De mult am în plan să fac fursecuri arabesti cu pasta de curmale fara zahar, de post! In lume arabă, ele sunt cunoscute sub numele de Maamoul, un desert antic, care este adesea făcut pentru a sărbători Eid, sfârșitul Ramadanului.
Maamoul se topesc în gură, sunt fursecuri umplute cu o pasta delicioasa de curmale, cu un conținut scăzut de zahăr si in care se impletesc multe arome specifice. Pe care, de altfel, si noi le iubim mult: portocale, trandafiri, scorțișoara, vanilie, etc. Eu am preferat să le pregătesc în varianta fără zahăr (în rețetele originale, aluatul conține și zahăr). Ba chiar am înlocuit și laptele și untul obișnuit cu variante vegetale, astfel încât să transform rețeta în una de post.
De unde ii vine numele
Maamoul sau Ma’amoul este un termen ce-și are originea în arăbescul „amala”, care inseamna „a face”.
Variante și forme
Există numeroase rețete de maamoul, însă unele ingrediente sunt cheie: grișul fin, aromele și umplutura dulce de fructe uscate.
Însă de aici pornesc adaptările și rețetele diverse: unele dau ca unic ingredient pentru aluat grișul, în timp ce altele au și făină (așa cum este și rețeta mea). Umplutura se face fie din fructe uscate (curmale, smochine, etc), fie din nuci (fistic, nuci, migdale, etc). Aromele de portocale și trandafir sunt pilonii. Acestora li se adaugă scorțișoară, vanilie, ghimbir, cardamom, după gust.
Prezentarea este și ea specială. Unele tipuri de fursecuri Maamoul sunt foarte simple (doar niște bile umplute cu pasta dulce și aplatizate, uneori modelate deasupra cu furculița). Însă cele mai multe fursecuri de acest gen sunt făcute manual, ori cu o presă specială de lemn (sau plastic), numită Tabe. Sunt foarte frumoase și speciale!
Pentru că nu am o astfel de presă, am folosit formele de bomboane din silicon. Mi se pare că am făcut o alegere excelentă!
În Turcia, fursecurile acestea se numesc Kombe. O variantă mai elaborată a lor se numește Karabij sau Kerebiç , care constă într-o piramidă de fursecuri de acest gen aplatizate. Ele se servesc cu Naatiffe, o cremă albă dulce, făcută din albuș de ou, zahăr și extract dintr-o plantă specifică. Noi o cunoaștem sub numele de Săpunăriță (saponaria officinalis).
Fursecuri arabesti cu pasta de curmale fara zahar (Maamoul)
Ingrediente:
Crusta
- 250 grame griș fin
- 100 grame făină
- 1 vârf linguriță praf de copt
- coaja rasă de la 1 portocală bio
- 1-2 picături ulei esențial de trandafiri (sau esență de trandafiri, opțional)
- 100 ml lapte vegan (eu am folosit lapte de fistic făcut în casă)
- 100 grame unt vegan
- vanilie (eu am folosit pudră de vanilie)
Umplutura:
- 200 grame curmale fără sâmburi (eu am folosit Medjool)
- coaja rasă de la 1/2 portocală bio
- scorțișoară
- sucul de la 1 portocală
- 5-6 nuci
Preparare
Mai jos aveți un material cu rețeta video, să vedeți cum se face. Vă aștept cu un like, un share și abonare la canalul meu, dacă v-a plăcut! Nu uitați să vă activați notificările (apăsați pe clopoțelul din dreapta), pentru a fi la curent cu toate postările mele video, în timp real! Mulțumesc!
- Curmalele se lasă 30 minute la hidratat în suc de portocală cca 25 min, apoi se blenduiesc foarte bine, împreună cu toate ingredientele menționate pentru umplutură. Se va obține o pastă groasă, care se modelează biluțe. Se lasă deoparte
- Se înfierbântă laptele, se adaugă untul, coaja de portocală, vanilie și uleiul de trandafiri
- Se amestecă bine și se toarnă peste griș.
- Se amestecă și acum foarte bine, apoi se lasă 30 minute la umflat
- După ce s-a umflat si legat bine compoziția de griș, aceasta se amestecă foarte bine cu praf de copt și făină
- Aluatul obținut se frământă câteva minute, apoi se modelează în bile mai mari
- Fiecare bilă de aluat se aplatizează ușor, se adaugă o biluță de curmale, apoi se îmbracă totul în aluat. Astfel se obțin bile de aluat, în care se ascunde pasta dulce de curmale
- Bilele astfel obținute se presează în forma de silicon presărată cu făină
- Se scot cu grijă fursecurile, se așază în tava tapetată cu hârtie de copt și se coc la 180 grade, cca 15-20 min (nu se lasă mai mult, deoarece se vor usca prea tare).
- Se lasă la răcit, apoi se servesc alături de ceai sau cafea. De asemenea, reprezintă un pachetel excelent pentru copii la scoală.
Pont: din această compoziție mi-au ieșit foarte multe fursecuri, cam 2 tăvi medii de aragaz. dar evident, este foarte importantă și mărimea lor. Sunt foarte gustoase și aromate!
P.S. Mancarea buna merge cel mai bine cu calatorii faine. Asa ca va las aici colectia mea de vloguri de calatorie, ca inspiratie pentru vacantele si city break-urile voastre, Ca sa le gasiti APASATI AICI!
Un exemplu 🙂