turta dulce glazurata cu ciocolata 0

TURTA DULCE GLAZURATA CU CIOCOLATA

Turtă dulce glazurată cu ciocolată

În fiecare an încerc o rețetă nouă de Turtă dulce pentru Crăciun. Unele rămân pe lista scurtă, altele însă nu. De data aceasta, am ales să reciclez o rețetă mai veche, dar tare dragă mie. Așa s-a născut și rețeta video pentru această turtă dulce glazurată cu ciocolată!

Uneori îmi place să las turta dulce simplă, neglazurată. Însă recunosc că îmi place foarte mult să le decorez festiv, cu royal icing, pe care-l pregătesc tot în casă! Și da, de dragul diversității mai folosesc și creioane cu glazură colorată, precum și tot felul de bombonele colorate.

În general nu sunt prietenă cu coloranții artificiali, din comerț. Dar există și ani în care fac o excepție, de Crăciun. Mi se pare atât de specială sărbătoarea asta! Și mi se pare că atât de mult contează bucuria copiilor, încât ne mai molipsește și pe noi, cei mari! Și da, în timpurile acestea tulburi, cred sincer că avem nevoie de o bucurie în plus, de un fior festiv!

Simplul fapt că zilele trecute am cumpărat câteva decoruri din ciocolată pentru biscuiți, o pudră argintie, condimente pentru turtă dulce și esențe de portocale pentru copt m-a binedispus teribil. Și când te gândești că avem nevoie de atât de puțin să fim fericiți!

Reteta mea de acum este cea care mi-a placut cel mai mult dintre toate incercate de-a lungul timpului. Pentru ca e aromata si are niste puteri speciale:

  1. Cu cat timpul trece mai mult, turta dulce se inmoaie (e perfecta dupa cca 2 sapt., dar si imediat dupa coacere e f gustoasa, doar ceva mai crocanta). Asadar, daca planuiti s-o mancati imediat, recomand s-o coaceti sub forma de fursecuri subtirele, decupate cu decupatoarele speciale (bilele sunt mai tarisoare)
  2. Pe masura ce trece timpul , aromele ei devin si mai puternice. Asadar, turta aceasta nu doar ca este mai gustoasa, dar si parfumeaza incaperea /locul in care este pastrata!

Turtă dulce glazurată cu ciocolată

turta dulce glazurata cu ciocolata

Ingrediente:

  • 325 gr. faina
  • 150 gr. unt (82 % grasime)
  • 150 gr. zahar
  • 125 gr. nuci macinate
  • 1 ou
  • 1 lingura condimente (cuisoare, anason, scortisoara, nucsoara, piper, cardamom–1 lingurita fiecare; sau, mai simplu, se poate sa folositi amestec pt. vin fiert)
  • 1 pliculet praf de copt
  •  100 grame ciocolată amăruie, bombonele decorative –pt finisare

Preparare

Mai jos aveți un material  cu rețeta video, să vedeți cum se face. Vă aștept cu un like, un share și abonare la canalul meu, dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi  la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!

  1. Am preincalzit cuptorul si am tapetat tava cu hartie de copt
  2. Am amestecat bine bine toate ingredientele intr-un bol mare, pana s-a format o bila de aluat nelipicios.
  3. Apoi  am modelat bilute, pe care le-am asezat in tava, cu distanta intre ele (vor creste la copt)
  4. Le-am copt la foc mediu (cca 180 grade) pana cand s-au rumenit putin si au trecut testul scobitorii (aprox. 15 minute, dar asta difera de la cuptor la cuptor).
  5. le-am lasat la racit in tava, apoi le-am glazurat cu ciocolata topita
  6. le-am dat la rece, sa se intareasca glazura, dupa care am definitivat decorul (dare subtiri de ciocolata topita, aplicata cu poshul  si bilute argintii de zahar)
  7. Cu cat timpul trece mai mult, turta dulce se inmoaie si devine mai buna (e perfecta dupa cca 2 sapt., dar si imediat dupa coacere e f gustoasa, doar ceva mai crocanta)
  8. Se pastreaza la racoare (dar nu la frigider) in cutii metalice sau de carton inchise ermetic.

turta dulce glazurata cu ciocolata 1

 

2 comentarii

    • Buna! Tocmai am readus posibilitatea abonarii prin e-mail (gasiti formularul in partea dreapta a paginii de start), va astept cu mare drag!. Printarea retetelor o puteti face prin screenshot, apoi print. Ori puteti copia textul de pe blog intr-un fisier creat in calculator, apoi il printati de acolo, ca pe orice document. Seara frumoasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.