prajitura cu migdale portocale si rozmarin in stil croat
prajituri

Prăjitură cu migdale, portocale și rozmarin în stil croat

Prăjitură cu migdale, portocale și rozmarin în stil croat

Aceasta e prăjitura rapidă (în 15 min a fost în cuptor) și foarte aromată, pe care am pregătit-o de Revelion. Este o rețetă foarte simplă, fără făină albă și extraordinar de gustoasă, în ciuda aspectului ei foarte simplu.

Eu am descoperit-o într-o minunată carte de bucate cu rețete croate pe care mi-am cumpărat-o în vară din Rijeka (acest oraș a fost desemnat Capitala Culturală Europeană în 2020. Voi știați asta? Că eu nu!)

Dacă doriți să vedeți despre ce carte vorbesc, o descoperiți în vlogul meu de mai jos:

Croația

Până în vara asta nu știam prea multe despre Croația. Bine, da, știam că este o țară extraordinar de frumoasă, că este preferată de turiști din toată lumea, etc. Dar nici n-am bănuit ce se ascunde în spatele acestor descrieri ce mi se păreau clișeice.

Cu toată pandemia, am avut noroc. Sau, mai bine zis, datorită ei. De ce? Pentru că anul acesta au fost mai puțini turiști pe aici, astfel că am profitat de oportunitate. N-am avut prea mult timp la dispoziție: practic, am făcut traseul și rezervările cu doar două zile înainte să plecăm. Da, 2020 a stat sub semnul spontaneității, a planurilor schimbate din mers, în funcție de situația de moment.

Acum, că am timp să reanalizez șansa aceasta, îmi dau seama cât de privilegiați am fost! Vacanța aceasta a fost cu lacrimi în ochi (de bucurie, stați liniștiți!) și s-a situat între wow și incredibil. Deși am stat cu camera în mână aproape non-stop, pot spune că am și ratat multe peisaje de poveste. Adică filmam unul și ratam altul. Cam așa a fost toată experiența aceasta.

Pot spune cu mâna pe inimă că a fost o călătorie memorabilă, v-o las și vouă mai jos: 10 zile complexe, concentrate în 20 de minute, care vă vor ține lipiți de ecrane, promit!

Prăjitura croată

Acum, că am văzut cu toții pe ce meleaguri fantastice s-a născut prăjitura aceasta, parcă nici nu-i de mirare că e atât de gustoasă, nu? A adunat în ea toată esența Croației: simplă,mică, dar spectaculoasă!

Pe mine m-a atras faptul că în compoziție se folosește ulei de măsline. Evident, de producție croată (preferabil făcut din măsline leccino). Cum eu tocmai îmi cumpărasem o sticlă din astfel de ulei de măsline croat (din zona Istria), mi-am făcut un semn în carte.

prajitura cu migdale portocale si rozmarin in stil croat 1prajitura cu migdale portocale si rozmarin in stil croat 1

Ca să fac o paranteză, am obiceiul de a răsfoi fiecare carte de bucate pe care o am și îmi fac o listă cu rețetele pe care vreau să le încerc. Așa și acum!

Însă, din lipsă de timp și din amânare în amânare, am terminat sticla cu ulei din Istria. N-a fost bai, pentru că mai aveam o rezervă de ulei croat, dar aromat cu lămâie. A fost perfect!

Pentru că noi suntem o familie mică, am înjumătățit rețeta inițială. Singurul mod în care am modificat instrucțiunile și lista de ingrediente a fost prin adăugarea semințelor de chia. Mi-am dorit o notă mai crocantă și chiar am obținut-o!

Despre secțiune nu mai poate fi vorba: abia am reușit să fotografiez, pe fugă, prăjitura întreagă! Dar este un deliciu dens, umed, ca și cum ar fi fost însiropat ușor. De fapt, nici nu trebuie să mă credeți pe cuvânt! Vă provoc s-o încercați și voi!

Prăjitură cu migdale, portocale și rozmarin în stil croat

prajitura cu migdale portocale si rozmarin in stil croat-preparare

 

Ingrediente

•2 ouă
•150 ml suc de portocale
•50 ml suc de lamâie
•100 ml ulei de măsline (al meu e aromat cu lămâie)
•175 grame zahăr brun
•1/2 pliculeț praf de copt
• 200 grame migdale măcinate până la stadiul de făină
•coajă rasă de citrice netratate
•100 grame fulgi de migdale
•rozmarin tocat (eu am pus 1/2 linguriță plantă uscata)
•1 lingură semințe de chia (opțional)

Mod de preparare

0. Fulgii de migdale se prăjesc puțin într-o tigaie fără ulei
1. Se încinge cuptorul la 160 grade
2. Se tapetează tava cu hârtie de copt (tava rotundă, cu inel detașabil, 18 cm diametru)
3. Într-un bol se bat ouăle, se adaugă coaja de citrice rasă fin, rozmarinul, sucul de citrice și uleiul
4. Se adaugă zahărul, fulgii de migdale prăjiți, semințele de chis și migdalele măcinate
5. Se omogenizează bine, iar la final se adaugă praful de copt. Se amestecă bine din nou
6. Se toarnă în tavă, se coace 45 minute la 160 grade sau până trece testul scobitorii
7. Se scoate cu grijă din formă și se lasă la răcit pe un grilaj
8. Se decorează după plac. Este o prăjitură fină, foarte gustoasă și umedă.

Vă las mai jos și o altă rețetă- video de data asta! Și vă aștept cu un like, un share și abonare dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi  la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.