O prăjitură cu ciocolată și mascarpone este mereu binevenită, indiferent că vorbim de sărbători, evenimente sau zile obișnuite. Se pregătește ușor și rapid, este delicioasă și aspectuoasă.
Este chiar un desert foarte simplu, „dichiseala” îi e dată de decorul final, cu ciocolată.
Bineînțeles, nu trebuie neapărat să finisați prăjitura așa ca mine, cu tablete de ciocolată. Puteți să vă jucați cu ciocolata topită, picături de ciocolată, etc.
Eu recunosc că mă gândesc de mult la o astfel de prezentare și nu m-am lăsat până nu am și pus-o în aplicare. Pe lângă asta, acest decor m-a ajutat foarte mult și la porționare. Știindu-mă absolut fără talent și capacitate de calcul pentru a obține feliile perfecte într-o prăjitură, pătrățelele acestea simpatice mi-au dat direcția. Doar le-am urmat linia și am avut și eu, în premieră, absolut toate bucățile de prăjitură perfect egale.
Ce ciocolată folosim?
Oricât am căutat, nu am găsit pe piață ciocolată cu pătrățelele libere (excepție făcând un brand nemțesc, parcă, dar care are pătrățelele libere mult prea mici pentru proiectul meu).
Așadar, am fost nevoită să mă reorientez: aveam nevoie de ciocolată simplă, fără cremă, cât mai plată. Și cu pătratele destul de mari, cât să creeze o prăjitură. Și bine evidențiate, astfel încât să le pot tăia eu perfect. Și să fie aceeași marcă în trei sortimente asemănătoare, dar în trei nuanțe. Ar fi fost ciudat să găsesc două nuanțe de la un brand, iar a treia de la altul. Nici tabletele nu ar fi fost egale. Pentru că fiecare brand își are propriile ștanțe, nu este un standard.
Misiune grea, așa-i? Da, dar nu imposibilă! Am căutat ceva vreme ciocolata care să se plieze pe proiectul meu mental și l-am găsit la Lidl. Nici nu era departe!
Cum tăiem ciocolata perfect?
E un procedeu foarte simplu:
- Se scoate ciocolata din ambalaj și se așază pe o suprafață perfect dreaptă (tocător)
- Se încălzește un cuțit cu lama mare (fie se trece prin flacăra aragazului, fie prin jet de apă fiartă, caz in care se șterge cu prosopul în prealabil)
- Se plasează lama cuțitului perfect peste linia de demarcație dintre tablete (întâi orizontal, până se taie două tablete)
- După fiecare tăietură efectuată, cuțitul se șterge și se reîncălzește
- Se taie cu grijă de fiecare dată, apăsând ușor peste lama cuțitului
- Se lasă tabletele la răcit, astfel încât marginile tăieturii să se întărească. Abia după aceea se strâng tabletele și se trece la desfacerea următoarei ciocolate.
Prăjitură cu ciocolată și mascarpone
Ingrediente:
- 3 ouă
- 110 grame unt cu 82% grăsime
- 50 grame zahăr pudră
- 1 lingură extract de vanilie
- 50 grame făină
- 25 grame nucă măcinată
- 1/2 linguriță praf de copt
- 15 grame cacao
- 25 grame fulgi de ciocolată
- coaja rasă de la 1 portocală netratată + 1 picătură ulei esențial de portocale (ambele opționale)
Pentru cremă:
- 250 grame mascarpone
- 1 linguriță extract de vanilie
- 1 lingură zahăr pudră
Finisare:
- 3 ciocolate de culori diferite
Preparare Prăjitură cu ciocolată și mascarpone:
- Se unge o tavă pătrată cu unt, apoi s epresară cu făină și se lasă la rece (latura de 21 cm)
- Se preîncălzește cuptorul
- Se bat ouăle spumă, cu zahăr
- Se adaugă extractul de vanilie, coaja de portocală și uleiul esențial de portocale (daca există) și pudra de cacao, apoi se omogenizează
- Se încorporează untul topit și răcit
- Se adaugă toată făina, praful de copt și nuca măcinată
- Se amestecă bine cu spatula
- La final se încorporează fulgii de ciocolată
- Se toarnă și se nivelează compoziția în tava pregătită în prealabil
- Se introduce tava în cuptor, se coace blatul (30-35 min la 170 grade)
- Se lasă la răcorit, apoi se scoate la răcit pe un grătar
- intre timp, se amestecă bine mascarpone cu zahăr pudră și extract de vanilie
- După ce blatul s-a răcit, se reașază în tavă, iar peste el se repartizează crema de mascarpone
- Se lasă prăjitura la rece 2-3 ore (eu am lăsat peste noapte)
- Ultimul pas este decorarea cu pătrășelele de ciocolată, dispuse alternativ, care se apasă puțin pentru a se lipi de cremă
- Se porționează și se servesc.
- Poftă bună!