salata mediteraneana de paste cu legume la cuptor

SALATĂ MEDITERANEANĂ DE PASTE cu LEGUME LA CUPTOR

Nimic nu mă bucură mai tare decât vremea asta frumoasă care a venit, în sfârșit, și la noi! Așa că o celebrez azi cu o rețetă simplă, de vară: Salată mediteraneană de paste cu legume la cuptor!

Bine, zic eu că e de vară, dar poate fi pregătită în orice sezon al anului! E un preparat ușor, cu puține ingrediente, foarte gustos și cu aer de vacanță. E perfect atât cald, cât și rece. Eu una prefer salata asta călduță, să se topească frumos parmezanul.

Legumele sunt la îndemână, le găsim ușor și nu sunt scumpe. Iar vara, când sunt în sezon, chiar sunt dintre cele mai ieftine ingrediente. Cu bani puțini poți pregăti o masă delicioasă pentru toată familia, va fi apreciată de la mic la mare.

ingrediente pentru salata mediteraneana de paste cu legume la cuptor

Recunosc că eu am prins tare drag de ea și mi-o pregătesc des. Tot ea mă salvează când nu am timp, inspirație, sau chef să stau mult în bucătărie. Ori când am ceva legume prin frigider, ce riscă să se altereze. Așadar, toată lumea e câștigată din povestea asta, nu-i așa? Și apoi, cine nu iubește rețetele mediteraneene?

Salată mediteraneană de paste cu legume la cuptor

salata mediteraneana de paste cu legume la cuptor 1

Ingrediente:

  • 200 gr paste (de care vreți voi, eu am ales penne)
  • 1 dovlecel zucchini mic (sau 1/2 dintr-un dovlecel mai mare)
  • 1 ardei gras
  • 2 rosii
  • 1 ceapa medie
  • 2-3 catei usturoi (sau 1 lingurita pudra de usturoi, ca in cazul meu)
  • oregano
  • sare, piper
  • 50-75 grame parmezan ras
  • ulei de măsline de bună calitate (2-3 linguri)

Mod de preparare:

Mai jos aveți un material  cu rețeta video, să vedeți cum se face. Vă aștept cu un like, un share și abonare la canalul meu, dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi  la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!

  1. întâi ne ocupăm de legume: le spălăm și le tăiem bucăți, apoi le așezăm într-o tavă (a mea e tapetată cu hârtie de copt)
  2. Condimentăm cu 1/2 din cantitatea fiecărui condiment (sare, piper, usturoi, oregano) si 1-2 linguri ulei
  3. Amestecăm bine, să îmbrăcăm toate bucățile de legume în ulei aromat
  4. Introducem tava la cuptor (30 min, 220 grade). Este nevoie de foc iute, pentru ca legumele să se usuce și să se caramelizeze ușor, nu să se inmoaie și să băltească în zeamă)
  5. Între timp, ne ocupăm de sos: într-un borcănel adăugăm 1-2 linguri ulei, apoi restul de condimente și parmezan. Amestecăm bine și obșinem o pastă, pe care o lăsăm deoparte pt moment
  6. Fierbem pastele al dente in apă cu sare, apoi le scurgem bine. dar mai pastrăm încă 2 linguri de apă fierbinte, din apa in care au fiert pastele
  7. Cele 2 linguri de apă fiartă se adaugă în pasta de parmezan, obținând un sos delicios
  8. După ce legumele s-au copt, se lasă 5 minute la răcorit
  9. Într-un bol separat adăugăm pastele fierte și scurse, legumele coapte și sosul aromat
  10. Amestecăm bine, transferăm în farfurii, decorăm cu parmezan ras și servim
  11. Din cantitățile dat mi-au ieșit 2 porții

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.