chiftelute suedeze

CHIFTELUȚE SUEDEZE – KÖTTBULLAR

Chiftelute suedeze – Köttbullar

Pentru mine, rețeta aceasta vine la pachet cu multe amintiri simple, dar foarte dragi mie. Să tot fie vreo 13-14 ani de când am început să merg mai des pe la București și am descoperit Ikea. Și zona de mese, cu bucătăria specifică. A fost o vreme când și mâncam acolo câteodată. Îmi plăceau cu precădere somonul și chifteluțele lor, servit cu sos de merișoare. Tot atunci am descoperit și merișoarele!

Apoi am cercetat mai cu atenție și micul magazin de produse alimentare scandinave, care se află la parter, după ce ieși din zona caselor de marcat. Acolo am văzut prima dată jeleu de soc cu portocale. Și așa am ajuns să-l prepar și eu (îl găsiți aici).

În aceeași vreme am făcut cunoștință și cu celebrele căsuțe din turtă dulce, pe care le puteai cumpăra gata coapte, fiind nevoie doar să le mai asamblezi. Ce distracție a mai fost pe noi să le lipim cu pastă de zahăr și să le decorăm! În primul an, Darius a preferat să-și păstreze căsuța intactă și nu s-a atins de ea 2 luni! Am păstrat-o ca pe un bibelou multă vreme.

Acum mi se pare o banalitate să mă plimb prin astfel de magazine. Atunci, însă, a fost o adevărată revelație pentru mine. Parcă mă și văd cu ochii măriți de uimire, urmărind cu sfințenie săgetuțele desenate pe jos, ca să nu mă pierd în imensitatea clădirii (între noi fie vorba, și acum urmăresc săgețile astea).

Gusturi și amintiri

Ce vreau să spun este că amintirile pe care le adunăm cu toții vorbesc, de fapt, de anii trecuți ai copilăriei, adolescenței, tinereții. Nu mâncărurile în sine sunt ca atunci (sunt convinsă că nu despre asta e vorba când vrem să evocăm gustul copilăriei), ci amintitile pe care ni le aduc ele. Nu e despre gusturi, mirosuri, etc, pe care le vrem ca atunci…ci e despre amintiri dragi. Momente pline de bucurie și sentimente de siguranța, prețuire, iubire, drag…

De cele mai multe ori simțim nevoia de reconectare. Și atunci apelăm, printre altele, și la mâncare. La preparate aducătoare de comfort și zâmbete. Cred eu că de asta și curentele culinare care promit aceste evocări sunt atît de prețuite și căutate.

Chiftele și chifteluțe

Evident că fiecare popor își are propriile rețete de chifteluțe. Indiferent cum le numim, sau din ce le facem, chifteluțele au intrat in mentalul colectiv. Și pot fi trecute iîn patrimoniul culinar universal. Un fel de preparate atemporale.

Și evident că am și eu muuulte rețete de chiftele și chifteluțe pe blog, care mai d ecare mai variate. Un lucru au în comun toate rețetele mele: nu le prăjesc în baie de ulei! Eu prefer varianta gătirii lor la cuptor. Și exact așa am pregătit și aceste chifteluțe suedeze.

De-a lungul timpului am consultat multe rețete și variante. Nici acum nu sunt 100% sigură că s-a publicat vreodată varianta autentică a celor de la Ikea. Chiar dacă multe surse promit acest lucru. Ce pot eu să spun despre aceste Köttbullar este că se apropie destul de mult de gustul celor mâncate direct în restaurantul lor.

Chiftelute suedeze – Köttbullar

chiftelute suedeze 1

Ingrediente:

  • 250 grame carne tocata de vita
  • 150 grame tocata de porc
  • 2-3 linguri pesmet
  • 1 ceapa medie
  • 1 ou (cca 60 grame)
  • sare, piper dupa gust (preferabil piper alb)

Pentru sos:

  • 25 grame unt
  • 2 linguri faina
  • 500 ml supa concentrata de vita
  • 125 ml smantana pentru gatit
  • sare, piper dupa gust

Preparare:

  1. Se amesteca toate ingredientele pentru chiftele, apoi se da compozitia pentru chiftelute la frigider, acoperite cu folie alimentara sau un capac, pentru cca 30 min. In acest mod, carnea va deveni mai pufoasa
  2. Se modeleaza chiftelutele (eu am umezit mainile cu apa. In acest mod, chifteluțele mele au căpătat o forma mai frumoasa).
  3. Se asaza chiftelutele in tava tapetata cu hartie de copt si se introduc in cuptor. Se coc la 180-190 grade pana devin aurii (cca 30 minute in cazul meu)
  4. Se incinge o tigaie si se adauga untul pentru sos. Apoi se adauga faina si se amesteca bine pentru 1-2 minute.
  5. Se toarna supa concentrata de vita si se lasa sa fiarba, amestecand din cand in cand. Cand sosul incepe sa se ingroase, se adauga smantana pentru gatit. la final, se adauga sare si piper, după gust.
  6. Se adauga chiftelutele peste sosul fierbinte si se acopera usor cu sos.
  7. Se pune capacul peste tigaie si se mai lasa totul la foc inca 3-4 minute, astfel incat gusturile sa se intrepatrunda.
  8. Chifteluțele suedeze se servesc cu cartofi natur sau piure și sos/gem de merisoare (sau chiar zmeura)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.