Vanillekipferl, sau Cornulețe fragede cu nucă și vanilie, sunt niște fursecuri delicioase de origine germană, care se pregătesc în special de Crăciun. Se fac foarte ușor și repede. Nu mai spun cât sunt de fragede și gustoase!
Pe vremea când le mâncam eu, în copilărie, nici prin cap nu-mi trecea că odată voi fi interesată de istoria lor. Îmi plăceau, pur și simplu și cam asta era tot ce conta! Iar după vanilie m-am dat mereu în vânt. Eu le știam în varianta cu nucă măcinată în compoziție. așa că la fel le-am pregătit și eu acum.
Însă anul trecut, pe la începutul lui decembrie, ne aflam în Austria, la Salzburg. Ei, aici am aflat eu că aceste
cornulețe se fac și cu migdale măcinate. Evident, sunt mai multe variante: ori doar cu migdale, ori cu ambele (migdale și nuci), ori doar cu nucă.
De aici mi-am cumpărat și o carte de bucate cu multe rețete consacrate ale Casei Sacher. Pe unele deja le-am încercat, ca de exemplu faimosul Tort Malakoff.
Îl vedeți mai jos.
În paginile sale am găsit și rețeta de Vanillekipferl. Însă varianta aceea presupunea jumate de cantitate făină de migdale, jumate nucă măcinată. Eu migdale nu aveam deloc în casă, așa că am renunțat la idee. Am folosit doar nuca măcinată. Iar aroma migdalelor o dat-o folosind câteva picături esență de migdale. Tot pe-acolo am ajuns!
În vlogul de mai jos veți găsi cărțile de bucate din bucătăria mea, printre care și aceasta cu rețete nemțești și austriece, a Casei Sacher, și care mi-e tare dragă!
Si, pentru că povestim despre Austria și Salzburg, vă spun sincer că mă năpădesc rău amintirile. Și nu pot să nu realizez cât de diferită este viața noastră acum! Acum fix un an nici nu ne gândeam noi ce vremuri ne așteaptă anul acesta… Nu mi-au mai rămas decât speranțele în vremuri mai bune și vlogul de mai jos, filmat cu atâta drag și bucurie de Crăciun!
Dacă vreți să vă plimbați și voi puțin, virtual vorbind, pe străzile Salzburgului, cu mine, accesați clipul de mai jos….o să vă umple inima și sufletul de voie bună!
Cornulețe fragede cu nucă și vanilie
Ingrediente:
- 1 gălbenuș
- 80 grame unt topit și răcit
- câteva ăicături esență de migdale (opțional)
- 1 linguriță extract de vanilie
- semințetele de la 1 păstaie vanilie
- 50 grame zahăr pudră vanilat
- 100 grame nucă măcinată
- 100 grame făină
Preparare:
Mai jos aveți un material video cu rețeta video, să vedeță cât de simplu și rapid se pregătesc aceste cornulețe cu nucă și vanilie! Vă aștept cu un like, un share și abonare dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!
- Într-un bol se toarnă untul topit și răcit, gălbenușul, extractul de vanilie și esența de migdale.
- Se amestecă bine totul, după care se adaugă și restul ingredientelor, la final încorporând nuca măcinată și făina.
- Se amestecă totul și se frământă rapid un aluat fraged, ușor lipicios
- Aluatul se învelește într-o folie de plastic și se lasă la rece 2 ore
- Se scoate aluatul din folie, se modelează sub formă de sul, apoi se taie rondele subțiri cu un cuțit bine ascuțit.
- Fiecare rondea de aluat se va modela ca în video, sub forma unor potcoave
- Se așază cu grijă cornulețele în tava tapetată cu hârtie de copt și se întroduc în cuptorul preîncălzit la 180 grade
- Cornulețele se coc 10 minute la 180 grade, până când se rumenesc ușor doar vârfurile
- Se lasă la răcorit în tavă (atenție: sunt foarte fragile cât sunt fierbinți și se vor rupe ușor)
- Cât încă mai sunt calde, se pudrează cu zahăr pudră vanilat
- După răcirea completă se scot din tavă și se așază pe platou
- Se pot servi imediat, sau se păstrează în cutii de carton sau metal până la 1 săptămână (am auzit voci care susțin că se pot păstra și mai mult, dar eu nu am testat)