioasă. Eu mai mereu folosesc o ciocolată neagră (nici măcar amăruie), așa că îmi asum acest lucru. Și iese și mai puțin dulce, dar cu un gust mai bogat. Ceea ce mie îmi place mult!

Ciocolata caldă pudră este opțională, dacă nu o folosiți, atunci ar trebui să mai ajustați cantitatea de cacao și zahăr. Bineînțeles, după gust.

Rețeta Negresa cu nuci si alune

Negresa cu nuci si alune 3

Ingrediente:

  • 3 ouă
  • 55 grame zahăr
  • 85 grame alune de pădure măcinate
  • 100 grame unt (82% grăsime)
  • 50 grame unt de arahide
  • 25 grame pudră de ciocolată caldă
  • 25 grame cacao
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1 plic praf de copt
  • 75 grame ciocolată amăruie
  • 150 grame făină
  • 100 ml lapte
  • ciocolată topită, alune de pădure pt decor

Preparare: 

Vă las mai jos rețeta video și vă aștept cu un like, un share și abonare dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi  la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!

  1. Se tapetează cu hârtie o tavă de 20/23 cm
  2. Se preîncălzește cuptorul
  3. Într-un bol se așază untul și ciocolata, apoi se topesc împreună pe baie de aburi sau la microunde; se lasă la răcorit
  4. Într-un bol mai mare se bat ouăle spumă cu zahăr, apoi se adaugă, pe rând, restul îngredientelor. La final se încorporează făina, amestecând cu spatula
  5. Se toarnă compoziția în tavă și se nivelează
  6. Se coace prăjitura 25-30 minute la 180 grade
  7. Se lasă la răcit pe un grilaj de patiserie, se porționează și se decorează cu ciocolată topită și alune de pădure mărunțite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.