De vreo doi ani am început și eu să fac acasă cozonac cu aluat opărit. Este un cozonac foarte gustos, moale și pufos și se păstrează proaspăt mai mult timp. Secretul stă exact în acest aluat opărit și în micuța cantitate de ulei prezentă în rețetă.
Cozonacul este una dintre cele mai iubite deserturi la români. Așa că era, practic, imposibil, să nu ajung și eu să prepar așa ceva! Deși în ultima vreme, cozonacii se prepară tot timpul anului, în mod tradițional ei se făceau doar de două ori pe an, la marile sărbători: de Paști și de Crăciun.
Formele cozonacilor diferă destul de mult, însă cei mai cunoscuți au rămas tot cei împletiți, zic eu. Iar în privința umpluturilor…ei aici avem o varietate atât de mare, încât e foarte greu de enumerat! Practic, poți umple cozonacul cu absolut orice dorești, ai la îndemână și-ți place.
Frământarea unui cozonac cu aluat opărit
De când eram copil, țin minte că era o vorbă:”cozonacul de frământă până când asudă grinda”. Eh, în mintea mea de copil nu-mi puteam imagina cum vine asta, dar vedeam bunicile frământând în covată, apoi în lighean, până când se făceau bășici în aluat.
Sincer, de asta mi-a fost mereu cam teamă. În primul rând pentru că nu am atâta forță cât să tot bat și să trântesc aluatul. Apoi, pentru că nici nu am atâta răbdare! Din fericire pentru noi, timpurile moderne ne-au adus în viață (și bucătărie) un mare ajutor: roboții de frământare!
Nu știu ce m-as fi făcut fără așa un ajutor în casă! În multe dintre rețetele mele video l-ați văzut pe al meu la lucru. Eh, acum am a sosit în bucătărie și fratele lui, roboțelul Bosch MUM Serie 2.
Noul robot Serie | 2 se remarcă prin designul modern, dar compact datorită căruia se va potrivi chiar și în cea mai mică bucătărie. Bolul sau din oțel inoxidabil, de 3,8 litri, cu formă interioară special concepută pentru prepararea aluatului, ne ajută să obținem cu ușurință până la 1,7 kg de aluat și până la 2,4 kg de amestec de tort.
Motorul puternic de 700 W asigură rezultate perfecte de procesare, chiar și în cazul aluaturilor grele. Cele patru trepte de putere sunt ideale pentru orice compoziție vrei să prepari. Astfel procesarea alimentelor nu este doar ușoară, ci și distractivă.
Roboțelul, deși micuț și finuț, este foarte puternic! Și poate fi folosit în atât de multe moduri! Accesoriile pentru el se pot achiziționa separat și sunt foarte multe și variate. Al meu are așa:
- bol din oțel inoxidabil, foarte rezistent în timp (știu asta, pentru că l-am tooot testat pe cel din modelul anterior, MUM serie 1: timp de 4 ani și încă nu dă semne de oboseală)
- tel pentru amestecat, tel pentru creme și cârlig de frământare
- accesoriu pentru răzuit cu 3 discuri (disc reversibil pentru feliere, disc reversibil pentru mărunțire – perfect pentru a toca legumele, disc pentru răzuire mediu-fin)
- blender – capacitate 1,25 l
- mașină de tocat carne
- capac transparent cu orificiu de umplere
Dacă tot v-am povestit atâta despre el, să știți că nu degeaba! Chiar este robotul ideal! Și, pentru că ne aflăm în luna cadourilor și a sărbătorilor, stați cu ochii pe contul meu de Instagram, pentru că vă pregătim o surpriză maaare și frumoasă! (click aici să mă urmăriți pe Insta)
Cozonac cu aluat opărit
Veți vedea că nu e deloc greu să faci un astfel de cozonac cu aluat opărit. Nici timp prea mult nu necesită! Iar de efort, cred că v-am convins că nu se pune problema, da?
Pentru că eu am filmat întregul procedeu, m-am întins pe toată ziua. Iar, cum orele de lumină naturală la noi acasă, pe timp de iarnă, sunt extrem de puține, am avut cozonacul gata de mâncat abia în a doua parte a zilei. Când deja era întuneric! Dar eu zic că nu-i bai, am refăcut pozele a doua zi și totul a fost în ordine. Cu singura diferență că până la pozele de a doua zi, unul dintre cei doi cozonăcei ai mei disparuseră!
Așa arăta el la lumina artificială
Pentru că eu, deocamdată, nu am o formă de cozonac mai mare, am folosit 2 tăvi de cozonac cumpărate de la Ikea acum câțiva ani buni (să tot fie vreo 10!). În rețeta video le vedeți mai bine și aveți acolo și dimensiunile lor.
Însă, bineînțeles, voi puteți folosi o tavă mai mare și veți obține ditamai dolofanul crescut bine, frumos și sigur!
Ingrediente:
Pt aluat
- 5 gălbenușuri
- 100 grame zahăr
- 100 grame unt (eu am folosit unt cu 82% grăsime)
- 550 grame făină
- 300 ml lapte
- 10 grame drojdie uscată
- 30 ml ulei (eu am folosit ulei de măsline cu aromă de lămâie)
- 30 ml rom autentic (sau esență de rom)
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 fiolă esență de portocale (opțional)
- 1/2 linguriță pudră din coajă de citrice bio (opțional)
Umplutura:
- 4 albușuri
- 200 grame alune prăjite măcinate
- 100 grame stafide
- 25 grame zahăr (eu am folsoit brun, de data asta)
- 35 grame pudră ciocolată caldă (sau cacao simplă–caz în care ajustați cantitatea de zahăr)
Finisare:
- 1 gălbenuș de ou
Preparare Cozonac cu aluat opărit
Mai jos aveți un material video cu rețeta video, să vedeți cum se face. Vă aștept cu un like, un share și abonare dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!
- Cca 100 grame din cantitatea totală de făină se opăresc cu 150 ml lapte clocotit (se amestecă rapid compoziția, astfel încât să nu se formeze cocoloașe, apoi se lasă deoparte până ajunge la temperatura camerei)
- Gălbenușurile și zahărul se bat bine, până se obține o cremă albicioasă și mult mărită în volum
- Se adaugă coaja de citrice, esența de portocale, romul și extractul de vanilie
- Se continuă încorporarea acestora, precum și a aluatului opărit și răcit
- Se încorporează și drojdia uscată
- Se adaugă făina și se se începe frământarea; se va obține în aluat dens, cu aspect de nisip ud
- Se continuă frământarea, adăugându-se laptele călduț, puțin câte puțin
- Următorul pas este adăugarea uleiului, în timp ce se continuă frământarea; se va obține un aluat lipicios
- Ultimul ingredient este untul topit și călduț (nu fierbinte), care se adaugă și el treptat. Din acest moment se vede cum aluatul începe să se lege și să devină ceea ce trebuie: un aluat fin, elastic și care se desprinde singur de pe pereții vasului. În total, aluatul a fost frământat 20 de minute la robot (manual, dureaza cca 30-35 minute)
- Aluatul se strânge sub formă de bilă, se acoperă și se lasă la dospit până își dublează volumul (1-2 ore)
- Între timp, se pregătește umplutura: albușurile se bat ușor cu furculița și se toarnă în bolul cu alune de pădure prăjite și măcinate
- Se adaugă zahăr și ciocolata caldă
- Se amestecă bine, iar la final se încorporează stafidele
- Se lasă umplutura deoparte, până în momentul utilizării, când va avea o consistență ca de cremă, nu curgătoare
- Se ia aluatul dospit și se modelează cu mâinile unse cu puțin ulei
- Se împarte aluatu în două părți egale, care se întind cu degetele, sau sucitorul, în două foi
- Se repartizează umplutura pe foi și se rulează strâns (eu am făcut un model ceva mai drăguț, zic eu–vedeți în video)
- Cozonacii se așază în tăvile tapetate cu hârtie de copt, se acoperă și se mai lasă la dospit încă 30 minute
- Se ung cu gălbenuș bătut și se introduc în cuptorul preîncălzit
- Se coc cca 1 oră la 180 grade (dacă au tendința să se ardă la suprafață, se acoperă cu o bucată de hârtie de copt)
- Sunt gata copți când trec testul scobitorii
- Se lasă la răcit întorși pe o parte
- Se feliază după răcirea completă
- Se păstrează proaspeți mai multe zile la rând (după răcirea completă, se introduc într-o pungă și se păstrează așa)